SINGURUL ADEVĂR ABSOLUT ESTE CĂ ...TOTUL ESTE RELATIV
Exit poll –ul care te face ce nu vei fi niciodată: președinte pentru 11 ore.
După aflarea estimărilor luate de posturile de televiziune de la nu știu care insitute de sondare a (probabil) opiniei publice, m-am gândit că soarta tuturor românilor va depinde în următorii 5 ani de cele 53% procente obținute de pepenarul de Dăbuleni. Deși toate „ofertele” de pe internet scoteau ca sigur „prețul” de 52-53 ron/Moș Crăciunul roșu foc, portocalele au rezistat. Eroic aș spune.
Între timp mă întrebam ce-o mai face Victor Ciutacu cel arogant și inteligent (trebuie să o scriu), nu pentru că aș crede ci pentru că Domnia – sa ține cu tot dinadinsul să i-o spună cineva. Oricine.
Poate Mircea Badea are ceva de spus despre exit-poll-urile considerate rezultate? Mare păcat că ăștia doi nu și-au pus inteligența și aroganța în slujba a ceva, orice, constructiv și că au ales să facă spume într-o manieră execrabilă.
Au avut totuși norc. Dacă câștiga Geoană probabil trebuiau să-și schimbe amândoi meseria. Altfel d-nul Voiculescu Crescent de ce să-i mai țină pe acolo?
A doua zi dimineață, pe la ora 8, estimările exit poll-urilor s-au dovedit ceea ce erau. Niște estimări și nu niște rezultate. Bănuiesc că bucuria explozivă de cu seară s-a transformat în infarctul de dimineață pentru Geoană și ai lui. Sunt convinsă că într-o țară democratică nici un politician întreg la cap nu s-ar fi bucurat de victorie pe un….exit – poll. Cel mult își permitea să facă o declarație diplomatică (sau mai pe românește în doi peri) ca să aștepte REZULTATELE oficiale. Și astea nu le dau institutele de sondare ci B.E.C.
Televiziunile manipulatoare ar trebui să-și ceară scuze românilor că s-au pretat la o asemenea campanie murdară, după care să se închidă cel puțin pentru 24 de ore. Sigur că ar trebui ca cei doi mari patroni de televiziuni să aibă măcar un dram de conștiință ca să facă asta.
Asta scriam în urmă cu vreo săptămână, după alegeri. Între timp aveam să constat că prostia nu are margini și că, chiar și la voturi nule, Băsescu a ieșit câștigător. Sigur că toată mascarada s-a petrecut numai și numai ca noi românii să nu rămânem fără circul de sărbători. Știind Geoană cel Prostănac împreună cu Vanghelie cel analfabet ce mult contează bârfa la români au hotărât urgent să le-o/ne-o ofere.
Ziua de ieri, luni 14 decembrie 2009, a însemnat însă o răsturnare a planurilor PSD-ului. Cum să justifici victoria lui Băsescu dacă nu arătând în continuare că: alegerile s-au fraudat, românii din diaspora au votat „în fals” și nimeni nu vrea expertize grafologice și turul trei ar fi fost câștigat zdrobitor de Geoană?
Peste toate astea pepenarul de Dăbuleni felicită pe Băsescu dar…anunță idiot că înființează o comisie parlamentară ca să demonstreze ceea ce nu era de demonstrat. Adică Geoană recunoaște dar vrea să mai cheltuie niște bani în folos personal ca și cum Parlamentul României ar fi trustul lui Patriciu sau Crescentul lui Voiculescu.
De asta propun ca PSD – ul să înființeze, dacă reușește să capete niște sponsorizări bineînțeles, o companie privată care să testeze IQ-ul propriilor membri de partid, gradul de cultură și cât la sută au înțeles din doctrina partidului. Rezultatele să fie făcute publice în procente și per membru de partid.
Un mare profesor de socialism (culmea!) pe care l-am avut la facultate ne spunea pe vremea răpirii lui Aldo Moro: "Cine nu are nimic își dorește bani, mulți bani. Cine ajunge să aibă bani își dorește puterea". N-ar mai fi nimic de adăugat aici dar Patriciu asta vrea și știe să se prefacă. Probabil există destui interesați să i-o dea. Puterea. Și tot la fel de probabil Johannis e doar diversiunea.
Tot circul de pe micile ecrane ale unor și mai mici televiziuni m-a scârbit profund. Nu mai e
nevoie să-și facă Băsescu campanie. Are deja votul meu și cred că și al altora fiindcă mi se pare de neconceput ca Iliescu (cu sforile) să fie un „miel bun” care a adus minerii să bată bucureștenii (cu bâte) și Băsescu „lupul cel rău” pentru că pare că a „bătut” un copil. Și are votul meu nu fiindcă l-aș admira peste măsură sau fiindcă e întruchiparea Președintelui perfect ci pentru că nu mai vreau să văd comuniști nici în fotografii darămite pe scaunul prezidențial din România.
Oricum dacă privim cu atenție spre „doi pe un afiș” aș crede că este de neconceput să ne întoarcem la comunismul mafiot care s-a altoit între timp cu o doză mare de liberalism prost înțeles (sau trădat?) de Crin Antonescu și frumos manipulat de Geoană. Ar mai fi în discuție și udemeristul Marko Bela care abia așteaptă să intre în orice guvern numai să intre o dată, draghe.
Dacă mai era vreun dubiu în legătură cu ce partide trebuie să existe în România, în această campanie electorală el s-a spulberat. PNȚCD –ul a fost distrus, PNL-ul mai are puțin. Cine mai rămâne? Sau care?
Oare ce face Dinu Patriciu acum după ce a vândut compania sa (?) petrolieră nu știu cărui Kazahstan și și-a adjudecat halca cea mai mare din Insula Șerpilor cu tot cu petrol? Probabil că nu vrea să stea degeaba și își mai aruncă câte un ochi spre putere. Sau mai aruncă cu filmulețe. Că doar nu mai e o problemă de bani dacă i-au intrat în cont 3,616 miliarde dolari.
Averea lui Dinu Patriciu a fost estimată la 2 – 2,1 miliarde de euro prin 2007. Terenurile deţinute de acesta nu au fost niciodată cunoscute cu exactitate poate fiindcă singur spunea că a făcut speculații cu acestea chiar de la început.
După marea confruntare între cei 3 prezidențiabili care au ajuns în finala (cea mare), toată lumea se întrece în a face predicții. Fiindcă suntem deja sătui de sondajele comandate și cele ale marilor institute pot avea o doză mare de „manipulare în favoarea cuiva” vă propun să votați aici și acum, în ultimele 24 de ore, înainte exitpoll-urile televiziunilor. Chiar dacă sondajul nu va beneficia de mii de votanți are șanse să ofere răspunsul real. Așa că, VOTAȚI CU ÎNCEREDERE!
Aud asta în fiecare zi pe la posturile de televiziune. Mi-o spune Cristina Țopescu sau vreun reporter de la Realitatea, mi-o transmite vreun moderator sau apare ca un îndemn din partea nu știu cărei asociații care (chipurile!) apără democrația. Și m-am săturat!
Ca votul meu să conteze ar trebui ca eu să trăiesc în democrație, pardon!, DEMOCRAȚIE. Și nu trăiesc în DEMOCRAȚIE ci în realitatea paralelă cu ea (poate vă amintiți: „democrația originală”). Acolo, în regimul democratic, oamenii sunt tratați în mod egal, legea (oricare ar fi ea, bună-rea) se respectă, categoriile sociale nu sunt instigate una împotriva celeilalte, analfabeții nu conduc primării sau măcar nu dau sfaturi în văzul națiunii, statul nu plătește zeci de mii de funcționari cu lefuri nesimțite în timp ce le spune profesorilor și medicilor că nu le poate mări salariile, cei care n-au făcut nimic nu ajung generali în timp ce luptătorii din război ajung soldați muritori de foame și tot așa.
Ca votul meu să conteze totuși ar mai trebui să am pe cine să aleg. În cazul prezidențialelor de anul acesta nu am nici o alegere de făcut. De ce să merg la vot? Ca să aleg pe cel mai bun(?) dintre cei mai slabi/proști? Și de să-i dau votul meu aceluia pe care trebuie să-l aleg doar ca să fac un exercițiu de democrație simulată? În plus campania electorală de până acum mi-a arătat niște paiațe pe post de candidați la cea mai înaltă funcție în stat.
Eu nu doresc un astfel de președinte fiindcă nu mă reprezintă. Pentru mine un Președinte trebuie să aibă niște calități înnăscute, să fie educat, să fie diplomat, să știe când să vorbească și cum să vorbească, să – și iubească țara și poporul (fără ca din asta să facă un merit personal), să acționeze în orice situație punând interesul țării mai presus decât orice interes personal, să nu dezbine, să nu creadă că este deasupra Constituției ci să respecte întocmai (în literă și spirit) legea fundamentală a țării.
Am analizat candidații la prezidențiale. Cei care, eventual, ar ajunge să conteze ca număr de voturi. N-am găsit nici unul demn de a primi votul meu fiindcă, oricare dintre ei, ar trebui, ajungând Președinte, să fie și reprezentantul meu. Și sigur nu va fi.
Atunci când ceva „se vinde” relativ bine se poate începe copierea. Dar apare, firesc, întrebarea: De ce să mai apelezi la original dacă copia/clona arată mult mai pitoresc?
Deci: Cu cine votăm?
În cadrul unui proiect din care fac parte (Comenius) a fost inclusă și o întâlnire care urma să se desfășoare într-o fostă țară comunistă și, în același timp, membră a fostei URSS: Lituania. Am plecat acolo cu scopuri bine precizate, mai ales pe domeniile educațional și cultural.
Gazdele s-au pregătit bine și au încercat să ne deschidă „porți” către tot ceea ce înseamnă viața în Lituania de azi dar și cum era viața în fosta republică sovietică. Așa că un dintre vizite a fost o …întoarcere în timp. Ca tabloul să fie complet până și vremea și-a adus contribuția ei la zugrăvirea acesteia.
Am călătorit spre Druskininkai, în apropiere de granița cu Polonia la vreo 120 de km de Vilnius. Înainte de a ajunge acolo ne-am oprit la „Grutas Park” sau „Gruto Parkas”. Pentru toți ceilalți participanți la proiect care veneau din țări în care comunismul părea o „poveste”, popasul se prefigura interesant. Nu și pentru noi (cei din România) care am văzut, am trăit, am supraviețuit.
Lituanienii ne-au spus că parcul este o afacere și că ea aparține unui întreprinzător care s-a gândit că „marile realizări” comuniste nu trebuie să se piardă fără să aducă un beneficiu cuiva. Așa că respectivul a adunat toate statuile amplasate prin Lituania în vremea ocupației sovietice într-un parc de zeci de hectare (poate chiar sute), a creat un magazin cu suveniruri (uniforme, cravate de pionier, insigne, steaguri, lozinci etc.), a ridicat un restaurant și o sala de ședințe de partid comunist și …gata istoria. Biletul de intrare costă aproape 6 euro și trebuie să recunosc că n-aș fi dat nici măcar un cent ca să văd ceea ce trăisem deja. Culmea ironiei a trebuit să plătesc totuși pentru asta. Am și propus gazdelor, fără nici o glumă, ca cei ce vin din foste țări comuniste să aibă acces gratuit dacă vor să intre. Eu n-aș fi vrut dar nu am avut de ales fiind vorba de activități comune.
Pentru colegii noștri din Norvegia, Anglia, Spania, Turcia, Italia, vizita era deja o aventură. Deși Spania avea o experiență în istorie comunistă, tânărul profesor venit de acolo nu părea să știe ce înseamnă asta. La intrare trona un vagon de tren cu locomotiva aferentă care transporta cândva deportații în Siberia. Alături se aflau, impregnate în ciment, urme de bocanci sovietici lângă de urmele unor anvelope de mașini și camioane din anii ocupației. Intrarea prin porțile greoaie de fier ale parcului s-a făcut pe o vreme friguroasă, cu lapoviță, ninsoare și vânt, sub un cer întunecat. Nuanțele de gri au fost la ordinea zilei. 
Frumusețea naturală a parcului nu se putea decât intui în acea zi mohorâtă, așa că am urmat traseul impus prin indicatoare și am revăzut, cu un fel de răscolitoare revoltă, masivele blocuri de piatră din care se iveau chipurile prea bine cunoscute nouă: Marx, Engels, Lenin, Stalin în zeci de variante. Ca totul să capete cât mai exact atmosfera acelor timpuri, lângă restaurantul de la intrare se afla, la post și amenințător, soldatul sovietic model. Dimensiunile statuii te striveau aproape fizic.
După ce am urmat cam un sfert din traseu am ajuns acolo unde se…„plămădea” doctrina partidului comunist: în sala de ședință și/sau bibliotecă încălzită cu godinul de fier.
Afară trona bustul imens al liderului bolșevic V. I. Lenin care părea gata să pornească la luptă împotriva dușmanului, oricare ar fi fost el, sau să predice cu avânt revoluționar despre proletariat și conștiința revoluționară.
Nici statuia lui I.V. Stalin nu avea dimensiuni mici. Cu toate acestea acolo, printre copaci și pe o asemenea vreme, cu apa scurgându-se de-a lungul ei părea o… rătăcire.
N-am avut timpul necesar să privim cu foarte mare atenție statuile parcului dar auzeam frecvent excalmațiile colegilor din celelalte țări atunci când mai aflau de la noi sau de la translatoarea noastră (o profesoară de engleză) ororile petrecute în acele timpuri și care nu erau de loc povești, așa cum aproape toți credeau. Călătorind înapoi, în timp, prin ploaia amestecată cu lapoviță am constatat că nimic nu fusese uitat din decorul întunecat al acelor vremuri. Se aflau acolo posturile de pază înconjurate de șanțuri de apă și fire electrificate, adăposturile improvizate din paie, tancurile și aruncătoare de grenade sau obuze, camioanele și mașinile vechi, farfuriile și cănile de tablă, decorațiile comuniste, godinul ce încălzea încăperile friguroase, etc.
Nu fusese uitat nici drapelul roșu cu celebra lozincă proletară scrisă în lituaniană: „Proletari din toate țările, uniți-vă!”
În cele din urmă, sătui de comunism și ocupație sovietică, ne-am oprit la restaurantul „Nostalgija” unde exista pavoazarea de tip comunist, godinul care încălzea atmosfera și un menu cu cele vreo 3 feluri de mâncare și băuturi care se puteau servi dacă am fi fost niște veritabili nostalgici ai comunismului (și nu eram). Printre ele se aflau…. peștele (probabil veșnicul stavrid) și cremvurștii. Noi am optat pentru varianata modernă a menu-ului.
Vizita în timp s-a încheiat când am pășit, din nou, prin porțile de fier, groase și grele care străjuiau intrarea. În centru lor se afla, gravată în metalul masiv, stema comunistă.
Ar mai fi de spus doar atât: că expoziția adăpostită în acest parc este destul de controversată în Lituania, mulți fiind cei care nu consideră nici moral nici etic, ca cineva să câștige bani din „amintirile” acelor timpuri și că statuile din parc sunt în număr impresionant față de dimensiunile țării.
REALITATEA.NET – Noi vrem respect!
REALITATEA.NET – Actorul Victor Rebengiuc susţine campania " Noi vrem respect" – VEZI MAKING OFF
Păcat că nu s-a inventat (încă) nici o mărime serioasă de sul de hârtie igienică care să facă „față” ( sau dos) celor 20 de ani de guvernare: fesenistă, pesedistă, cederistă, penelistă, coaliționistă, ceva…istă. Aștept Cartea Recordurilor!
În timp ce în România 80-90% din pensionari nu-și pot cumpăra (din pensia mizerabilă) carne fiindcă e prea scumpă, angajatii guvernului beneficiază (începând din această toamnă) de reduceri grase la prețurile mâncărurilor de la cantina Palatului Victoria. O fi „cantina de ajutor reciproc” pentru noii guvernanți care de 9 luni nu fac …aproape nimic? Adică …zero. 
Sau și-au propus să pună un ban deoparte în acestă cumplită criză? Li s-or fi tăiat sporurile și de asta își aduceau pachețelul cu mâncare? Guvernul (Boc) ar trebui să ia măsuri. Să instituie (pe principiul corn și lapte) oarece gratuități pentru ca nici un membru (al guvernului) să nu sufere: „berea și micul” sau „cola și pizza”.
Și mai bine ar fi dacă pensionarilor români ( măcar celor din București) li s-ar permite să mânânce la acolo. În acest fel ar reuși nu numai să supraviețuiască ci să mânânce bine și să facă …economii. Ca să nu mai vorbim de RA-APPS care ar face mult mai multă vânzare. O porție de pui (carne!) cu garnitură aflăm că are …uimitorul preț de 5 lei. Asta e pomană!
După cum bine se observă de o bună bucată de vreme, Președintele României s-a schimbat fără să știm. Statul în stat plătit de statul român, Justiția, și-a luat libertatea (prin lege) să se revolte și să decreteze că nu mai vrea să muncească pentru că halca de bani pe care urma s-o primească de la statul propiu – zis, era prea mică. Nu știu cu ce compara Mona Pivniceru asta dar….uite că merge.
De aproape o lună de zile Justiția stă degeaba, amenință cu blocarea alegerilor și pune cetățenii pe drumuri în virtutea „dreptului” de a interveni în favoarea justițiabilului care, chipurile, va suferi grav dacă banii de la buget nu vor mai intra cu grămada în buzunarele asemănătoare robelor pe care le poartă magistrații.
Până la izbucnirea acestui conflict aproape nimeni nu știa că există o oarecare …Mona Pivniceru. De când cu conflictul d-na respectivă a devenit ….marea vedetă de televiziune. Ba chiar cetățenii au fost atenționați într-o emisiune televizată de către o altă…doamnă(?) că „are două doctorate”. Și? Eu aș fi dorit ca această Mona Pivniceru, de care m-am săturat până peste cap, să aibă ceva mai mult bun simț când vorbește și în numele meu, să vorbească ceva mai bine și nu parcă se împiedică la fiecare vorbă și, mai ales, să vorbească în numele justițiabililor fără să ceară bani cu nerușinare. Pentru că, la magistrați, am înțeles eu până acum nimic nu se poate face dacă nu au ei bani. Cum să aibă ei bani ? Simplu. Statul să aloce cam jumătate din buget iar justițiabilii să nu cumva să vină cu mâna goală fiindcă nu se poate face dreptate dacă ai grija zilei de mâine.
Ipotetic vorbind și aplicând acest principiu idiot cred că profesorii ar putea să nu-i mai învețe carte pe copiii magistraților. De aceea, respectând această „regulă” pe care Mona Pivniceru, în fruntea magistraților, o propune de ceva timp, poate ar fi cazul ca dascălii să desfășoare cu 30% mai puțin din activitatea lor, adică să trimită acasă copiii magistraților (și eventual și ai altor funcționari din justiție).
Oare de ce nu s-a pronunțat nici un magistrat român atunci când legea care prevedea salarizarea profesorilor cu 50% mai mult n-a fost pusă în aplicare? De ce nici un magistrat nu a făcut grevă atunci când o LEGE nu era aplicată? De ce nu s-au revoltat când sutele, miile de ordonanțe au parazitat legile din România? De ce justițiabilii români sunt acum în pericol și atunci nu erau? De ce verdictele pe care le-au dat magistrații au fost strâmbe (așa cum a recunoscut Mona Pivniceru) mulți ani la rând și nu s-au revoltat de la prima astfel de pronunțare?
După ce vor primi de la buget toată suma pe care o cer probabil că vom afla și răspunsul la aceste întrebări. Sau nu. Dacă primesc banii de ce să mai stea la …vorbe.
În acest moment justiția nu mai e o putere în stat ci e chiar puterea supremă dacă joacă pe degete un stat întreg și poate să facă asta fără ca nimeni altcineva să o poată opri.
Agenția de Furnizare a Energiei Electrice Electrica Muntenia Nord – Ploiești sau AFEE își are sediul în Ploiești după cum bine se observă din numele care pare că nu se mai termină. Probabil că cei de acolo s-au gândit că măcar nume să aibă această agenție care „furnizează”(?) energie electrică folosind…ruleta rusească. Altfel nu-mi explic de ce în cartierul Enăchiță Văcărescu există și acum (fiindcă exista și acum 30 de ani) o zonă în care Electrica nu poate stăpânii proprii wați sau kilowați.
Zona respectivă este delimitată de câteva străzi: Enăchiță Văcărescu,Vitejilor, Grigore Cantacuzino și școala nr.2. De 30 de ani, adică de când a luat ființă cartierul acesta, în blocurile situate în zona respectivă, curentul electric se întrerupe când vrei și când nu vrei. De vreo două săptămâni (mai des) Electrica Ploiești face „teste” pe instalațiile cetățenilor și pe… inimile lor. Întrerupe frecvent alimentarea cu energie timp de vreo 5 – 10 minute sau, dacă se depășește această perioadă, curentul nu revine decât după o oră. Știm asta fiindcă noi, cei care locuim în zonă, am observat cu atenție în ultimii 30 de ani ce se întâmplă. Explicația care ni s-a dat, tot în ultimii 30 de ani, ar fi aceea că există un transformator care….nu înțelegem ce are, dar sigur își face de cap fără ca Electrica să-l poată stăpâni.
Așa se face că în seara zilei de luni, 14 septembrie 2009, Electrica Ploiești ne-a întrerupt furnizarea energiei electrice timp de vro 2 ore. Beznă totală în zona delimitată dar puteai privi apartamentele luminate de pe cealaltă parte a străzii Vitejilor. Probabil ca să nu pierdem amintirile legate de epoca ceușistă sau pentru… nostalgici. Oprirea furnizării energiei electrice nu s-a….oprit aici. Ea a continuat cu „încercările” aș zice, disperate, de a o reporni. Numai că asta a dus la dese porniri de câteva secunde pe instalațiile noastre electrice. Toată aparatura dintr-un apartament sclipea ca luminițele de Crăciun. Bănuiesc că multe dintre aparate nu mai sclipesc astăzi în urma șocurilor primite.
Probabil se testa anduranța lor sau se dorea creșterea vânzărilor de electronice în orașul Ploiești. Încep chiar să bănuiesc că această Agenție (AFEE) are vreo înțelegere secretă cu cei care vând electronice și electrocasnice în Ploiești fiindcă întreruperile sunt mai dese cam de când se tot anunță …adâncirea crizei.
Mă întreb: este oare cazul ca toți cetățenii (probabil câteva mii) din apartamentele situate în zona de mai sus să solicite o audiență la directorul instituției (Director – ing. Paul FERDOSCHI Audiente VINERI 11.00-13.00) pentru rezolvarea situației apărute în ultimii 30 de ani sau Agenția Electrica din Ploiești poate rezolva singură acestă problemă? Sau nu ține de competența Agenției? Sau acolo există doar cei care încasează banii nu și cei care repară?
