Nici nu murise bine Sergiu Nicolaescu că televiziunile începuseră să forfotească ca hienele în jurul marii personalități sau „marii personalități” (mă tot gândesc dacă să scriu normal sau cu ghilimele), lansând tot felul de speculații, acuze, știri bombă sau senzaționale. Nu sunt dintre cei care dau vina pe mass-media dacă ceva nu merge bine în România dar…de data asta chiar cred că vina le aparține. Goana nebună după rating a transformat (aproape fără excepție) televiziunile din România într-o gloată de babe bârfitoare din ale căror guri n-a ieșit nimic care să mai conteze.
Nu cred că Sergiu Nicolaescu, pe care în treacăt fie spus eu, personal, nu-l admir, și-a dorit să plece din această lume ca subiect de scandal. Faptul că nu-l admir nu mă împiedică însă să constat că, așa cum a fost, merita poate ca moartea sa să fie tratată cu decența cuvenită, decență pe care familia a cerut-o.
În loc de asta a primit în 3-4 zile scandaluri care i-au întunecat realizările clamate între două bârfe pe la televiziuni. Degeaba au ieșit marii noștri actori să-i ia apărarea și să-l laude (o atitudine care mi se pare onorantă și în același timp probabil sinceră fiindcă mulți dintre ei au avut cândva mult de învățat de la Sergiu Nicolaescu) și degeaba oamenii simpli s-au identificat cu personajele filmelor lui. Nimic n-a contat în marea de bârfe și vorbe imunde.
Cel mai dificil de suportat mi s-a părut însă atitudinea BOR (Biserica Ortodoxă Română) care nu avea nici un drept să se amestece într-o chestiune în care fiecare om are dreptul să ia propria decizie.
Asta din mai multe motive dar cred că 2 sunt cele care contează:
-
La cei 82 de ani ai săi Sergiu Nicolaescu trecuse prin multe și văzuse și mai multe. Avusese parte de regimul comunist, se bucurase intens de favorurile lui dar și de binefacerile capitalismului de după 1989. Poate devenise ateu sau poate devenise hindus; poate acceptase că nu i se potrivește ortodoxia; poate constatase, lucrând cu orice fel de autorități prin și pentru filmele sale, că nu e cazul să apeleze la „binefacerile” bisericii ci doar la ceea ce credea el personal. Poate ăsta ar fi un motiv. Aici s-ar adăuga și dorința expresă a celui în cauză și care trebuie respectată chiar dacă alții/ceilalți, nu o consideră corectă.
-
Al doilea motiv ar fi acela că, sincer cred, există un singur Dumnezeu și doar faptul că pe glob există mai multe națiuni a făcut ca el să fie altfel numit. Așa se face că religia hindusă acceptă incinerarea de secole pe când religia ortodoxă, nu. Ca să nu mai vorbim și de rațiunile care stau la baza incinerării într-o țară ca India și care nu țin neapărat de religie ci, pur și simplu, de igienă. Oricum faptul că hindușii își incinerează morții considerând că sufletul nu mai este legat de trupul care l-a găzduit, ne arată o altă înțelegere a acestei „mari treceri”. Valul de scandaluri a făcut ca personalitatea lui Sergiu Nicolaescu să cadă în derizoriu. Chiar și programarea filmelor lui pe toate canalele de telviziune mi-a produs un fel de repulsie, fiindcă în România nu toată lumea îl admiră sau îl admira pe Sergiu Nicolaescu. Probabil că există un procent important al populației care nu dorește să vadă și să revadă „Pistruiatul” sau „Revanșa” la nesfârșit.
Aș fi preferat ca, la moartea sa, Sergiu Nicolaescu să aibă parte de mai multă decență, să fie evocat în limitele bunului simț, să nu se titreze cu litere de-o șchioapă apariția tuturor presupușilor săi copii (legitimi sau nelegitimi), să nu apară pe ecrane imense, portrete care semănau izbitor cu cele purtate la manifestațiile ceaușiste, să plece dintre noi în ropote de aplauze, așa cum ar fi meritat, și nu în huiduieli.
Asta m-ar fi făcut să am poate mai mult respect față de ceea ce lumea filmului consideră că a realizat. Personal consider că nu e o mare realizare să fii regizorul de curte al lui Ceaușescu și să te strecori prin „meandrele” revoluției din 1989 (dacă a fost revoluție) tocmai beneficiind de imaginea pe care o aveai, dar…aș fi putut să trec asta la „așa erau timpurile!”
Acum nu mai pot dar îi voi oferi lui Sergiu Nicolaescu aplauzele de care n-a avut parte.