Tot răul spre bine

Imagine de Vektor Kunst iXimus de la Pixabay

Imagine de Vektor Kunst iXimus de la Pixabay

Zice-o vorbă românească „Tot răul spre bine.” Adică așa scurt fără prea multe explicații. Orice rău are partea lui de bine și, de multe ori, ăsta e un câștig mare. Sper că toată lumea își aduce aminte cât ne-am chinuit, mai ales în ultimii ani, cu birocrația, cu umblatul pe la 7,8 – 15 birouri ca să depui o reclamație sau să plătești vreo taxă, cu dosare întregi de hârtii din care reieșea că ești sănătos, vaccinat, nu ai taxe neplătite, nu ai pojar sau mai știu eu ce handicap, etc.

Toate astea numai și numai pentru ca statul român să păstreze niște funcționari pe niște scaune, funcționari care își transmiteau unul altuia (nu virusul!) vreo hârtie pe care puneau pe rând: o semnătură, o ștampilă, o bifă sau, pur și simplu, se uitau la ea și ziceau că e bine. Sau nu. O paranteză: nu orice fel de funcționari ci niște încrengături de rude care, în 80 % din cazuri, habar nu aveau de digitalizare.
Acum, în vreo 3 săptămâni totul sau aproape totul, e digitalizat, omul nu trebuie să meargă nicăieri, actele se pot depune online cât ai zice pește, accesul la doctor se face prin telemedicină, mail sau consultație virtuală, până și rețetele zboară ca fulgerul tot online fără nenorocitele alea de carduri de sănătate pentru care am plătit de ne-am uscat iar medicii au intrat în depresie.

Cu alte cuvinte atât de mult am fost furați și ni s-a spus că „nu se poate domn’e!” cu monitor-1307227_640informatizarea fiindcă e prea complicat încât ne-am complăcut să credem că nu se poate. Numai câți bani a primit fugarul Ghiță ca să ne facă să credem că nu se poate! Acum toți se dovedesc mari experți în digitalizare, până și ministerul educației face repede o platformă pentru predare online (deși nici la ăștia nu se putea!), nu mai vorbesc de instituțiile care își văd amenințate posturile și salariile! Că eu nu prea înțeleg ce fac toți funcționarii ăștia pe la serviciu dacă nimeni nu mai merge la ei!
Deci: stați acasă pentru ca digitalizarea să continue iar când ne vom întoarce să nu mai aud vreun funcționar public că „nu se poate!”

Articolul următor
Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.