Conștiința a învins!

 

fb-cover

Gabriel Liiceanu. Citat.

Ne-au trebuit 27 de ani dar am învins: românii au din nou puterea de a-și asculta conștiința și de a renunța la orice fel de mită în favoarea principiilor.

Mulți au privit cu reală mânie, cu furie chiar, la Silviu Brucan pe când profețea că ne trebuie 20 de ani să ne deșteptăm. Timpul a trecut și i-a dat dreptate. Spălarea de creiere nu e ceva ce poate fi vindecat cu medicamente și nu se face cu 100 de lei la salariu deși a reușit vreo 27 de ani. Trebuie să treacă o generație, măcar o generație, pentru ca cetățenii să reînvețe a-și asculta propria conștiință. Și uite că a trecut!

Guverne peste guverne, partide vopsite în alb imaculat, parlamentari de 2 bani, baroni de județe, miliardari de carton și hoți fără nicio frică erau cât pe-aici să reușească ce nu reușise comunismul în 50 de ani: să frângă rezistența românilor. Dar, cum spuneam într-o altă postare pe facebook, trebuie să (re)învățăm să ne reinventam, să redevenim creativi. Și cei 150.000 de români din piața Victoriei din 4.02.2017 au simbolizat cu forță tocmai asta.

Când ai ajuns la stadiul de a nu mai cere guvernanților să-ți (mai) dea ceva la salariu ci să respecte legea și constituția țării, să nu te considere idiot votându-și propriile legi cu gândul să-și asigure scaunele și nu binele țării și al cetățenilor ei, când poți să manifestezi pașnic și să rămâi ferm în principii fără a te debusola la fluturarea unui „os” prin fața ochilor, atunci ai învins ca om.

Și de data asta nici ultrașii nu au avut efectul scontat. Temutele coctailuri Molotov au rămas fără „obiectul muncii” fiindcă cei care le manevrau nu au înțeles că exisă ceva mai presus de provocări: conștiința.

Liiceanu avea dreptate și în urmă cu mulți ani când se referea la „încremenirea în proiect”, Comunismul este societatea care garantează prostia ca încremenire în proiect. Garanţiile sunt instituţionale: există o instituţie care veghează prostia şi care sancţionează orice abatere de la încremenirea în proiect: poliţia politică. Există instituţia propagandistului de partid care este agentul prostiei ca încremenire în proiect; prostia se învaţă, este predată, ea cuprinde masele. Învăţământul politic, generalizat, este un antrenament permanent în spaţiul prostiei ca încremenire în proiect. Toată lumea încremeneşte în Proiect, deci toată lumea este prostită. Scleroza societăţii comuniste este totală.”[1] Și asta au încercat toți (fără excepție) să facă cu românii în ultimii 27 de ani.

Adrian Năstase fără mătușa Tamara

Culmea e că niște indivizi marcanți (doar din perspectivă mediatică) ai acestui neocomunism ies acum, cu un tupeu  de nedescris, să facă declarații. Adrian Năstase scrie filozofico-pragmatic pe blogul lui despre cele 2 Românii uitând total că a contribuit din plin la scindarea României. Să ne amintim doar (!)de „expunerea indecentă” a casei personale cu adevărate valori în tablouri și mobilă veche în timp ce un sfert dintre cetățenii ei trăiau sub limita sărăciei. Și nimeni nu l-a întrebat cum le-a achiziționat. Pardon! Uitasem de celebra mătușă Tamara cu care (crede că) ne-a prostit! Și pe judecători.

Ion Iliescu care nici mineri n-a incitat, nici …

Și mai iese la rampă și Iliescu cu niște declarații tupeiste și care seamănă izbitor cu pumnul în masă al comuniștilor sau cu manipularea mizerabilă când vrei să îndepărtezi atenția de la propria persoană: „Este efectul incitării pe care a făcut-o preşedintele ţării, care în loc să joace rolul de moderator şi om al dialogului, a incitat strada şi a provocat această anarhie la care asistăm cu toţii. Este răspunderea totală a preşedintelui Iohannis şi va trebui să dea socoteală ţării pentru părăsirea rolului care îi revine prin Constituţie – să fie moderator, nu incitator”, uitând total cum  trebuia să fie el moderator între țară/tineri și mineri și s-a transformat într-un incitator de 2 bani chemând minerii la București. Ce-i drept că asta ne-a costat tot pe noi, el rămânând până de curând președintele sărac și cinsitit care nu înțelege de ce e chemat să dea socoteală la tribunal pentru mineriadă.

 Dar Liiceanu are dreptate și acum când: „Într-adevăr şi eu cred că e vorba de o manipulare, dar cei care ne manipulează sunt nişte personaje ascunse în miezul fiinţei noastre. Personajul ăla care ne manipulează pe ăia care ieşim în Piaţă se numeşte conştiinţă. Acest manipulator, în clipa în care vrei să te culci, te întreabă dacă nu crezi că e cazul să nu fii un spectator pasiv la o cabală a hoţiei. Manipulatorul ăsta te ia de gât când te întorci acasă şi te întreabă dacă viaţa ta e în ordine în clipa de faţă. Ăsta e un manipulator care îi animă pe cei din Piaţă şi de care cei care au pus mâna pe Guvern nu au idee, nu cunosc manipulatorul conştiinţei”. 

Nu vom vedea transformarea României prea curând dar deja asta nu mai este important: începutul a fost greu. Însă, lecția pe care au primit-o guvernanții a fost ca o palmă zdravănă peste ochi sau un duș înghețat: să-și revină, să nu se mai îmbete cu apă rece considerând că, dacă 3 milioane de români i-au votat, ei pot să-și facă (din nou) mendrele, pe românește. Nu, ei au fost votați și li s-a acordat încrederea să guverneze, să conducă destinele țării dar trebuie să-și facă datoria față de țară și, mai ales, să asculte. Ar trebui să aibă o mare grijă să nu piardă încrederea votanților și, dacă s-ar putea, să mai câștige și pe alții. Abia atunci s-ar putea prevala, oarecum, de legitimitate.

Dacă țara nu e mulțumită și te atenționează, tu nu depeni ca o moară stricată cum că ești legitim și guvernezi în continuare dictatorial. Nu. Trebuie să asculți și să îndrepți, să iei măsuri și să aplici legi, să trimiți hoții la pușcărie și să asiguri condiții normale pacienților din spitale, să te asiguri că bătrânii nu mor de frig, de foame și de boli, să te lupți ca educația să fie realmente prioritară și nu SSP, SRI-ul, SIE, DIE etc.

Concluzie nu există. Doar o imensă satisfacție că ne-am însănătoșit la cap și vedem bine cine pe cine manipulează.

UPDATE:5.02.2017, ora 16.22. La o căutare pe Google…

abrogare-oug-13-pe-20172

_______________________________________________________________

[1] „Apel către lichele”, 1992 

Anunțuri

Câteva întrebări și reflecții pe marginea discursului …daeaist. O fi bine, o fi rău?

Petre Daea.png

Petre Daea – preluare din discursul video.

Înainte de a citi discursul d-nului Petre Daea, ministrul agriculturii românești să extragem un scurt fragment din biografia sa:

„Petre Daea s-a născut la 2 noiembrie 1949, la Șișești, județul Mehedinți. A absolvit Facultatea de Agronomie Timișoara (1973), specializarea inginer agronom. A absolvit Institutul de Pregătire a Cadrelor de Conducere din Economie și Administrație (1982-1983). Este doctor în agronomie.”[1] extrasul din biografie a fost preluat de aici: https://www.antena3.ro/politica/petre-daea-biografie-cine-este-noul-ministru-propus-al-agriculturii-393845.html

Să mai remarcăm că este o exemplificare excepțională a celebrelor cuvinte  iliesciene: „Ancorat în realitate şi raportat la sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludeaza meandrele concretului”. Poate e cam mult spus universalitate. În rest totul (discursul) e …perfect idiot. 

Moment de geniu al Ministrului Agriculturii. Petre Daea, despre ”complexitatea și imensitatea fenomenului agricol” și despre colectivul care ”s-a așezat cu mintea și cu creionul pe pagina de scris” (VIDEO) (Titlul de la B1 TV)

http://www.b1.ro/stiri/politica/moment-de-geniu-al-ministrului-agriculturii-petre-daea-despre-complexitatea-si-imensitatea-fenomenului-agricol-si-despre-colectivul-care-s-a-asezat-cu-mintea-si-cu-creionul-pe-pagina-de-scris-video-175975.html

Umează discursul d-nului ministru punctat cu cele câteva întrebări și reflecții personale. 

  1. Cine te împinge și cum construiești traiectoria agriculturii?[2]

PD ”Complexitatea fenomenului agricol impune o abordare multidisciplinară și multiinstituțională. De fiecare dată când îți propui să analizezi fenomenul agricol, te împinge spre imensitatea, spre compexitatea fenomenului, spre interdependența între factori, spre o analiză profundă și atentă. Iată de ce devine extrem de complicat și foarte pretențios să-ți propui construirea unei traictorii viitoare pentru agricultură.”

  1. Conexiunea factorială există sau te detașezi cu puterea de percepție?

PD „Acestă greutate în proiecția viitorului agriculturii o poți atentua apelând la oameni de știință, la oameni cu multă experință, la analize atente, detașate, la analize în care trebuie să preiei cu dibăcie conexiunea factorială și, mai cu seamă, să detașezi cu puterea de percepție direcțiile de acțiune.”

  1. Cum consumi energia și nu stai cu spatele la prezent?

PD „Analizând agricultura și proiectând-o, presupune în același timp un consum al energiei pentru ceea ce ai făcut, întrucât nu poți să proiectezi viitorul agriculturii cu spatele la prezent cum, de altmiteri, nu poți să construiești prezentul fără a te gândi la viitor.”

  1. Colectivul de lucru se așează cu mintea și creionul pe pagină dar puterea de percepție nu te lasă să prinzi dibăcia. Oare?

PD „Iată de ce, în momentul în care colectivul de lucru care s-a așezat cu mintea și cu creionul pe pagina de scris pentru a desena viitorul agriculturii, s-a văzut într-o situație extrem de delicată în care puterea de percepție nu-ți dădea posibilitatea să prinzi cu toată dibăcia conturul realizării dar, mai cu seamă, nu-ți puteai așeza mintea pe hârtia de scris pentru a proiecta viitorul agriculturii.”

  1. Paginile existenței colectivului se dau la firea cunoașterii. Până în 2025, adică viitor. Emoția e cuvenită fiindcă președintele țării intuiește iar exercițiul zilnic e cu analiza critică. Cine proiectează agricultura în viitor?

PD „În această dificultate permamentă, un colectiv dornic de a pune în paginile existenței firea cunoașterii s-au așezat cu modestia cunoscută și strădania momentului la masa de lucru pentru a proiecta un viitor al agriculturii țării românești pentru o perioadă de timp care înseamnă atingerea anului 2025. Această formidabilă încercare a avut și emoția cuvenită unei asemenea abordări, mai cu seamă că această analiză se făcea sub conducerea preșendintelui țării care, intuind un concept de dezvoltare într-o acțiune permanentă, a pus în zilele de lucru sarcina specialiștilor de a găsi prin conexiune care sunt țintele pe care trebuie să le atingem într-o perioadă determinată de timp. Așa stând lucrurile, n-am putut ține exercițiul zilnic să abordăm această problematică decât cu ochii analizei critice ale prezentului, detașând acele tendințe care proiectează agricultura în viitor.”

  1. În sfârșit cartea s-a așezat (singură) pe masa de lucru și în Ministerul Agriculturii n-am putut găsi. Cartea va fi răsfoită de mulți și anii vor cântări efortul. Noi rămânem cu interesul pentru viitorul agriculturii. Românești.

PD „Specialiștii cu care am lucrat au avut strădania care îi caracterizează, dar, mai mult decât atât, au avut dorința de a face ceea ce practic, în Ministerul Agriculturii, n-am putut găsi. Cu atât mai mult pentru noi înseamnă o pagină de izbândă această carte, care s-a așezat pe masa de lucru, pe care cu siguranță o vor răsfoi mulți, chiar dacă unii dintre ei socoteau că o știu bine înainte de a fi proiectată. Să lăsăm anii să ne cântărească efortul, iar noi să rămânem mereu interesați de viitorul agriculturii țării românești”.

Oamnei buni, acest domn, doctor în agronomie, conduce momentan destinele agriculturii românești. Nu știu cum fiindcă nu cred că s-ar înțelege cu nea Costel, cultivatorul de varză. Sper doar că alambicările din meandrele concretului și discursul de mai sus să nu afecteze șansele României la…ploaie. Respectiv să nu vină o secetă pe care d-nu Daea să nu o poată depăși. 

ministrul-agriculturii

Pagina unde Petre Daea dovedește că este ministrul agriculturii. Românești.


[1] Imediat ce am timp voi căuta lucrarea de doctorat a lui Daea. Dacă nu regăsesc același stil „stilat” e clar că cineva i-a pus bețe în roate.

[2] Întrebările și reflecțiile îmi aparțin. Citatele sunt integral din discursul domnului Daea. Cred că e un nume predestinat.

Protestul ca formă de educație

indemocratiethumbnail

Afiș preluat de pe site-ul http://www.artofprotest.ro

De ceva timp societatea românească s-a scindat, din nou, fiindcă unii cetățeni protestează.

Guvernul (PSD-ist) instalat în Palatul Victoria, legitim, nimic de zis, a decis foarte curând după instalare, prea curând aș zice, să ia măsuri pentru „prosperitatea” populației (mă feresc să scriu „popor” fiindcă guvernul nu pare că se gândește la noi ca la un popor). A dat larg cu o mână în timp ce lua cu cealaltă fiindcă altfel nu avea de unde să dea. Ca să fim sinceri până la capăt a redistribuit resursele e care (nu) le avea luând de la toți cei care au salarii mari, CAS sau CASS-ul, pentru a da pensionarilor banii și iluzia că au primit ce li s-a promis: majorarea pensiilor. A mai fixat și date pentru majorarea salariului minim pe economie care, se pare, nu va aduce nimic bun fiindcă iar vor crește niște taxe și impozite, mai ales impozite. Așa că: să nu ne bucurăm! Oricum unii pensionari nu au primit nimic fiindcă…nu se încadrau. Nici nu mai contează în ce nu se încadrau.

Pe de altă parte societatea chiar s-a scindat de-a binelea odată cu protestele inițiate de o parte a societății împotriva (atenție!) unor or-do-nan-țe despre amnistie și grațiere care urmăresc (vezi Doamne!) să nu ne ia banii din buzunare plătind amenzi la CEDO pentru condițiile din penitenciare. Partea care nu se vede, de către antiprotestatari, este  aceea cu „sunt grațiați sau amnistiați cei care au pedepse cu suspendare” (am citat cu aproximație din „celebrele” ordonanțe). Asta ca să nu mai umple pușcăriile ….fictive probabil. Mă gândesc că CEDO știe că avem deținuți dar nu știe că unii stau acasă.

Campania cu condițiile dificile sau inumane din pușcării a început acum multe luni în urmă când, niște televiziuni și niște ziare (unii ar zice acoperiții din presă dar nu știm), au decis că pe noi românii nu ne preocupă îndeajuns acei oameni care au ajuns acolo. Și, într-adevăr, nu ne preocupau. Deloc. Grijile celor care stau afară din pușcării ca să plătească taxe și impozite pentru cei care stau, bine mersi!, în pușcării sunt mai mari. Mult mai mari și, pentru un procent important, înseamnă supraviețuire fără să furi. Adică să trăiești cu ce-ți dă statul, patronul sau firma ca salariu.

Noi, ăștia de afară, ar trebui să știm foarte bine și argumentat de ce fiecare deținut aflat în pușcăriile din România (bune, rele, cum or fi!) are nevoie de 2500 de lei lunar ca să stea acolo? Adică 25 de milioane de lei vechi! Și nu știm. Știm doar ce ni s-a spus prin mass-media care, uneori, având clar scopuri ascunse, devine „avocatul diavolului”. Nu mă voi apuca acum, ipocrit aș zice, să compar sumele pe care le primește un copil sub formă de alocație, un bătrân aflat într-un azil sau un pacient aflat într-un spital de stat deși ele pot fi un barometru al oricărei guvernări din ultimii 27 de ani.

„Datele oficiale arată că, din suma alocată de stat pentru un deţinut pe lună, de 2.500 de lei, 457 de lei reprezintă costul de întreţinere, 140 de lei pentru hrană, 83 de lei pentru sănătate. În total, 680 de lei pe lună. Circa 1.800 de lei sunt costuri de personal, la care se adaugă costul investigaţiilor, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Deficitul de spaţii, potrivit CEDO, este de 14.000 de locuri.”[1]

Mă voi apuca în schimb să întreb de ce antiprotestatarii care apar prin guvern și parlament, pe la televizor, prin emisiunile televizate, prin show-uri consideră că cei care protestează vor neapărat să dărâme guvernul sau să strice ordinea constituțională? De unde ideea asta? Ar trebui să ne amintim în fiecare zi, în fiecare minut sau secundă că am stat „în genunchi” vreo 50 de ani tocmai fiindcă ORICE protest era considerat a strica ordinea constituțională. Când tinerii (și nu numai) au aflat că sunt o forță, au protestat. Ceva ce nu se mai văzuse până atunci! Așa a picat regimul care ne înfometase și ne izolase de restul lumii. Ce repede uităm!

Și acum când protestul e o formă de a amenda politicienii care derapează sau, și mai rău, deraiază, o parte (întotdeauna „cealaltă” parte a societății) se gândește să antiprotesteze. Grav. Și e grav fiindcă fiecare are dreptate dar poziția „să ne situăm de cealaltă parte a baricadei” face rău întregii societăți.

Protestul trebuie să existe, să facă parte din noi, să nu lăsăm pe nimeni să ne mai spună că e bine așa dacă noi, cetățenii votanți sau nu,  considerăm că nu e bine. Să replicăm! Asta e protestul. Pe ceilalți („cealaltă parte” și îmi pare rău deja că scriu asta a 4-a oară) ar trebui să îi bucure faptul că societatea e sănătoasă, societatea vede ceea ce fac politicienii, societatea nu stă obedientă, societatea e vie. Altfel, dacă acceptă tot ce i se „servește” prin legi și ordonanțe și nu protestează niciodată, înseamnă că e moartă sau și-a semnat deja condamnarea la moarte și merge către o nouă dictatură. Și mulți dintre noi știm deja cum arată dictatura inspirată de Coreea de Nord.

Sigur că unii ar spune că guvernul trebuie lăsat să lucreze. Fals! Total fals! Guvernul trebuie să lucreze (dar nu lăsat ci ținut din scurt) în interesul tuturor cetățenilor, chiar și a celor care nu l-au votat și (guvernul) nu trebuie să considere că a ajuns acolo pentru a „lucra” (pe șest) în interesul propriu. Orice măsură ar adopta, dacă ea aduce beneficii doar unor politicieni, beneficii pe care nu le-ar avea dacă legea nu ar fi adoptată de parlamentarii colegi sau chiar de miniștrii colegi, înseamnă trafic de influență. Aici trebuie să subliniez că nu înțeleg deloc de ce nimeni (adică NIMENI de nici o parte) nu a protestat când parlamentarii votau pe bandă rulantă ce beneficii li se cuvin (cu nesimțire) după anii de stat în parlament. Parcă stătuseră la pușcărie, nu în Parlamentul României!

Cam același lucru a făcut Tăriceanu când s-a băgat (mi se pare oribil cuvântul dar ăsta e) în față la pașapoarte fiindcă era politician, al doilea om în stat și…putea. Ba ne-a mai și servit un fel de înjurătură stilată cum că al doilea om în stat nu trebuie să stea la coadă fiindcă are treburi foarte importante! Halal! Al doilea om în stat are o singură treabă: să fie exemplu personal pentru restul cetățenilor țării. Ar fi putut să dea dovadă de modestie, de spirit civic și de ceva mai multă educație. Altfel eu, cetățean, nu pot să-l consider decât ultimul om în stat. Și așa a rămas pentru mine. Niciun respect!

O concluzie se impune de la sine: asta e societatea creată de partidele și guvernele celor 27 de ani, care nu au văzut chiar din prima zi după revoluție (tot mai sper că a fost o revoluție!) învățământul și educația ca pe o prioritate națională absolută. Așa s-a făcut că am avut și avem elevi care nu au frecventat școala sau doar au trecut pe acolo să obțină (cam fraudulos) un certificat oarecare fiindcă exemplele din mass-media erau infinit mai multe și promovau nefrecventarea sau desconsiderarea școlii. Ce-i drept nici ministerul educației (vorbe mari!) nu făcea nici o educație „promovând” plagiatul și furtul la examene  sau olimpiade, de unde concluzia că nu ai de ce să frecventezi școala dacă părinții au destui bani să plătească Capacitatea, Bac-ul, intrarea la facultate, diploma…. Sute, mii de elevi au ajuns în societatea de azi cu ideea că banul rezolvă tot și nu ai nevoie decât de „Goagăl” ca să demonstrezi cât de deștept ești. Unii au devenit infractori și sunt din ce în ce mai mulți. Și partidele chiar ne-au impus astfel de politicieni analfabeți, infractori, traficanți de influență sau chiar de lucruri mai grave, care au ajuns modele (fără nici un fel de ghilimele) pentru alții.

Educația trebuia să facă diferența și nu a reușit. A ratat. Se vede asta cu ochiul liber azi când o parte a societății consideră că cealaltă parte vrea să dărâme guvernul dacă protestează.

Eu zic să considerăm protestul o formă de educație. Fiindcă asta e.

Ai greșit tu (politician, parlamentar, ministru, funcționar) eu, cetățean, protestez. Findcă tu, cel care ai greșit nu trebuie să crezi (nici un minut) că eu sunt la cheremul tău. Tu ești în slujba mea fiindcă te-am ales să faci această muncă. Pentru asta trebuie să te simți onorat și să lucrezi zi și noapte ca tuturor, inclusiv mie, să ne fie mai bine. Nu doar ție sau nu numai ție. Și, dacă prin tot ceea ce faci, ție nu îți va fi mai bine ci doar cetățenilor, asta trebuie să fie mulțumirea supremă. Poți să te lauzi în viitor că ai făcut ceva pentru cetățeni că doar de-asta te-au ales! Adică te educăm, îți arătăm unde greșești.

vavedem-001

Afiș preluat de pe http://www.artofprotest.ro

La final poate e bine să citim articolul de mai jos după care să le spunem politicienilor că în loc să se lamenteze că trebuie să plătească amenzi la CEDO, să se așeze la masa rotundă și să nu se miște de acolo până nu găsesc soluții pentru îmbunătățirea condițiilor din pușcării. Să lase orice plimbare, concediu, „schimb de experiență” prin Hawai sau Dubai și să muncească. Restul cetățenilor nu au de ce să suporte gâlceava asta sinistră care îi scindează în protestatari și antiprotestatari.

 

 

 

„Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html

_________________________________________________________________

[1] Am citat din articolul: „Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html. Cotidianul național online http://www.puterea.ro/

 

Frozen. În România.

După zăpada căzută de curând, România a intrat sub imperiul gerului.

Exceptând anunțurile panicarde și întreruperile frecvente (cam la 5 minute) ale televiziunilor cu „Breaking news” pe tema…iernii, eu zic să privim un moment și la „arta” cu care gerul a modelat frunzele pomilor, crengile copacilor, acele pinilor sau brazilor. Adevărate minuni a așezat acolo gerul.

E ceva ce-mi aduce aminte de copilărie și de zilele în care, fericiți, ne jucam în zăpezi, uneori mai mari ca acum, ne dădeam pe gheață sau pe derdeluș, alergam prin nămeți și nu ne făceam griji că zăpada ne intra prin mănuși, căciuli sau ghete îmbibându-le cu apă. Cel mai frumos era că nici măcar părinții nu-și făceau astfel de griji.

Și pe atunci, nimeni nu părea că se îngrijorează exagerat că…ninge mult sau că vine gerul. Era, pur și simplu, iarnă.

„Dacă ești cinstit…”

…zicea ieri Raluca Turcan „și ai bugete de milioane de euro, atunci este foarte greu sa te menții vertical cu un salariu de 4.000 de lei”. Asta fiindcă tocmai ce se votase împotriva salariilor mai multor demnitari care, nu știm de ce, dar aveau musai nevoie de mărire. Mai precis d-nul Gabriel Oprea le dăduse (că nu erau de la el) salariile îngrășate ca luptătorii de summo. 

Dacă ar fi însă să judecăm după logica d-nei Turcan în momentul în care ai un salariu de 4.000 de lei ești foarte expus la corupție. Pardon! Uitasem că trebuie să mai ai pe mână și bugetele de milioane de euro!

conventia_pd-l_2013_-_raluca_turcan

Raluca Turcan, această Robin Hood pentru salariilor președinților de CJ

Pe logica asta eu zic că d-na Turcan ar putea să înceapă să caute toate categoriile de expuse corupției și să le mărească salariile că doar nu dă din buzunarul propriu. Trăiască bugetul (elastic) al României! De ce nu ar putea fi adevărată fraza asta și în medicină, cultură, învățământ…sau mai știu eu unde? Adică acolo unde ar putea să mai existe oameni cinstiți și viitori coruptibili.

Pe de altă parte, fiindcă parlamentarii au deja niște salarii foarte mari, (+indemnizații  +sporuri +diurne +nocturne +indexări și orice altceva) e aproape imposibil să fie expuși corupției. Cine ar  mai rămâne? Păi categoriile care abia își duc zilele cu salariul sau pensia pe care o primesc de la statul român. Ei sunt ca Ion Iliescu „săraci și cinstiți”. Aici chiar că nu mai e nimic de făcut! Read the full post »

Mesaje false pe WhatsApp

whatsapp_logo-color-vertical-svg

Logo WhatsApp

De când cu codul roșu sau portocaliu care a înzăpezit jumătate de țară s-au „trezit” din hibernare niște hackeri care n-au ce face. De azi de dimineață circulă printre utilizatorii WhatsApp mesajul de mai jos. Eu am primit unul dar nu sunt singura. O fi spam, o fi vreun hacker, o fi vreun bezmetic care s-a trezit cu zăpada în cap…nu știu. Cert e că, atât timp cât aplicația nu s-a dovedit a fi cu plată, totul e o „făcătură”, ca să-i zicem pe românește. Și aplicația sau cine o păstorește (facebook), nu a anunțat nimic: https://www.whatsapp.com/?l=ro 

Atenție deci la cei care vă îndeamnă să dați mai departe mesajul acesta care și sună destul de dramatic. E foarte adevărat că și cel care îl trimite s-ar putea să fie păcălit și să nu se uite cu atenție la mesaj.

Ținând cont de faptul că aplicația nu poate să-și ia (singură) niște bani dintr-un cont pe care nu-l are la dispoziție, cei mai mulți utilizatori ar putea crede că li se vor bloca sau închide conturile de conversații sau apeluri. Dar, să fim rezonabili! Nu de mult  WhatsApp a reafirmat faptul că va rămâne o aplicație gratuită.

mesaj-fals-de-la-whtsapp

Mesaj ciudat pe WhatsApp

În fiecare zi ne îngrozim de câte ceva…

pexels-photo-38934.jpeg

Zilnic ne îngrozim!

Azi e la rând doctorul Burnei despre care, sinceră să fiu, nu am auzit cât de mare era și ce operații excepționale făcea, dar nici nu pot să spun că mi-era total necunoscut. Probabil aura aceea de profesor doctor cu experiență și cu impozanță, poate prestanță(?), din ce în ce mai mare a ajuns și până la mine cam ca unda de la marginea apei în care ai aruncat piatra. Cu toate acestea, șocul arestării lui m-a izbit ca și când l-aș fi cunoscut. 

Între părerea mamei de copil mutilat pe viață și clamând faptul că doctorul Burnei a experimentat pe copilul ei și cea a unui alt doctor care s-a interferat în presa cu o opinie foarte favorabilă doctorului Burnei invocând legislația permisivă de la data operației, azi am reușit să citesc aproape un „roman” despre „îngerul copiilor” atât într-o scrisoare publicată pe „Casa jurnalistului”, scrisoare venind de la un fost rezident al doctorului Burnei cât și în alte articole mai favorabile sau mai puțin favorabile lui.

Citez din articolul „Scrisoarea unui medic care a lucrat cu doctorul Burnei”„Mă întreb dacă aţi avut vreodată îndoieli în legătură cu soliditatea subiectului la care v-aţi înhămat? În perioada în care tatonaţi tema. Sper că nu sunt naiv şi că nu eraţi purtată doar de febra dezvoltării unui scandal potenţial, fiind servită progresiv cu coroborări satisfăcătoare. Îndrăznesc să cred că aţi fost purtată de un spirit investigativ franc şi determinant, pentru că subiectul în orice ţară vestică ar avea potenţialul unei bombe care merită detonată. Vă confirm, subiectul e cât se poate de bine fondat. Ştiu că sunteţi conştientă de amploarea catastrofei, dar vă asigur că aţi publicat un caz. Unul. Presupun că sunt sute sau mii.Așa scrie Roman Marchitan care are 36 de ani și este chirurg ortoped la spitalul din Marmande, în sud-vestul Franței reporterului de la „Casa jurnalistului” care s-a ocupat de caz.  (Notă: am păstrat sublinierile textului)

Pe mine, cuvintele de mai sus m-au îngrozit mai mult decât toată scrisoarea care, dacă vrem să știm cum funcționează mafia din sistemul medical, trebuie musai citită. Aș putea să citez lungi fragmente din ea fiindcă materialele celor de la site-ul respectiv sunt la liber dar nu voi face asta. E munca lor și înțeleg să o respect.

Cu toate acestea activitatea acestui doctor, dacă toate cele spuse se dovedesc a fi adevărate iar probele deja găsite încep să confirme unele aspecte, e doar vârful unui aisberg pe care noi, românii, nici nu l-am văzut până acum, darămite să știm că există. Și asta dintr-un motiv simplu și care multora (citește „o majoritate covârșitoare”) li se pare că e bine să fie pus deasupra principiilor care ar trebui să guverneze actul medical: nu te supui, pierzi. Pierzi tot: ani de facultate, muncă, respect, un post în spital, un rezidențiat, etc. Culmea e că această supunere nici nu trebuie impusă, e ca un fel de… taci și faci la fel cu ceilalți.  Prin asta nu pot să spun că îi blamez total pe cei care fac asta fiindcă nu știi niciodată cum e să fii în pielea celui obligat să o facă și nu toți sunt dispuși să piardă tot într-o viață destul de scurtă ca a noastră. Însuși autorul scrisorii recunoaște că se simte vinovat (are și de ce) și de aceea s-a hotărât să scrie, dar asta nu îi mai ajută în nici un fel pe cei care s-au „așezat” pe masa de operație încrezători și plini de speranță la o viață normală și nici nu visau că sunt, uneori, cobai.

Ca să fim foarte corecți nimeni dintre noi, cei neînrolați în sistemul medical, nu știm cum funcționează exact lucrurile. Auzim însă destule ca să ne facem o idee și ideea e că sistemul funcționează cam mafiot: pornind de la șpăgile date în spital oricui până la înființarea unor clinici căpușă ca doctorii să-și mai scoată un ban. Mai ales cel de stat. Asta nu înseamnă că nu există acolo destui medici care își fac datoria. Mă întreb cam câți mai există? Că e important! 

Zilele trecute mă (mai) îngrozeam de Florin Secureanu, alt medic nemernic (scuze!) nemedic. Un fel de pramatie așezată șef într-un mare spital și despre care procurorii anticoruptie sustin că „…a conceput si a pus in aplicare o schema prin care sustrăgea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului.”  Și dacă ar fi doar faptul că a delapidat poate ai putea să crezi că ăsta era scopul lui în viață (și, într-un fel, să-l ierți: „banul ochiul dracului!”) dar nu, doctorul își permitea să „vorbească” cu angajații subordonați cam cum fac pirandele prinse în vreo încăierare stradală sau ca membrii vreunui clan interlop. Aici chiar aș putea să spun că nu-i înțeleg pe cei care i-au permis asta dar și asta mă îngrozește. Ce cultură profesională, ce educație, ce interferențe sociale, ce etică a actului medical putea să aibă un astfel de ….doctor dacă la el totul se subordona banului, domnișoarei/doamnei Vrăbi sau umilirii, cu vulgarisme greu de imaginat, a angajaților spitalului? Care erau angajații spitalului nu ai lui.

Pe de altă parte în jurul lui Secureanu (până și numele pare predestinat!) exista un cerc de apropiați: colegi, prieteni, rude. Cum funcționa legătura asta Secureanu – restul lumii? Le dădea doar ordine? Ei se supuneau? Le vorbea vulgar și ei nu îndrăzneau să replice? Toți acceptau cu capul plecat sau mai erau și niște răzvrătiți? Făceau chefuri împreună? Se duceau în concedii? Se vizitau?  După care venea Secureanu și exclama cu patos vulgar în vreun birou sau în vreun salon, „B*****-*ș  p***!” și toată lumea era OK?

Și ultima mare întrebare cu derivate: nimeni nu știa ce face Secureanu? Nu avea chiar nici un șef? Nu avea chiar nici o autoritate deasupra lui? Fiindcă, dacă toate răspunsurile sunt exact cele la care mă gândesc, chiar trebuie să ne îngrozim.

S-ar putea ca în curând groaza noastră să atingă cote inimaginabile dacă admitem faptul că orice reclamație de malpraxis ajunge, mai întâi sau poate definitiv, la „Colegiul medicilor” care trebuie să stabilească dacă a fost sau nu a fost „malpraxis”. Și după cum am constatat deseori în ultimi ani (99,9% din cazuri) verdictul e că „nu a fost” pentru că, nu-i așa, medicul e și el om și are dreptul să greșească și de ce ar trebui ca asta să fie o piedică în calea dezvoltării lui profesionale?

colegiul-medicilor-romaniaAvem un sistem medical care nu se autoreglează ca, de altfel, majoritatea „sistemelor” preluate din comunismul care ne-a pus nația pe butuci. În alte țări și pe alte continente nici un Secureanu n-ar fi rezistat atâția ani șef și, foarte probabil nici medic, dacă Colegiul medicilor de acolo ar fi luat în discuție un astfel de comportament. Chiar așa: unde a fost Colegiul medicilor în toți anii ăștia? Ăsta (colegiul) nu se sesizează și din oficiu? Întreb.

În țara lui Barnevernet…

rl_articol-norvegia

Articolul din România liberă

România liberă titrează azi, 21 noiembrie 2016: „Norvegia: 20 de bărbați din politică și justiție, arestați într-un caz abominabil de pedofilie împotriva sugarilor”

Articolul, care nu dă prea multe amănunte despre acest caz abominabil, ne aduce totuși la cunoștință că o rețea de pedofilie în care sunt implicate peste 50 de persoane este cercetată încă din 2015 pentru fapte grave asupra copiilor, inclusiv sugari. Pentru noi, românii asta nu ar fi nici o noutate dar pentru țara care deține Barnevernet-ul, da. Ba chiar, aș zice, mi se pare un fel de pact cu dușmanul (la figurat, bineînțeles). „Majoritatea suspecților este extrem de educată incluzând avocați și politicieni de top”,  mai zice articolul.

Ca să vezi și să nu crezi! După toată tevatura legată de familia Bodnariu aș fi zis că în veci așa ceva nu se va întâmpla în țara lui….Barnevernet. Da’, uite că se întâmplă mai demult!

Wikipedia zice: Barnevernet sau Serviciul de Protecție a Copilului (în norvegiană: Barnevernet) este instituția națională de protecție a copilului în Norvegia, instituită prin Legea privind protecția copilului în anul 1992. Serviciul a fost creat „pentru a se asigura că tinerii și copiii care trăiesc în condiții care pot afecta sănătatea și dezvoltarea lor primesc ajutor și îngrijire la momentul potrivit” și „pentru a ajuta copiii și tinerii să aibă o copilărie în condiții de siguranță”.

Da, dar socoteala de acasă nu se potrivește cu…terenul din Norvegia. De-asta e bine să nu luăm chiar totul de bun când ni se pun în față niște… instituții care, până la urmă, sunt conduse de oameni. Care oameni sunt supuși greșelilor și se întâmplă asta peste tot, indiferent că țara se numește Norvegia și are un sistem…bla, bla, bla, de protecție a copilului de zeci de ani sau România care, deși are legi pentru protecția copilului, nu le respectă aproape deloc.

barnevernet

Click pentru un articol despre Barnevernet!

Abia aștept să aflu concluziile acestei anchete în care sunt implicați oameni cu educație și nu doar dintr-o anume regiune ci din toată țara. Oare ce-o fi păzit Barnevernet-ul! Cum de n-o fi aflat la timp despre aceste orori? Fiindcă e clar că nu a aflat la timp dacă există deja o rețea, națională i-aș zice.

Dintr-o dată distanța dintre ceea ce face și ceea ce spune Barnevernet că face pare, oarecum, enormă. Dintr-o dată pare că există mai mult adevăr în protestele multor persoane care se opun acestei instituții și, dintr-o dată pare că Barnevernet închide ochii sau cel puțin nu-i deschide bine exact acolo unde trebuia să facă asta. Dintr-o dată, Barnevernet-ul pare stat în stat ceea ce nu e deloc bine fiindcă puterea pe care ți-o dau niște legi poate fi escaladată atât de ușor și ea duce la tiranie, la măsuri discreționare, la orice… Și orice-ul poate fi imaginabil sau inimaginabil!

Odiseea umilinței de la Pensii

cnpp

Site-ul Casei Naționale de Pensii Publice. Pagina: Misiunea CNPP

 

      În acest an, 2016, am avut ghinionul să aflu pe propria piele și nervi cum funcționează sistemul de pensii în „felia” sectorului 1 București, trebuind să depun (deși legea nu prevede asta dar birocrația da) un dosar pentru recalculare, adică trecerea la pensie pentru limită de vârstă.

         Și spun asta fiindca nu am avut de-a face decât cu ei, adică cu cei de la sectorul 1. Inițial mă gândisem că, dacă tot mi-am rezolvat treaba, să nu mai scriu nimic. Între timp, o remarcă a curierului care mi-a adus decizia de pensionare m-au făcut să-mi schimb părerea. Astea și cuvintele unui pensionar, foarte probabil de vreo 80 de ani, care, dintr-un schimb de vorbe cu mine la ghișeul unic al sectorului 1 pensii, mi-a replicat: „eu aștept de un an recalcularea pensiei”. Trebuie să recunosc că l-am privit cu milă dar fără să realizez cât adevăr grăia. Eu gândeam (la 3 luni distanță de la depunerea dosarului ) că omul sigur a greșit ceva de nu i-au calculat încă „recalcularea”. Greșit! Total greșit!   Odiseea începuse dar eu nu știam.
          Începutul adevărat a fost la debutul lui iunie 2016 când, fiindcă la nici un telefon al Casei de Pensii sector 1, nu răspundea nimeni (parcă suna în gol), am făcut drumul la Pensii. 10 kilometri dus, 10 kilometri întors, posibilitate de parcare pe bulevardul Lacul Tei – zero. Învârtit pe bulevard mult, parcat în cele din urmă pe o străduță îngustă, venit pe jos 2 statii de mașină înapoi. O adevărată aventură în jungla urbană!
           La pensii, ghișeul unic, ca de obicei, aglomerat rezonabil dar cu șanse mari să stai cel puțin o oră, ceea ce am și făcut. După așteptarea de rigoare aflu ce trebuie să depun la dosar și, într-o doară, întreb de ce nu am primit (de 2 ani de zile) taloanele CFR? Răspuns prompt și, cum ar zice presa de scandal, halucinant: „Fiindcă nu le-ați solicitat. Trebuie să faceți o cerere. Când va întoarceți cu dosarul o depuneți.” No comment! Nici nu aveam cu cine fiindcă funcționara, care-și ia liniștită salariul și are program fix, îți transmite clar că ea nu știe nimic, nu poate face nimic și trebuie să mergi, probabil, la alt ghișeu.
        Așa că după o oră de stat la coadă am „rezolvat” în 3 minute. Dacă puteam să vorbesc la telefon poate nu mai făceam 20 de kilometri ca să aflu asta. În 3 zile revin cu dosarul. Iar 20 de kilometri, iar nici un loc de parcare, iar coada de la capăt… Ajung, depun dosarul, depun cererea pentru dreptul care mi se cuvenea, respectiv taloanele CFR, și mi se solicită și 2 taloane de pensie pentru… siguranță, să fie atașate la dosar. Care dosar e în sistem deja fiindcă altfel nu mi-aș lua pensia. Plec relativ liniștită. Cu atâtea acte la dosar mă gândesc că va merge repede: „cam în 3 luni ” spusese ghișeista. Aveam să aflu că termenul legal e 45 de zile. Ce mai contează?

         Trec cele 3 luni și…nimic. Zero. Încerc să sun la telefon. Nimic. Zero. O iau de la capăt în septembrie. 10 km dus, parcat cu greu pe o altă străduță, mers pe jos mult, ajuns la ghișeu, coada mare și răbdare. Aici am aflat că cele 3 luni ale mele de așteptare sunt, de fapt, un mizilic. Omul, pensionarul care părea că are vreo 80 de ani și că vine la pensii în fiecare lună (poate de asta îmbătrânise premartur) îmi spune cu glas tremurând: „eu aștept de un an de zile recalcularea”.

       La ghișeu am stat degeaba o oră. Pardon, nu degeaba total. Am aflat de la funcționara care se uita cu ochi de expert în calculator, că da, dosarul e gata.  Urmează un dialog (oare?) între mine și „interfața” de la ghișeu:

-„Și pensia, întreb eu?”

-„Așteptați.”

-„Cât să aștept?”

-„Poate la sfârșitul lunii.”

„Doamnă, zic, îmi spuneți și mie care e termenul legal de rezolvare a dosarului?”

Tăcere luuuungă.

        Doamna îmi spune, în schimb, că asta e: „din nefericire nu avem oameni!” Replica mea a fost că eu, „din nefericire”, nu am bani deci, nu știu cine e mai nefericit în situația dată. Din nou plec cu convingerea că, dacă dosarul e rezolvat va veni și decizia și apoi pensia. Greșit total, total, total!

     Așteptarea îmi pune nervii la încercare dar mă enervez și mai rău, în primul rând fiindcă la o căutare pe internet deși găsești site-ul de la Pensii și nu e chiar clar ce poți face și ce nu cu el. Pentru că mă hotărâsem să fac ceva am scris o petiție, de fapt era o reclamație pură, și m-am gândit să o trimit online până să ajung din nou la Pensii. Și o trimit. La finalul lunii octombrie. Nici nu mai știu la câte instituții am trimis-o dar știu sigur că am trimis-o, în primul rând, directorilor de la Pensii. Și, stupoare! Toți mi-au răspuns în afară de cei de la…(ghiciți?) pensii. Răspunsurile erau de tot râsul și, bineînțeles că nu rezolvau nimic ci doar dădeau sfaturi.

          În noiembrie, mai precis pe 1 noiembrie, mă hotărăsc să iau, din nou drumul pensiilor. Nu mai explic cei 20 de kilometri fiindcă nu se schimbase nimic, nici pe drum, nici la ghișeu. La ghișeu însă era o altă…funcționară care ținea locul celeilalte. După așteptarea de rigoare aflu de la …înlocuitoare că da, e rezolvat dar… de ce nu aștept?

     -„Să știți, îmi spune cam ritos de vreo câteva ori, că decizia s-a dat pe 17 octombrie, adică subliniez, pe 17 octombrie.” Cu alte cuvinte, de ce vreți pensia acum, că de-abia s-a dat decizia?

     Eu, siderată, nu înțelegeam de ce s-a dat la o lună de la rezolvarea dosarului. Probabil directorul/directorii or fi avut alte treburi, ca omul toamna. Probabil funcționarii or fi fost „in corpore”, în concedii prelungite. Probabil au uitat că făcusem dosar și cerere. În plus, această a doua ghișeistă, mi-a transmis clar să aștept firma de curierat. Așa am aflat că deciziile astea nu pot veni cu Poșta română ci cu o firmă de curierat. Care e probabil plătită pe contract să facă asta.

        Când îmi pierdusem orice speranță că decizia sau pensia vor mai ajunge la mine, mă hotărăsc să merg într-o audiență la directorul instituției ca să aflu de ce nu s-a respectat termenul legal și de ce nu mi-am primit pensia la timp, mai ales că eu m-am conformat și aberațiilor, și birocrației, dar și termenului corect pentru depunerea dosarului (pe care nici nu trebuia să îl depun). Între timp se făcuse 16 noiembrie și mai aveam doar 6 luni ca să fac anul, adică să depășească dosarul termenul legal cu 10 luni și jumătate.

    Sun la pensii și, ce să vezi?, la a doua încercare răspunde cineva. Victorie! Miracol! Spun, bineînțeles, că vreau o audiență la director. Funcționara îmi răspunde imediat (parcă mi s-a părut și puțin amuzată) că „trebuie să veniți aici”. Nu-mi cred urechilor! Adică, la pensii? ”Da. Trebuie să faceți o cerere cu datele personale și să scrieți motivul pentru care solicitați audiența.” Unde-i presa de scandal?, mă gândeam. Halucinant! Aberant! Oricum, numai normal nu. Cine o fi directorul de la Pensii care nu poate da audiențe decât dacă omul face cerere personal și se duce până acolo fizic? Păi…și directorul ce face? Stă și așteaptă. Dacă vine Moș Crăciun? Altceva nu cred că face. Ba face: așteaptă ca omul respectiv să se lipsească de audiență auzind că trebuie să vină personal de 2 ori.

           În acel moment m-am întrebat dacă și pensionarul acela foarte în vârstă o fi făcut cerere să intre în audiență sau o fi așteptând mila instituției publice, a funcționarilor sau a directorului? Nu am reușit cu audiența dar, schimbând cumva vorba, funcționara de la telefon mi-a făcut legătura la „Plăți” de unde am aflat cu stupoare că decizia e gata, vine, și vin și drepturile bănești restante prin poștă. Mi-a indicat chiar și perioada. Ca să vezi și să nu crezi! Asta după ce i-am dat numărul dosarului. Doar atât! Simplu.

Într-un loc unde „grija față de om” ar trebui să fie la cote maxime, directorul are nevoie de cerere depusă personal pentru audiență. Ca să nu uit pe site-ul lor există o mulțime de „servicii electronice” care în realitate nu funcționează sau nu funcționează bine, dar mai există și MISIUNEA CNPP, citez:

Casa Naţională de Pensii Publice este instituţia publică din România care acordă pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale cuvenite persoanelor cuprinse în sistemul public de pensii şi al accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, prin intermediul caselor teritoriale de pensii.

Casa Naţională de Pensii Publice îndrumă metodologic casele de pensii sectoriale care administrează drepturile de pensie ale personalului militar, înfiinţate prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, Casa Naţională de Pensii Publice acordă o serie de indemnizaţii cu caracter reparatoriu, stabilite prin legi speciale.

Ca instituţie publică autonomă cu rol fundamental în susţinerea financiară a persoanelor vârstnice, Casa Naţională de Pensii Publice are misiunea de a furniza servicii publice de calitate.

Sublinierile îmi aparțin și spun totul despre ce „face” CNPP și ce misiune are. Un fel de sarcini de serviciu din câte văd. Astea nu se pot numi „misiune”.

Serviciile publice de calitate ar fi așa: orice problemă legată de pensii se rezolvă în termenul legal, nu în ani de zile; pensionarul/pensionarii nu trebuie să se ploconească pentru a-și primi drepturile, nici să se umilescă făcând cereri acolo unde nu e cazul, depunând dosare dacă legea nu o cere; pensionarii nu trebuie puși pe drumuri decât dacă e ceva cu totul și cu totul special, altfel se numește umilire; audiențele să se rezolve prin înregistrarea la telefon, nu făcând drumuri la casa de pensii; directorul să fie la dispoziția pensionarilor, subliniez asta, (fiind o instituție publică) și nu invers.

           Și ar mai fi multe dar cred că aș depăși adevărata Odisee și nu vreau să concurez cu ea pentru niște…E prima oară când regret că nu pot să pun pe hârtie epitetele pe care le-ar merita. Educația nu mă lasă.

P.S. În aceeași zi în care am încercat înscrierea în audiență am primit decizia.

Ambasadorul rus, Valeri Ivanovici Kuzmin, nu înțelege

…și nici eu nu înțeleg de ce ambasadorul unei țări se amestecă în treburile altei țări, în speță, România. Oare asta trebuie să facă ambasadorii? Nu putea Rusia să „doneze” câteva milioane de lei din tezaurul nostru? Și gata!

Ambasadorul rus la Bucuresti, despre scandalul provocat de donatia pentru Cumintenia Pamantului: Suntem nevoiti sa facem fata unui val de isterie xenofoba”- interviu publicat de HotNews

kuzmin

Valeri Kuzmin

Poate ambasadorul rus e prea…tânăr deși nu pare (n. 1953) și nu cunoaște evenimentele din cel de-al doilea război mondial sau nu era atras de istorie (!). Poate doar și-a însușit istoria Rusiei și apoi a URSS fără să știe că mai sunt și alte istorii. De exemplu, a noastră, a României. Iată ce zice Valeri Kuzmin în interviul publicat de HotNews în contextul donației simbolice pentru „Cumințenia pământului” însoțită de filmul/spotul „istoric”: „..Si în acest context în mod particular au învinuit Rusia Dumnezeu știe pentru ce.” Pe de altă parte, după ce m-am documentat am aflat că Valeri Kuzmin are un doctorat în științe istorice. Dar asta nu mă mai impresionează deloc și nu pare să însemne ceva în contextul dat, fiindcă teoria lor nu se compară cu practica noastră.

Și m-am hotărât să-i răspund d-nului ambasador, cu toată dragostea (e o expresie, a nu fi luată ca atare) și fără pic de ranchiună, mai ales că mie, personal, mi-a plăcut enorm istoria și am avut și norocul să am o profesoară excepțională pe parcursul gimnaziului și liceului. Asta, domnule ambasador, nu înseamnă că, noi, românii, am uitat. Nu. Precizare: nu am un doctorat în istorie dar eu nu am nevoie să-mi explice nimeni, nici măcar amabasadorul rus (sau oricare ambasador a cărui treabă nu e asta), istoria noastră. Eu am trăit aici, dumneavoastră nu.

Păi să detaliem de ce am putea să învinuim Rusia:

  1. Pentru ping-pong-ul parșiv cu teritoriile românești (început cu mulți ani înainte) care s-a terminat dramatic, în 1940 (26 iunie), cu un ultimatum de 4 zile pentru evacuarea Basarabiei, ultimatum nerespectat fiindcă armata rusă/sovietică (să nu ne împiedicăm de amănunte!) a intrat în Basarabia după o zi și jumătate și ne-a luat-o. Așa cam cum a luat Crimeea „zielele” trecute. Să punctăm ceva important: acapararea Basarabiei ținea de pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.
  2. Pentru prăpădul pe care armata roșie l-a făcut în România în trecerea ei prin orașele și satele noastre, în drumul victorios spre Berlin. Amintirile bunicii mele erau vii și dureroase la 25 de ani de la momentul întâmplărilor. Țăranii noștri încă îi plângeau pe nemți cu care stătuseră 2-3 ani în curțile lor și aveau, pentru ei, numai cuvinte de laudă. Asta nu îi scuză pe nemți pentru altele…
  3. Pentru tezaurul românesc (conform Wikipedia el conținea: acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, odoarele mănăstirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare; efecte publice și alte valori (cum ar fi acțiuni, obligațiuni, titluri de credit, gajurile Muntelui de Pietate etc.); o cantitate de 93,4 tone de aur (91 de tone de monede istorice de aur, care aparțineau persoanelor private, companiilor și băncilor particulare din România și 2,4 tone de lingouri de aur, care aparținea Băncii Naționale a României); valoarea acestui stoc metalic, niciodată restituit, este de aproximativ 13 miliarde de lei, adică 3,2 miliarde de euro (estimare din aprilie 2011).”), care tezaur a plecat cu trenul la Moscova și  a fost sechestrat, ulterior furat (poate cuvântul se înțelege bine) fără ca România să mai primească înapoi decât niște resturi. Un fel „dobândă” 1%. Nici măcar scuze. Nu că aveam ce face cu ele! Doamne, mă întreb și azi, cum a putut guvernul de atunci să ia așa o decizie neghioabă?
  4. Pentru trădarea de la Ialta. Negociați și vânduți Rusiei (adică noi) contra liniștii /și liniștirii occidentalilor. Și americanii nu au mai venit. Niciodată.
  5. Pentru comunismul impus/adus cu forța în țara noastră, de care chiar nu aveam nevoie. Un cancer care era cât p-aci să ne omoare nația (în primul rând prin înfometare) și în urma căruia avem sechele, lichele, parveniți, prefăcuți… Noroc cu optimismul românilor!
  6. Pentru faptul că, deși „am întors armele” la „mărețul” 23 august ’44  împotriva AXEI, am plătit daune de război (maaaaari) ca și când soldații români nu s-ar fi dus să lupte până la Berlin, ca și când doar soldații ruși/sovietici au murit în lupte. 
  7. Pentru secătuirea bogățiilor noastre timp de  vreo 20-25 de ani după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, adică cam până la invadarea Cehoslovaciei. Trenuri, mașini, vapoare…, orice putea să meargă spre Rusia/URSS, mergea și ducea tot din România: oțel, fier, grâne, aur, lemn, mâncare…orice. Până s-a „enervat” Ceaușescu în 1965.
  8. Pentru fiecare zi care trece după revoluția din 1989 și Basarabia (pământ românesc) rămâne în sfera de influență rusă, ba mai are și o enclavă rusofonă în ea, respectiv Transnistria
  9. Și ar mai fi niște motive subiective (dar foarte dureroase) care țin de aproape fiecare român, fiindcă sigur există cineva prin fiecare familie de români care a fost deportat în „faimoasa” Siberie din care nu s-a mai întors sau s-a întors când toată lumea credea că a murit sau a murit dar nimeni nu știe asta…

Și, da, aveți dreptate în spotul prezentat: „Copiii trebuie să – și învețe istoria adevărată”. Copiii noștri, istoria noastră adevărată, nu a Rusiei. Sper că asta ați vrut să spuneți și nu altceva în acel spot inutil și cam xenofob care doar a inflamat spiritele românești care cunosc adevărata istorie. Și, apropo, România a fost industrializată cu forța. De-asta am pierdut ceea ce aveam mai bun: agricultura, țăranii, satele românești. O nație distrusă datorită industrializării. Forțate. Adică nu ne-ați ajutat, ne-ați forțat. Dar ce să mai zicem? Stalin a fost întotdeauna de părere că dacă poporul nu recunoaște binele nu e nici o problemă. Îl va avea cu forța.

%d blogeri au apreciat asta: