SINGURUL ADEVĂR ABSOLUT ESTE CĂ ...TOTUL ESTE RELATIV
Atunci când ceva „se vinde” relativ bine se poate începe copierea. Dar apare, firesc, întrebarea: De ce să mai apelezi la original dacă copia/clona arată mult mai pitoresc?
Deci: Cu cine votăm?
În cadrul unui proiect din care fac parte (Comenius) a fost inclusă și o întâlnire care urma să se desfășoare într-o fostă țară comunistă și, în același timp, membră a fostei URSS: Lituania. Am plecat acolo cu scopuri bine precizate, mai ales pe domeniile educațional și cultural.
Gazdele s-au pregătit bine și au încercat să ne deschidă „porți” către tot ceea ce înseamnă viața în Lituania de azi dar și cum era viața în fosta republică sovietică. Așa că un dintre vizite a fost o …întoarcere în timp. Ca tabloul să fie complet până și vremea și-a adus contribuția ei la zugrăvirea acesteia.
Am călătorit spre Druskininkai, în apropiere de granița cu Polonia la vreo 120 de km de Vilnius. Înainte de a ajunge acolo ne-am oprit la „Grutas Park” sau „Gruto Parkas”. Pentru toți ceilalți participanți la proiect care veneau din țări în care comunismul părea o „poveste”, popasul se prefigura interesant. Nu și pentru noi (cei din România) care am văzut, am trăit, am supraviețuit.
Lituanienii ne-au spus că parcul este o afacere și că ea aparține unui întreprinzător care s-a gândit că „marile realizări” comuniste nu trebuie să se piardă fără să aducă un beneficiu cuiva. Așa că respectivul a adunat toate statuile amplasate prin Lituania în vremea ocupației sovietice într-un parc de zeci de hectare (poate chiar sute), a creat un magazin cu suveniruri (uniforme, cravate de pionier, insigne, steaguri, lozinci etc.), a ridicat un restaurant și o sala de ședințe de partid comunist și …gata istoria. Biletul de intrare costă aproape 6 euro și trebuie să recunosc că n-aș fi dat nici măcar un cent ca să văd ceea ce trăisem deja. Culmea ironiei a trebuit să plătesc totuși pentru asta. Am și propus gazdelor, fără nici o glumă, ca cei ce vin din foste țări comuniste să aibă acces gratuit dacă vor să intre. Eu n-aș fi vrut dar nu am avut de ales fiind vorba de activități comune.
Pentru colegii noștri din Norvegia, Anglia, Spania, Turcia, Italia, vizita era deja o aventură. Deși Spania avea o experiență în istorie comunistă, tânărul profesor venit de acolo nu părea să știe ce înseamnă asta. La intrare trona un vagon de tren cu locomotiva aferentă care transporta cândva deportații în Siberia. Alături se aflau, impregnate în ciment, urme de bocanci sovietici lângă de urmele unor anvelope de mașini și camioane din anii ocupației. Intrarea prin porțile greoaie de fier ale parcului s-a făcut pe o vreme friguroasă, cu lapoviță, ninsoare și vânt, sub un cer întunecat. Nuanțele de gri au fost la ordinea zilei. 
Frumusețea naturală a parcului nu se putea decât intui în acea zi mohorâtă, așa că am urmat traseul impus prin indicatoare și am revăzut, cu un fel de răscolitoare revoltă, masivele blocuri de piatră din care se iveau chipurile prea bine cunoscute nouă: Marx, Engels, Lenin, Stalin în zeci de variante. Ca totul să capete cât mai exact atmosfera acelor timpuri, lângă restaurantul de la intrare se afla, la post și amenințător, soldatul sovietic model. Dimensiunile statuii te striveau aproape fizic.
După ce am urmat cam un sfert din traseu am ajuns acolo unde se…„plămădea” doctrina partidului comunist: în sala de ședință și/sau bibliotecă încălzită cu godinul de fier.
Afară trona bustul imens al liderului bolșevic V. I. Lenin care părea gata să pornească la luptă împotriva dușmanului, oricare ar fi fost el, sau să predice cu avânt revoluționar despre proletariat și conștiința revoluționară.
Nici statuia lui I.V. Stalin nu avea dimensiuni mici. Cu toate acestea acolo, printre copaci și pe o asemenea vreme, cu apa scurgându-se de-a lungul ei părea o… rătăcire.
N-am avut timpul necesar să privim cu foarte mare atenție statuile parcului dar auzeam frecvent excalmațiile colegilor din celelalte țări atunci când mai aflau de la noi sau de la translatoarea noastră (o profesoară de engleză) ororile petrecute în acele timpuri și care nu erau de loc povești, așa cum aproape toți credeau. Călătorind înapoi, în timp, prin ploaia amestecată cu lapoviță am constatat că nimic nu fusese uitat din decorul întunecat al acelor vremuri. Se aflau acolo posturile de pază înconjurate de șanțuri de apă și fire electrificate, adăposturile improvizate din paie, tancurile și aruncătoare de grenade sau obuze, camioanele și mașinile vechi, farfuriile și cănile de tablă, decorațiile comuniste, godinul ce încălzea încăperile friguroase, etc.
Nu fusese uitat nici drapelul roșu cu celebra lozincă proletară scrisă în lituaniană: „Proletari din toate țările, uniți-vă!”
În cele din urmă, sătui de comunism și ocupație sovietică, ne-am oprit la restaurantul „Nostalgija” unde exista pavoazarea de tip comunist, godinul care încălzea atmosfera și un menu cu cele vreo 3 feluri de mâncare și băuturi care se puteau servi dacă am fi fost niște veritabili nostalgici ai comunismului (și nu eram). Printre ele se aflau…. peștele (probabil veșnicul stavrid) și cremvurștii. Noi am optat pentru varianata modernă a menu-ului.
Vizita în timp s-a încheiat când am pășit, din nou, prin porțile de fier, groase și grele care străjuiau intrarea. În centru lor se afla, gravată în metalul masiv, stema comunistă.
Ar mai fi de spus doar atât: că expoziția adăpostită în acest parc este destul de controversată în Lituania, mulți fiind cei care nu consideră nici moral nici etic, ca cineva să câștige bani din „amintirile” acelor timpuri și că statuile din parc sunt în număr impresionant față de dimensiunile țării.
REALITATEA.NET – Noi vrem respect!
REALITATEA.NET – Actorul Victor Rebengiuc susţine campania " Noi vrem respect" – VEZI MAKING OFF
Păcat că nu s-a inventat (încă) nici o mărime serioasă de sul de hârtie igienică care să facă „față” ( sau dos) celor 20 de ani de guvernare: fesenistă, pesedistă, cederistă, penelistă, coaliționistă, ceva…istă. Aștept Cartea Recordurilor!
În timp ce în România 80-90% din pensionari nu-și pot cumpăra (din pensia mizerabilă) carne fiindcă e prea scumpă, angajatii guvernului beneficiază (începând din această toamnă) de reduceri grase la prețurile mâncărurilor de la cantina Palatului Victoria. O fi „cantina de ajutor reciproc” pentru noii guvernanți care de 9 luni nu fac …aproape nimic? Adică …zero. 
Sau și-au propus să pună un ban deoparte în acestă cumplită criză? Li s-or fi tăiat sporurile și de asta își aduceau pachețelul cu mâncare? Guvernul (Boc) ar trebui să ia măsuri. Să instituie (pe principiul corn și lapte) oarece gratuități pentru ca nici un membru (al guvernului) să nu sufere: „berea și micul” sau „cola și pizza”.
Și mai bine ar fi dacă pensionarilor români ( măcar celor din București) li s-ar permite să mânânce la acolo. În acest fel ar reuși nu numai să supraviețuiască ci să mânânce bine și să facă …economii. Ca să nu mai vorbim de RA-APPS care ar face mult mai multă vânzare. O porție de pui (carne!) cu garnitură aflăm că are …uimitorul preț de 5 lei. Asta e pomană!
După cum bine se observă de o bună bucată de vreme, Președintele României s-a schimbat fără să știm. Statul în stat plătit de statul român, Justiția, și-a luat libertatea (prin lege) să se revolte și să decreteze că nu mai vrea să muncească pentru că halca de bani pe care urma s-o primească de la statul propiu – zis, era prea mică. Nu știu cu ce compara Mona Pivniceru asta dar….uite că merge.
De aproape o lună de zile Justiția stă degeaba, amenință cu blocarea alegerilor și pune cetățenii pe drumuri în virtutea „dreptului” de a interveni în favoarea justițiabilului care, chipurile, va suferi grav dacă banii de la buget nu vor mai intra cu grămada în buzunarele asemănătoare robelor pe care le poartă magistrații.
Până la izbucnirea acestui conflict aproape nimeni nu știa că există o oarecare …Mona Pivniceru. De când cu conflictul d-na respectivă a devenit ….marea vedetă de televiziune. Ba chiar cetățenii au fost atenționați într-o emisiune televizată de către o altă…doamnă(?) că „are două doctorate”. Și? Eu aș fi dorit ca această Mona Pivniceru, de care m-am săturat până peste cap, să aibă ceva mai mult bun simț când vorbește și în numele meu, să vorbească ceva mai bine și nu parcă se împiedică la fiecare vorbă și, mai ales, să vorbească în numele justițiabililor fără să ceară bani cu nerușinare. Pentru că, la magistrați, am înțeles eu până acum nimic nu se poate face dacă nu au ei bani. Cum să aibă ei bani ? Simplu. Statul să aloce cam jumătate din buget iar justițiabilii să nu cumva să vină cu mâna goală fiindcă nu se poate face dreptate dacă ai grija zilei de mâine.
Ipotetic vorbind și aplicând acest principiu idiot cred că profesorii ar putea să nu-i mai învețe carte pe copiii magistraților. De aceea, respectând această „regulă” pe care Mona Pivniceru, în fruntea magistraților, o propune de ceva timp, poate ar fi cazul ca dascălii să desfășoare cu 30% mai puțin din activitatea lor, adică să trimită acasă copiii magistraților (și eventual și ai altor funcționari din justiție).
Oare de ce nu s-a pronunțat nici un magistrat român atunci când legea care prevedea salarizarea profesorilor cu 50% mai mult n-a fost pusă în aplicare? De ce nici un magistrat nu a făcut grevă atunci când o LEGE nu era aplicată? De ce nu s-au revoltat când sutele, miile de ordonanțe au parazitat legile din România? De ce justițiabilii români sunt acum în pericol și atunci nu erau? De ce verdictele pe care le-au dat magistrații au fost strâmbe (așa cum a recunoscut Mona Pivniceru) mulți ani la rând și nu s-au revoltat de la prima astfel de pronunțare?
După ce vor primi de la buget toată suma pe care o cer probabil că vom afla și răspunsul la aceste întrebări. Sau nu. Dacă primesc banii de ce să mai stea la …vorbe.
În acest moment justiția nu mai e o putere în stat ci e chiar puterea supremă dacă joacă pe degete un stat întreg și poate să facă asta fără ca nimeni altcineva să o poată opri.
Agenția de Furnizare a Energiei Electrice Electrica Muntenia Nord – Ploiești sau AFEE își are sediul în Ploiești după cum bine se observă din numele care pare că nu se mai termină. Probabil că cei de acolo s-au gândit că măcar nume să aibă această agenție care „furnizează”(?) energie electrică folosind…ruleta rusească. Altfel nu-mi explic de ce în cartierul Enăchiță Văcărescu există și acum (fiindcă exista și acum 30 de ani) o zonă în care Electrica nu poate stăpânii proprii wați sau kilowați.
Zona respectivă este delimitată de câteva străzi: Enăchiță Văcărescu,Vitejilor, Grigore Cantacuzino și școala nr.2. De 30 de ani, adică de când a luat ființă cartierul acesta, în blocurile situate în zona respectivă, curentul electric se întrerupe când vrei și când nu vrei. De vreo două săptămâni (mai des) Electrica Ploiești face „teste” pe instalațiile cetățenilor și pe… inimile lor. Întrerupe frecvent alimentarea cu energie timp de vreo 5 – 10 minute sau, dacă se depășește această perioadă, curentul nu revine decât după o oră. Știm asta fiindcă noi, cei care locuim în zonă, am observat cu atenție în ultimii 30 de ani ce se întâmplă. Explicația care ni s-a dat, tot în ultimii 30 de ani, ar fi aceea că există un transformator care….nu înțelegem ce are, dar sigur își face de cap fără ca Electrica să-l poată stăpâni.
Așa se face că în seara zilei de luni, 14 septembrie 2009, Electrica Ploiești ne-a întrerupt furnizarea energiei electrice timp de vro 2 ore. Beznă totală în zona delimitată dar puteai privi apartamentele luminate de pe cealaltă parte a străzii Vitejilor. Probabil ca să nu pierdem amintirile legate de epoca ceușistă sau pentru… nostalgici. Oprirea furnizării energiei electrice nu s-a….oprit aici. Ea a continuat cu „încercările” aș zice, disperate, de a o reporni. Numai că asta a dus la dese porniri de câteva secunde pe instalațiile noastre electrice. Toată aparatura dintr-un apartament sclipea ca luminițele de Crăciun. Bănuiesc că multe dintre aparate nu mai sclipesc astăzi în urma șocurilor primite.
Probabil se testa anduranța lor sau se dorea creșterea vânzărilor de electronice în orașul Ploiești. Încep chiar să bănuiesc că această Agenție (AFEE) are vreo înțelegere secretă cu cei care vând electronice și electrocasnice în Ploiești fiindcă întreruperile sunt mai dese cam de când se tot anunță …adâncirea crizei.
Mă întreb: este oare cazul ca toți cetățenii (probabil câteva mii) din apartamentele situate în zona de mai sus să solicite o audiență la directorul instituției (Director – ing. Paul FERDOSCHI Audiente VINERI 11.00-13.00) pentru rezolvarea situației apărute în ultimii 30 de ani sau Agenția Electrica din Ploiești poate rezolva singură acestă problemă? Sau nu ține de competența Agenției? Sau acolo există doar cei care încasează banii nu și cei care repară?
Legea unică suferă modificări de luni de zile; legea educației este tocată mărunt de alte luni de zile; guvernul se întrunește în ședințe peste ședințe ca să…discute …de luni de zile (vreo 10); Băsescu ia „atitudine” în diverse probleme de…ani de zile; scandalurile de corupție se țin lanț de…ani și luni de zile; partidele se bălăcăresc fără oprire indiferent că sunt la guvernare sau în opoziție de ….20 de ani de zile; dosarele revoluției se tot aduc în fața …țării de ani de zile; secuii ( care-or fi ăia?) vor autonomie de ani de zile; Vadim urlă la mafia care-l împiedică să devină președinte de ani de zile; bugetarii sunt nemulțumiți de ani de zile; guvernele ne înfățișează avantajele guvernării lor de ani de zile și nu recunosc niciodată că au făcut ceva greșit; pensiile mici sunt foarte mici de ani de zile; salariile din Agenții sunt enorme de ani de zile; Parlamentarii nu fac aproape nimic de ani de zile ( iar cei de acum sunt aproape inexistenți); legile nu se aplică în România de ani de zile; ordonanțele înlocuiesc legile de ani de zile; infractorii scapă de justiție cu certificate medicale de ani de zile; diplomele de…orice se falsifică de ani de zile; oamenii care le dețin devin tot mai falși de ani de zile; medicii câștigă cât femeia de serviciu de la parlament de ani de zile; campania electorală se desfășoară în România, în fiecare zi, de ani de zile; mineriadele s-au produs din vina Pieții Universității de ani de zile (și nu din vina lui Iliescu cel sfătos); dosarele și casele lui Năstase sunt fără de sfârșit de ani de zile; profesorii nu primesc salarii decente de ani de zile fiindcă economia României riscă un colaps; taximetriștii jecmănesc clienții de ani de zile; lanțurile de mari magazine impun prețurile de ani de zile; Ioana Maria Vlas e singura feneistă vinovată de ani de zile…………….
Zi de zi, an de an, de 20 de ani, totul se petrece ca la început. Nimic nu se finalizează, nimic nu se …găsește, nimic nu se așează, nimic nu se cristalizează. Fiecare nou Parlament, fiecare nou guvern, fiecare nou președinte, fiecare nou șef (în esență)mai mare sau mai mic, o ia de la început încercând în zadar să demonstreze cetățenilor României ce „creier” are, ce „mușchi de oțel are”, ce „strategie” are, sau: unde-i cheia?, să trăiți bine!, schimbarea care va veni, programul celor 100 de zile, cei 15.000 de specialiști, cei 20.000 de euro pentru fiecare muncitor întors în România, etc.
Societatea românească se destramă, se fărâmițează, se pierde, se…diluează, se sparge în mii de bucățele și acolo sus, clasa politică nu vede și nu aude asta. E oarbă, e surdă și merge perfect paralel cu cetățenii.
Va fi probabil grevă pe 5 octombrie și nu pentru că bugetarii nu știu cum stă treaba cu legea unică și cu faptul că nu sunt bani ci pentru că au devenit exasperați de cât li s-a spus că nu sunt bani … de ani de zile. Culmea e că mass-media le-a arătat în fiecare zi că sunt bani. Tot de ani de zile.
Cum să creadă medicul, profesorul, micul(!) funcționar că nu sunt bani când există salarii la stat de …njde milioane, prime la stat de întrec imaginația, călătorii în interes de serviciu cu…nevasta, copiii lor la studii în cele mai diverse țări și universități, ceasuri stradale de aur și gâște scumpe pe lacuri, etc.? De ani de zile.
Totul se petrece de ani de zile. Au trecut (vreo) 7148 de zile. Suntem la OTV. Nu s-au găsit încă …vinovații.
El e ….Dl. Motănescu. După cele ce se…zvonesc are nu 7 ci chiar 8 vieți. A fost găsit în mijlocul drumului, plin de mărăcini, murdar, ud (fiindcă plouase zdravăn) și aproape mort de foame. Nu se știe prin ce minune reușit să scape de roțile camionului care tocmai trecuse peste el.
După o baie bună și câteva zile sub tratament la veterinar (mai mult împotriva foamei decât împotriva vreunei boli) arată ca acum. Adică: frumos, inteligent, jucăuș. E în căutarea unor „ părinți” adoptivi permanenți și iubitori de animăluțe drăguțe. Veterinarul crede că are vreo 2 luni. Dl. Motănescu „domiciliază” momentan în București. 
…Marian Oprișan care ne povestește chiar în această dimineață (luni 8.30) cum stă treaba cu „stabilitatea politică” în România. Între altele ne mai spune vreo câteva vorbe mari: „ne-au ales cetățenii acestei țări”, „ni suntem aici pentru binele lor”, „astea nu sunt povești de adormit copiii” etc. (citate aproximative).
Din două una: ori Marian Oprișan se crede cel mai deștept român și, prin consecință, restul sunt niște proști, ori a învățat lecția demagogiei atât de bine încât nu contează ce spune, totul fiind parte din propria imagine.
În rest, începe să-mi fie rușine că toți, fără excepție, ne lăsăm conduși de: un oarecare Marian Oprișan, un oarecare Marean Vanghelie, un oarecare parlamentar pe care nu l-am văzut ( sau nu l-ați văzut) în viața mea și care stă acolo, pur și simplu, degeaba. Acești oarecare n-ar fi fost nimic dacă noi nu i-am fi ales. Așa, ei sunt ( și se cred) mai mult decât au visat vreodată. Iar noi ne prăbușim în direct și în plină criză fiindcă cei pe care i-am ales (de ce, Doamne, am făcut asta!) sunt incapabili să facă ceva.
În schimb sunt foarte capabili la dat explicații „filozofice” zilnice: experții noștri s-au dovedit atât de …proști încât nu au anticipat criza (de ce îi plătim de la buget?); guvernul nu poate să facă nimic, criza se adâncește (de ce nu-și dau demisia?); miniștrii devin penali și nimănui nu-i pasă ( o bilă albă pentru infractori); etica și morala devin …hârtie igienică în clasa politică și asta este considerată un fel de…titlu de noblețe, etc.
Mai avem de așteptat până când cei 3 ani de mandat (PSD+PDL) rămași să lase țara fără nimic: fără cei 5.000.000 de oameni care muncesc, fără tinerii capabili care pleacă în toată lumea, fără medici care își găsesc alte locuri pe planetă unde să facă medicină, nu pe femeia de serviciu, fără profesori fiindcă : cine ar mai dori să devină profesor cu salariul dat de actualul guvern?, fără pensionari fiindcă aceștia sigur nu vor supraviețui cu pensiile echivalente cu …nici o pâine pe zi.
Ce e foarte… „ important” zice Boc chiar în acest moment la tv: toți românii suferă fiindcă nu s-au luat măsurile necesare la timp. De 8 luni de zile se tărăgănează asta și „timpul nu mai are răbdare” cu noi.
Adică vom suferi mult și bine fiindcă experimentele anilor anteriori s-au făcut tot pe noi: ia să vedem, rezistă românii? Așa că, după ședința coaliției din acestă dimineață, ne vom trezi cu câteva grade de rezistență în plus. Pentru că guvernanții au exersat asta. Ne așteaptă ce-a zis Băsescu profesorilor: "Nu vă mai amăgiţi cu salariile crescute înainte de alegeri, a căror creştere o pierdeţi în câteva luni, prin inflaţie".
Morala: noi, cetățenii României trebuie să acceptăm tot ce ni se întâmplă ca să nu punem în pericol stabilitatea politică a….lui Marian Oprișan (și a României), a lui Boc, a guvernului, a președintelui, a parlamentului, a oricui stă pe acolo pe …sus. Fiindcă noi suntem jos și nu cred că avem măcar intenția de a ne ridica.
Această lege stipulează (pe scurt) următoarele: vă dăm dar, de fapt, vă luăm. Altfel cum să înțelegem faptul că nimic nu se va întâmpla în domeniul salarizării bugetarilor în următorul an și jumătate? Ei, bugetarii, vor sărăci și probabil vor umbla în zdrențe în timp ce guvernul Boc va jubila: „Prima noastră grijă este să păstrăm locurile de muncă”. Ale cui?
Legea unică a salarizării a fost făcută pentru….proști. Fiindcă cei deștepți …o vor ocoli. Cum o vor ocoli? Simplu. În restul anului 2009 nu se va aloca nici un bănuț pentru sistemul bugetar iar în 2010 salariile vor îngheța. La fel și oamenii care lucrează(conform acestui grafic) în proporție de 51% în învățământ și în sistemul de sănătate (procentaj neprecizat). Bine că au avut grijă cei care au întocmit acest grafic să nu se afle câți oameni mai există încă în sistemul de sănătate! După care va începe aplicarea legii. Între timp cei care stau degeaba în sistemul public, mai ales funcționari (înalți), își vor găsi sigur portițe de scăpare: agenții noi, direcții, servicii de…ajutor de băgător în seamă, etc. Prin 2010 profesorii vor primi (probabil din septembrie) cum se face mereu, niscaiva procente minuscule ca să nu moară de foame. O nedumerire persistă: dacă acum există aproximativ 1.350.000 – 1.400.000 de salariați în sistemul bugetar din care vreo 350.000 – 400.000 în învățământ, cum se face că cei 350.000 – 400.000 reprezintă 51% din totalul bugetarilor? Nu cumva procentul realist ar fi 25%? Chiar și în condițiile în care aproximativ 350.000 – 400.000 de persoane vor pleca din sectorul bugetar și în învățământ (exclus dar…nu imposibil) ar rămâne tot atâția, procentul ar fi cam de 35%. Ce-i drept graficul ne liniștește arătându-ne cam ce salarii vom avea în sectorul bugetar în 2015. Cine mai rezistă!
Tot cercetând cifrele, am găsit în ziarul „Financiarul” din 11 august 2009 următorul articol:
Evoluţia numărului salariaţilor din sectorul bugetar, în intervalul 2000-2008
„La inceputul anului 2000, numarul salariatilor din Administratia Publica era de 135 900, pentru ca la finalul anului, in decembrie 2000, numarul de functionari publici crescuse la 146 500.
În cadrul sistemului de invatamânt, in ianuarie 2000, erau angajati 406 000 de persoane, numarul acestora a crescut pâna in iunie 2000, ajungând la 411 900, pentru ca in a doua parte a anului sa se inregistreze o scadere a numarului cadrelor didactice si a celor angajati in sistemul de educatie, ajungându-se la 404 700 salariati.
Sistemul de sanatate si al asigurarilor sociale a cunoscut cea mai elocventa scadere de la un numar de 313 800 salariati in ianuarie 2000 la un numar de 291 100 de salariati la sfârsitul anului.
În ceea ce priveste numarul somerilor…
2001
Numarul functionarilor publici in prima luna a anului 2001 era de 140 100 si a crescut usor ajungând la 143 700, in ultima luna a anului. În sistemul de educatie numarul salariatilor la inceputul lui 2001 era de 404 000 si a cunoscut o usoara scadere pâna la sfârsitul lui 2001, ajungând in luna decembrie la un numar de 402 500 salariati.
La nivelul sistemului de sanatate si asistenta sociala in ianuarie 2001 erau inregistrati 311 000 salariati, iar la sfârsitul anului un numar de 312 700 salariati.
Numarul somerilor inregistrati…
2003
La 31 ianuarie 2003 in sistemul functionarilor publici erau angajati un numar de 150 400 salariati, iar la finalul anului erau 154 500 salariati. Numarul salariatilor din sistemul de sanatate si al asigurarilor sociale a scazut de la 319 700, in ianuarie 2003, la un numar de 311 600, inregistrati la 31 decembrie 2003.
În sistemul educational numarul celor angajati a crescut de la 394000, ianuarie, la 396 400, in luna decembrie.
2004
În Administratia publica si in sistemul de aparare avem la inceputul anului 2004 un numar de 156 400 salariati, pentru ca la finalul anului numarul acestora sa creasca la 158 100 salariati.
Sistemul de educatie a cunoscut o stagnare a numarului salariatilor, in ianuarie 2004 erau inregistrati 399500 salariati, iar la finalul anului, in luna decembrie, erau 401800 salariati.
Aproximativ acelasi numar de salariati s-au inregistrat in sistemul de sanatate si al asigurarilor sociale, in luna ianuarie erau 315100 persoane angajate in aceasta ramura economica, iar la finalul anului numarul acestora era tot de 315 000.
…………..
2005
La sfârsitul primei luni a anului 2005, in sistemul de educatie, avem un numar de 404600 salariati, iar la 31 decembrie acelasi an numarul a scazut la 401500 salariati.
În ceea ce priveste numarul salariatilor din administratie publica, numarul acestora a crescut usor de la 164 400, la 31 ianuarie 2005, la 172 000, in finalul anului.
Nici numarul angajatilor din sistemul de sanatate si al asigurari sociale de la 317600, in ianuarie, la un numar de 327 600 la finalul anului.
2006
Fata de anul precedent, la sfârsitul anului 2006, in Administratia Publica erau angajati un numar de 183100 salariati, fata de numai 172600, cât au fost inregistrati in ianuarie.
Sistemul educational cunoaste o stagnare a numarului de salariati, in prima luna a anului au fost inregistrati 402 400 salariati, iar la finele lui 2006 erau 402 500 salariati. În ceea ce priveste numarul salariatilor din sanatate si asistenta sociale numarul acestora creste usor de la 330 000 la 336 100.
…………….
2007
La 31 ianuarie 2007 numarul salariatilor din Administratia Publica si sistemul de aparare a crescut serios fata de anul 2006, fiind de 196 300, iar la finalul lui 2007 erau angajati 207 500 salariati.
Numarul angajatilor din educatie a scazut de la 402 300 salariati, in ianuarie 2007, la un numar de 401300 salariati, la 31 decembrie 2007.
Si numarul angajatilor din sanatate si asistenta sociala a crescut de la 344 500 salariati, in ianuarie 2007, la 356400 salariati, in decembrie 2007 Numarul total al somerilor inregistrati la finalul anului 2007 a fost de 367 838, iar rata somajului indica 4,1%.
2008
La inceputul anului 2008, numarul celor angajati in Administratia Publica era de 209 800 salariati, pentru ca la 31 decembrie 2008, numarul acestora sa creasca la 217 500 salariati.
Cresterea cea mai semnificativa s-a inregistrat in sistemul de sanatate si asistenta sociala, astfel ca la 31 ianuarie 2008 erau 359 900 salariati, iar la 31 decembrie 2008, numarul acestora era de 375 500 salariati.
Si numarul angajatilor din educatie a crescut de la 402 800 salariati, in ianuarie, la 403 900 salariati la 31 decembrie 2008.
………………”
Punctele de suspensie reprezintă rata șomajului care nu interesa în acest caz. Sublinierile îmi aparțin.
Adică în Administrația publică s-a înregistrat o creștere semnificativă din 2000 până în 2008 (de la 135 900 la 217 500 persoane) în timp ce în învățământ, numărul salariaților a scăzut ( de la de la 406 000 la 403 900 persoane). Cu toate acestea acum tot sistemul bugetar trebuie să suporte consecințele proastei gestiuni a țării. Toți trebuie să plătim. Oare de ce?
De ce să nu stea guvernul, Parlamentul și agențiile (vreo 300?) în concediu fără plată 3 luni de zile fiindcă și așa nu fac nimic? De când nu ați mai auzit vorbindu-se de Parlament? Eu nu aud nimic de luni de zile. În afara comisiei (din fundul curții) care le-au anchetat sau încă le mai anchetează pe Ridzi sau Udrea , parlamentul nu există.
