Politica ploii…

Cam așa aș traduce situația de la grupul școlar din Covasna sau „să ne facem că plouă” și toate se vor aranja. De ani de zile politicienii noștri asistă cu nepăsare (condamnabilă) la modul în care o organizație alcătuită exclusiv pe criterii etnice și (aproape) fără nici un principiu politic (liberal, social, democratic) și am numit aici UDMR-ul, își face mendrele prin guvernele României, pe teritoriul României. Și nu mă refer la faptul că au fost  în toate guvernările dacă din aceste guvernări ne-am fi ales cu o întărire a democrației, cu o politică echilibrată, dispusă să promoveze drepturile oricărui român de indiferent de etnie, trăitor pe oriunde prin România sau chiar prin lume.

sabina_elena_05976900

Dar nu s-a întâmplat așa. Insinuându-se peste tot, promovând politica pașilor mici, oarecum umili și perverși, clamând o autonomie pe care, eu personal, nu o înțeleg, promovând agresiv limba maghiară și însemnele maghiarimii de parcă i-ar fi obligat cineva să vorbească românește, să învețe românește, UDMR-iștii și-au ales de fiecare dată câte un reprezentant cât mai agresiv cu putință, Laszlo Tokes fiind de departe culmea lor, a tuturor. Politicienii românii n-au înțeles să tragă liniile de rigoare între a fi român, român de altă etnie și a fi maghiar udemerist.

Rezultatele se văd azi când nu distingem deloc bine că trăind în România trebuie să avem toți, dar absolut toți, aceleași drepturi fie că suntem majoritari, fie că suntem minoritari. Și asta fiindcă un stat trebuie să fie corect cu orice cetățean. Nu trebuie să acorde niciunuia drepturi în plus doar fiindcă e de altă etnie, fiindcă e majoritar, fiindcă e minoritar, fiindcă e negru sau verde sau doar fiindcă așa vrea un partid.

O elevă era cât pe-aci să fie drastic sancționată (poate chiar mai mult) că și-a permis (tupeu, nu alta!) să poarte în țara ei, acasă la ea, în liceul în care învață, tricolorul. De ce nu a cerut voie? Unde se credea ea? Ce-o fi fost în mintea ei? Doar asta mai avea să o întrebe diriginta și s-o pună să dea notă explicativă ca în vremurile de tristă amintire fiindcă tricolorul i l-a smuls pe principiul „să nu-i enervăm pe unguri”.

Pe de altă parte am ajuns în situația lui decembrie 1989 (cred că e trasă la indigo) în care tinerii au curajul să facă ceea ce politicienii nu au. Să facă gesturile care exprimă adevărul și nu să dea din gură, oratoric, retoric și frumos, mințind pe oriunde se duc: în Parlament, la guvern, la Bruxelles, etc.

În timp ce Consiliul Național al Elevilor consideră:

„…că este inadmisibil ca într-un liceu din România o elevă de clasa a IX-a să fie mustrată, jignită, pusă la colţ şi ameninţată de către colegii ei care aparţin unei minorităţi naţionale, profesorul diriginte şi chiar conducerea şcolii pentru faptul că a „îndrăznit” să poarte o banderolă cu tricolorul României! De asemenea, este jignitor faptul că pe teritoriul României, cetăţenii români de etnie română sunt persecutaţi pentru că promovează însemnele naţionale garantate de către Constituţie şi de idealurile revoluţiei din 1989. Consiliul Naţional al Elevilor trage un semnal de alarmă către toate instituţiile statului român de a se sesiza şi de a opri şi sancţiona, conform legii, aceste forme de jignire a istoriei românilor pentru Unirea Naţională, a identităţii naţionale şi a statului de drept”,

„Conducerea Liceului „Korosi Csoma Sandor” din Covasna a decis să nu aplice sancţiuni elevei care, începând cu data de 15 martie, când s-a sărbătorit „Ziua maghiarilor de pretutindeni”, vine în fiecare zi la şcoală cu o banderolă tricoloră pe cap. Conducerea liceului a remis, ieri (21 martie),  un comunicat de presă în care menţionează că doreşte aplanarea acestui conflict, prin urmare nu va aplica nici un fel de sancţiuni.”, anunță ziarul „Mesagerul de Covasna”.

Nici nu – mi dau seama de ce ar fi putut să o sancționeze (până și sancțiunile regulamentului școlar sunt tot „apă de ploaie”) deși inițial asta se dorea. Cu ardoare aș spune, deoarece inspectorul școlar general al ISJ Covasna, Keresztely Irma, a declarat miercuri: "Trebuie să vedem care sunt motivele comportamentului acestei eleve.” Adică, aș traduce eu: de ce nu stă ea în banca ei cum stau toți elevii români? De ce să vrea ea să poarte însemne românești de ziua maghiarimii? De ce să nu ceară voie? Și tot eu aș răspunde: fiindcă am ajuns să fim o majoritate minoritară în țara noastră și trebuie să cerem voie să ne exprimăm, în timp ce Laszlo Tokes face declarații segregaționiste, belicoase și pline de ură în Parlamentul European. Și Parlamentul European îl acceptă.

Alții însă se pronunță pro sau contra purtării bentiței tricolore fără ca măcar să aibă argumente valide. Citeam, de exemplu, că gestul elevei ar fi fost provocator. Ei și? Ce ar fi putut să facă eleva de 15 ani? Să aștepte să vină la guvernare? Să organizeze o masă rotundă cu elevii și profesorii liceului? Să scrie o scrisoare Președintelui? Eu cred că a ales să facă ceea ce i s-a părut corect și bine ca răspuns la purtarea doliului național pe 1 Decembrie de către elevii maghiari și la declararea unei zile naționale într-o țară care are deja o zi națională. Între noi fie spus, și dacă ar fi făcut o masă rotundă sau ar fi scris Președintelui, s-ar fi ales cu „apa de ploaie” de rigoare.

Personal cred că etnicii maghiari (elevi sau nu) își puteau sărbători ziua națională (redenumită a „maghiarilor de pretutindeni”) fără să fie atât de vizibil agresivi și fără să clameze asta într-un grup școlar care are doar 2 clase de elevi români, restul fiind doar clase de elevi maghiari. Asta cu ce o fi semănând?

Grupul școlar "Korosi Csoma Sandor" din Covasna este, după cum am cercetat, singurul liceu din acest mic orășel. Până în 2012 liceul nu a avut decât clase cu predare în limba maghiară dar, constatând probabil că rămâne fără elevi, a înființat în anul 2012 și 2 clase cu predare în limba română (de la clasa a IX- a). Păcat că liceul are un nume căruia ar trebui să-i facă cinste, personalitatea lui Sándor Kőrösi Csoma fiind una de renume internațional.

Conflictul a izbucnit de-abia acum când elevii maghiari, mulți la număr în liceu,  majoritari cu alte cuvinte (60 în fiecare an de studiu), au avut de-a face cu problemele și aspirațiile colegilor lor români. Elevii români din liceu sunt într-o „superbă” minoritate dacă analizăm cifrele: aprox. 240 de maghiari la 56 de români, deci 4:1.

La capitolul învățare liceul stă cam la fel de prost ca majoritatea liceelor de acest fel de prin România, întrucât în 2012 doar 15 elevi din 63 au reușit să ia Bac-ul. În schimb ministerul (adică MEN sau poate doar ISJ Covasna) a aprobat  înființarea a 2 secții cu predare în limba română tot anul trecut.

Concluzia care se impune după acest scandal este aceea că politica unei țări trebuie făcută în interesul tuturor, pentru fiecare, pentru oricare. Majoritatea și minoritatea să nu aibă drepturi deasupra legii și politicienii să nu fie lăsați să facă ce vor.  Cei care i-au ales să-i tragă la răspundere imediat nu să aștepte scandalurile viitoare sau votul din 4 în 4 ani.

PS. Tocmai mă pregăteam să public acest post când am citi o știre mică pe burtiera televizorului: flash mob la Constanța de Ziua Națională a Greciei – 25 martie. L-am vizionat și am văzut cum zeci de tineri au ales să danseze pe un mare bulevard din Constanța în loc să manifesteze în piața publică afișând drapelul  Greciei și cerând autonomia Dobrogei. Deci, se poate.

Tinerii greci dansând. Flash mob la Constanța de Ziua Greciei.
Reclame

Între moartea lui Knut și loialitatea câinilor japonezi…

… se întinde vast și cotropitor o lume de…oameni.

Oameni pe uscat, oameni pe apă, oameni în aer. O lume (de oameni) care aleargă nebună către un viitor secol și mileniu al tehnologiilor fantastic de performante. O lume (de oameni) care nu are timp să privească în urmă, care nu mai are timp de fapte mărunte, care nu mai înțelege rosturile, vieții și propriei umanități.

KnutMoartea simpaticului urs polar Knut e poate un semnal: nimeni nu poate trăi singur oricâtă grijă i-ar purta ceilalți, oricare ar fi aceștia, dacă el e dincolo de gratii. Vizibile sau invizibile. Și sunt convinsă că a murit de …SINGURĂTATE. Din păcate  el nu a avut un prieten …japonez.

De partea cealaltă a lumii loialitatea câinilor japonezi ar trebui să ne pună pe gânduri mai mult decât distructivul cutremur  sau furibundul  tsunami. Cum am ajuns (noi, oamenii) în situația ca lecțiile importante să vină de la animale și umanitatea să se transforme (doar) într-un cuvânt de dicționar?Câinele care nu și-a părărsit prietenul

Între cele două momente nu se prefigurează nimic pașnic printre oameni.  A început un nou război.  Alianța crede că ăsta e cel mai bun lucru de făcut. Eu aș spune că toată civilizația noastră se reduce la un mare ZERO dacă nu reușim, în secolul XXI, să producem altceva în afară de moarte.  Adică, niște oameni de pe planeta noastră, decid la masa (rotundă) cum să omoare alți oameni.

Finanțe uriașe și o mașinărie de război imensă s-a pus în mișcare împotriva lui Ghadafi și (se prefigurează) a altor lideri din lumea arabă. Oare vor muri numai vinovații? Greu de crezut. Oare cei care vor rămâne o vor duce mai bine? Democrația va triumfa? Care democrație?

Și, în timp de rachetele de milioane de dolari cad ploaie în Libia, Elizabeth Taylor a murit. A luat cu ea o lume întreagă, o lume de vis, o lume de miracole, o lume a frumuseții și în același timp a dramelor umane. O LUME.

Nici prin țara numită România nu se mai găsesc la raft cele câteva trăsături care să facă din  populație oameni: morală, principii solide, cinste, corectitudine, adevăr, etc. Noi ne mulțumim cu circurile de rigoare: rasiștii ies la drumul mare, ungurii cântă imnul țării în care nu stau dar în care vor să plece cu tot cu bucata care le-ar conveni mai mult, dimensiunile șpăgilor se lățesc la miliarde de euro, politicienii se dau în aceeași stambă veche – vezi Severin-, cozile revin (de ce oare l-am asasinat pe Ceaușescu?) apocaliptic, Boc se crede invincibil iar președintele – omul providențial.

O singură certitudine: nu am învățat nimic din nici o istorie.

 

%d blogeri au apreciat asta: