Sondaje, sondaje

După marea confruntare între cei 3 prezidențiabili care au ajuns în finala (cea mare), toată lumea se întrece în a face predicții. Fiindcă suntem deja sătui de sondajele comandate și cele ale marilor institute pot avea o doză mare de  „manipulare în favoarea cuiva” vă propun să votați aici și acum, în ultimele 24 de ore, înainte exitpoll-urile televiziunilor. Chiar dacă sondajul nu va beneficia de mii de votanți are  șanse să ofere răspunsul real.  Așa că, VOTAȚI CU ÎNCEREDERE!

Reclame

Licitația cu speranțe

Speranțele românilor sunt la capătul tunelului de 20 de ani. Cu ele au licitat politicienii. Atunci când spuneam că uninominalul ascute lupta politică până la depășirea filmelor specializate în lupte, nici nu mi-am imaginat că aveam mai mult decât dreptate. De fapt nici n-aș fi vrut să am dreptate, gândindu-mă că politicienilor români le-a mai rămas vreo urmă de bun simț, vreun rest de gândire logică, vreo sclipire vizionară de a privi la consecințele promisiunilor electorale fără acoperire.

„Orice-ul” s-a dovedit a ascunde atitudini, fapte și promisiuni la care unii dintre noi nici nu visam dar politicienii „gândeau”intens.

De la „convorbirile” cu NASA pentru plecarea în spațiu până la „deșertarea sacului cu bani” pentru salarii, pensii, restituiri și liberalizarea medicamentelor compensate, „orice” s-a dovedit a fi posibil de înfăptuit în 7 zile. În perioada comunistă eram obligați să învățăm la …„Socialism” teza conform căreia „acumulările cantitative duc la salturi calitatative”, teză pe care am văzut-o pusă în practică în aceste ultime 7 zile. Patru ani de guvernare (a cărei culoare nu se mai vede foarte bine dar care pare deviată spre roșu) cu acumulări „cantitative” au făcut probabil și posibil saltul la o viață mai bună (calitatea !) în aceste 2 luni ce rămân până la alegeri fiindcă nu cred că „viața mai bună” se va prelungi și în 2009.

Deși d-nul Prim – Ministru Tăriceanu a fost cam singurul care s-a împotrivit valului de „binefaceri” pentru cetățenii României, se pare că nimeni nu l-a întrebat dacă visteria țării poate să scoată banii din buzunar. Se pare că cei care au făcut promisiunile știau mai bine ce anume se află acolo. Au existat chiar voci care spun că banii (miliardele) existau de mult și doar momentul a fost așteptat.

Mass – media, economiștii și analiștii politicii au cam anchilozat stând cu mâna pe semnalul de alarmă în poziția „Pericol” fiindcă nimeni nu se uită în altă parte decât la data de 30 noiembrie 2008. Cei care stau de mult (1o – 15 – 18) ani în poziții ce le-au permis cheltuirea banilor publici (adică ai noștri ai tuturor) fără efortul de a da socoteală, trebuie să fie disperați. O disperare care nu cunoaște limite, o disperare care estompează până la ștergere orice granițe: bun-simț/nesimțire, real/ireal, normal/anormal, visare/realitate etc.

Trebuie să recunoaștem că momentul a fost perfect ales. Venirea iernii, scumpirile utilităților, creșterea euro ca să se poată acciza un an întreg anumite mărfuri și utilități la prețuri mari, prăbușirea în stil de domino a unor bănci de renume din America și chiar Europa, nu i-au lăsat pe români să vadă (până acum) decât partea rozalie a promisiunilor. Speranțele acumulate în 20 de ani de tranziție postrevoluționară că „vom trăi mai bine” au căpătat dinr-o dată sens.

În fond, partidele și candidații pentru viitoarele alegeri, n-au făcut decât să liciteze și să supraliciteze cu cinism și nerușinare aceste speranțe.

PS. Cândva, un profesor de socialism (nu tocmai pe placul comuniștilor), ne spunea nouă, studenților, la un curs: „Cei care nu au nimic își doresc bani. Cei care au bani (mulți) își doresc puterea.”

Transfigurarea lui Geoană

Legea care obligă pe toți cei care se află în slujbe plătite de la stat (și chiar în companii private) să-și facă anual un control medical ce include și o evaluare psihologică sau psihiatrică nu s-a născut decât din realitate. Mai precis din anumite manifestări ce dădeau de gândit oamenilor ce se considerau normali în contextul în care ceilalți făceau lucruri în contradicție cu normalul.

Dacă e să filozofăm, multe atitudini și acțiuni ale multor oameni par normale dar numai în contextul răsturnării valorilor obișnuite și înlocuirii lor cu altele, exorbitante, incitante sau considerate noi, moderne și mult mai actuale.

Cu toate acestea, anumite atitudini și „salturi” oratorice par de-a dreptul anormale dacă privești mult mai atent persoana și iei în considerare comportamentul și  stilul de a vorbi al acesteia din trecutul nu prea îndepărtat.

Nu este mai puțin adevărat că trecerea de la normal la anormal și invers (poate mai puțin) se poate face fără nici un avertisment în vremuri tulburi. Și noi trăim niște vremuri tulburi ținând cont de febra alegerilor care încinge orice spirit și aduce candidații în pragul disperării. Tulburarea poate atinge limitele paroxismului și poate degenera. În ce…asta rămâne de văzut dar… am privit o mostră foarte recent.

Dacă privim cu atenție și cu un ochi critic și realist vom observa transfigurarea lui Geoană care se reflectă (expresiv de altfel) nu numai pe propria figură ci capătă accente de perplexitate pe chipurile lui Robert Turcescu și Cozmin Gușă.

Să fie oare această transfigurare legată de NASA? De convorbirile cu americanii? Să fie legată de alegerile din România? Să fie legată de majorările salariale promise? Să fie oare definitivă?

Click aici! Transfigurarea lui Geoană

50% și „orice”

50 % obsedant. Cu 50% se vor mări salariile cadrelor didactice dacă Parlamentul va reuși să voteze azi această lege. Ieri au depășit un adevărat prag psihologic prin „navigarea” ultrarapidă prin articolele de lege și votarea lor în regim „văzut (citit?), plăcut, votat”. 

Dacă situația economică a României este cea pe care ne-a tot fluturat-o d-nul Tăriceanu  și ministrul economiei pe la nas, respectiv „economia duduie” nu (prea) înțeleg de ce nu s-a aplicat acestă majorare de la începutul anului. Dacă, în schimb, motivele sunt pur electorale, atunci s-ar putea să asistăm  din nou ( a câta oară?)  la o lege născută moartă.

Cred că este pentru prima dată în istoria anilor de după revoluția din 1989 când asistăm la o bătălie pe viață și pe moarte între partidele politice care-și doresc atât de mult puterea încât sunt dispuse să facă orice. Nici nu vreau să mă gândesc cum arată într-adevăr acest „orice”.

Startul pentru asta la dat PSD -ul care s-a cam săturat să stea în opoziție și să nu aibă acces la „marea și gustoasa plăcintă” aducătoare de votanți fără efort. Dar care, culmea, reușește o manipulare de zile mari a actualului parlament și implicit guvern. Altfel cum să explicăm forțarea guvernului de a accepta și anunța măriri salariale și de pensii pe care nici nu le-a gândit sau visat.

Cred că în următoarele 2 luni nu vom avea timp să ne plictisim. Scena politică înfierbântată va ascuți rating-urile televiziunilor de știri care vor concura cu celelalte și va asigura spectacole de zile mari.

Rămâne de văzut dacă voturile (uninominale)  vor merge acolo unde trebuie sau doar acolo unde s-a făcut propaganda populistă.

Fantastica pomană

 

„Banii n-aduc fericirea/Mult mai de preț e iubirea/Fiindcă n-o poți cumpăra/Orișicâți bani ai avea.”zice cântecul.Total depăși acest cântec fiindcă, dacă sunt de pomană, banii aduc fericirea.Nu pentru toți.

„Este vina colectivă a politicienilor români din 1989 încoace că nu am fost capabili să creăm acasă condiţiile de muncă, de civilizaţie, de decenţă, şi, într-un fel, drumul către migraţia economică a fost unul impus de condiţiile grele de acasă”, zice Geoană (dar nu în gândul lui cum ne-am fi așteptat) ci la Milano unde s-a deplasat pentru a momi (cu ce altceva decât cu bani – „ochiul dracului”) diaspora și pe cei plecați să muncească în străinătate. Punerea cenușii în cap a fost întotdeauna un bun motiv să stârnești mila și compasiunea.

Ca om de bun simț am înțeles imediat că se simte profund vinovat că n-a reușit să asigure cetățenilor plecați și chiar stabiliți în străinătate, condiții decente de muncă acasă, în România. De aceea s-a gândit mult, a analizat cu staff-ul PSD consecințele și a hotărât să ia taurul de coarne. Să „dea” celor ce se vor întoarce (să muncească ?) în România o pomană: 20.000 euro (pe persoană, pe familie?). De ce ar mai munci oamenii dacă primesc 20.000 de euro. Eu, cel puțin o perioadă aș sta în șomaj și chiar m-aș gândi cum să cheltui frumos și ce să fac cu atâția bani. Poate chiar aș pleca să mă plimb acolo unde tocmai am fost la muncă. Dacă euro merge în sus până la primăvară suma ar fi frumușică: 700.000.000 – 750.000.000 milioane de lei vechi. Zero-urile multe încântă omul. E ca în filme: nu contează suma ci contează câte zerouri are.

D-nul G., să-l numim așa ca să nu-i mai facem nici măcar involuntar campanie electorală, gândește cam puțin și limitat. Altfel, ar trebui să ne spună nouă, celor care momentan muncim în România, de ce nu avem lefuri care să semene, cel puțin cu 1000 de euro sau, de ce nu primim și noi 20.000 de euro fiindcă chiar muncim?

Ar mai trebui să știm pe ce criterii s-ar acorda cei 20.000 de euro, dacă suma se oferă pe persoană și, dacă o familie are 4-5 persoane primește 100.000 de euro? Intersantă pomană. De data asta PSD-ul s-a întrecut pe sine. Ar mai fi ceva de întrebat: dacă o parte din cei ce muncesc în România pleacă acum și se întorc atunci când PSD-ul este (evenual) la guvernare primesc și ei 20.000 de euro? Dacă e așa aș vrea să plec.

Eu, ca om ce muncește în țara asta, n-am primit pe vremea guvernării PSD-iste nici măcar un salariu decent, fiindcă niciodată „nu se putea negocia sub presiunea sindicatelor” și „nu sunt bani.” „Atât poate guvernul să ofere”, se văicăreau negociatorii lor la fiecare procent. Vă rog să remarcați că nouă ne ofereau. Adică, dacă nu acceptam oferta, puteam chiar să rămânem cu oiștea salariilor înțepenită în gardul guvernului PSD-ist. În final chiar asta s-a întâmplat de avem acum așa niște salarii în sănătate, cultură și învățământ. Se pare încă că PSD –ul are o pușculiță secretă.

Rămâne de văzut dacă PSD-ul va câștiga alegerile (ceva, ceva, va câștiga) pentru că, e clar, „Uninominalul” ăsta a devenit brusc piatra pe care se ascute atât de tare bătălia politică, încât, mai în glumă, mai în serios, toate partidele și-au scos din rezerve absolut orice armament, oricât de scump și oricât de sofisticat.

Bătălia devine mult mai intersantă decât în filmele „specializate” în bătălii și intrate deja în istorie dar, tare mi-e teamă că se va termina prost. Când dai pomeni trebuie să împarți egal, altfel nedreptățiții se răzbună. De cele mai multe ori, crunt.

Iluminare

Politicienii români au ajuns acolo fiindcă oamenii nu i-au votat?

Politicienii români au ajuns acolo fiindcă oamenii nu i-au votat?

Abia acum îmi dau seama cum se face că nimic nu merge bine în România. Zilnic, la orele dimineții , citesc știrile, doar,  doar voi găsi una care să nu aducă a „vopsit imaginea veche în culori noi” sau „vin alegerile, vă dăm banii pe care oricum îi aveam”.

 

 

Primul ministru se bâlbâie fiindcă nu cunoaște nimic din ceea ce a promis sau din ceea ce a semnat. Noiembrie sau octombrie se amestecă în discursurile dumnealui dar nu renunță nicidecum la campania electorală. Merge la Titu cu trenul ca impresia să fie mai puternică. Tot omul poate să se laude : „Cu cine am mers eu azi în tren? N-o să ghicești! Cu Tăriceanu. Vai dragă, nu mai spune! Chiar cu el? Era și Orban cu el. Serios?”

Face declarații numai de dragul de a declara. Bursa românească merge bine. Adică prăbușirea acțiunilor bursei românești până la cel mai scăzut nivel din ultimii 3 ani, e un bun semnal. Probabil face parte din interpretarea viselor dumnealui. Altfel nu se explică.

Ministrul muncii, d-nul Paul Păcuraru, anunță noi criterii după care se fac măririle de salarii. Polițiștii stau în frig iar profesorii stau  (doar 4 ore) în clasă. Deci , după judecata domniei sale, profesorii trebuie să aibă salarii mai mici fiindcă nu stau în frig. Și, oricum, stau destul de puțin și în clasă.

Vine și d-nul Marko Bela și anunță că partidul domniei sale va avea în vedere autonomia și modernizarea Transilvaniei. După care adaugă sibilinic „dar bineînţeles că dezideratele noastre se referă la întreaga ţară.”Adică, întreaga țară ar avea ca deziderat autonomia? Față de cine? Sau întreaga țară are nevoie de modernizare? Dar de ce acum? Ce a făcut d-nul Marko Bela până acum? Nu a fost în parlamentul României? Nu a dorit să modernizeze nimic? Sau l -a împiedicat criteriul etnic din sigla partidului.

Ministrul învățământului spune povești copiilor și, din păcate, le spune eronat. Se laudă cu microbuzele trimise elevilor dar aflăm că microbuzele nu merg fără benzină și șoferi. Mulțumește pe site-ul ministerului pentru susținerea  ce i-a fost acordată în acest mandat  dar rămâne de văzut cine l-a susținut.

În Parlamentul României se joacă iar și iar piesa „Moțiunea”, deși s-a dovedit că scenariul este prost. Nici un ministru nu și-a jucat rolul și nici nu și-a pierdut fotoliul. Efectul moțiunilor în parlamentul României este cam același cu …efectul razelor gama asupra …roșiilor verzi, prăjite.

Noul guvernator al Deltei Dunării va fi Liviu Mihaiu. Proastă alegere, din start, dacă e să ne luăm după comentariile mass-mediei. Legăturile cu Sorin Ovidiu Vântu nu aduc nimic credibil iar d-nul respectiv a abdicat de la deontologia jurnalistică.

În justiție treburile stau și mai prost. Părerea d-nului Băsescu este că justiția e un lux. Pentru a constata asta nu era nevoie de părerea președintelui. Era de ajuns să mergem la tribunal sau să privim  la taxele pe care trebuie să le plătească un cetățean pentru a intra în posesia a ceva ce îi aparține  de drept și după ce s-a plimbat ani de zile prin tribunale. Sau să mai privim la multele procese intentate statului român în tribunale internaționale de oameni perseverenți . Toate astea costă și nu puțin.

Imaginea României din știrile zilnice e una incoerentă, haotică.  Nimic nu converge, nimic nu arată o direcție, nimic nu pare să se orienteze către mersul înainte, către o rezolvare. Fiecare instituție își arată orgoliul, fiecare ministru consideră că are ceva de spus, fiecare persoană cu o anumită răspundere în stat simte nevoia să dea declarații la televiziune, fiecare subsecretar face altceva decât ar trebui să facă, fiecare funcționar având o responsabilitate nu și-o asumă ci are întotdeauna explicații de ce nu a făcut ce trebuia.

Pe scena politică românească se joacă de ani de zile același vodevil prost. Personajele sunt aceleași dar au îmbătrânit. Merg prin târguri și prin iarmaroace și îndeamnă lumea să cumpere „licori vindecătoare” foarte ieftine. Nu contează că noi știm că ei ne mint și că „licorile” n-au servit la nimic. Nu contează nici că ei știu că noi știm că ne mint. Nu contează nimic. Macchiavelismul a devenit un fel de apendice personal de lux și sintagma „scopul scuză mijloacele” nici nu mai pare atât de imorală. Cu atâtea „personalități” ce o exersează zi de zi poate chiar să devină o regulă de bun-simț în curând. Poate Academia va lua în discuție și dezbatere sau se va  face o sesiune parlamentară specială pentru adoptare.

Tăriceanu ne „dă” 9%

 cei 9% pentru salariile profesorilor. „Nu putem mări salariile din motive electorale. PNL va purta în continuare discuţii cu partidele parlamentare, dar trebuie să se înţeleagă că aceste moţiuni au raţiuni pur electorale”, zice d-nul Tăriceanu, după care anunță că de la 1 noiembrie salariile profesorilor vor crește cu 9%. Sigur, în calitate de slujbaș în cadrul MECT, ar trebui să mă bucur că d-nul Tăriceanu ne mai „dă” ceva în luna noiembrie. Dar mi-aduc aminte că la sfârșitul lunii sunt alegeri și nu mă mai bucur.

De fapt nici nu prea am de ce să mă bucur pentru că tot ceea ce dumnealui hotărăște să ne dea tocmai ni s-a luat pe parcursul celor 3 luni de vară. Prețurile s-au umflat voios în timp ce primele de vacanță nu au fost văzute niciodată fiindcă legea e ambiguă. Tichetele de masă le-am primit pe jumătate și abia în 2008 și la ele ne-a fost luat impozitul aferent. Adică am primit niște hârtii dar impozitul ni s-a calculat în bani luați din salariu. Și s-ar putea nici să nu le mai primim. Adică s-ar putea totuși să le primim pentru că vin alegerile și, nu-i așa, primarii trebuie să-și ajute candidații de partid. Incertitudinea domnește aici sau când e vorba de orice drept ar avea dascălii. Pentru că la noi nu ajung informații ci doar zvonuri. „Ce știți, se dau tichetele?” „Ce ați aflat primim și noi prime de vacanță?”„Știți cumva când se dau banii pentru cărți?” Răspunsurile sunt de genul: „La școala cutare s-a dat”, „O colegă mi-a spus”, „Am auzit la că s-ar putea” etc. și nu vin niciodată de la autorități sau de la minister ci pe căi necunoscute.

Pentru orice neclarități legate de salariile profesorilor pe care niște salariați contabili nepricepuți nu au știut să le descâlcească, dascălii au trebuit să dea în judecată MECT. Alți bani, altă distracție. În cele din urmă și cu mari întârzieri am primit și niște resturi din drepturile noastre. Care n-au mai însemnat mare lucru. De ce nu le-am primit la timp? Nu erau alegeri în fiecare an.

Deci, d-nul Tăriceanu și partidul dumnealui care tocmai și-a făcut campanie electorală prin școli, amintind pe ici pe colo cât s-a investit în domeniul educației și învățământului, ne mai „dă ” ceva. Și pensionarii mai primesc ceva și nu din 1 noiembrie ci din 1 octombrie ca să aibă timp să se bucure de banii în plus până merg la vot.

Departe de mine gândul că nu ar trebui mărite salariile și pensiile. Mărirea ar trebui să vină însă dintr-o politică solidă și o strategie adecvată fiecărui domeniu și nu cu o lună, două înainte de alegeri pentru acele categorii pe care, tu guvern, nu le-ai avut în vedere niciodată pe parcursul ultimilor 4 ani de mandat.

Așa se explică de ce pensionarilor încă nu le ajung pensiile să trăiască decent iar 9000 de școli nu au autorizație de funcționare; de ce pensionarii noștri nu-și permit să se plimbe iar posturile din foarte multe școli rămân neocupate sau se ocupă cu suplinitori necalificați; de ce mulți profesori părăsesc sistemul de învățământ pentru alte domenii mult mai bine plătite, de ce multe nu sunt cum ar trebui să fie. Dar ministrul învățământului e optimist și mulțumește tuturor pentru susținerea pe care a avut-o pe timpul mandatului său. De la cine a avut susținere?

Etichete Technorati: ,,,,, ministru

Școala în România și…Harry Potter

Harry Potter poate să-i „îndrume” pe cei ce se ocupă de învățământul românesc. Vine septembrie, vin știrile despre școli. Vine septembrie, jurnaliștii își freacă mâinile: au un subiect în plus – școala. Nu de alta dar toată vara au cam șomat. Au inventariat zi de zi câte accidente, sinucideri, incendii s-au întâmplat prin Romania.

De acum au ce scrie. Aproximativ 10.000 de școli nu au autorizație sanitară de funcționare; programul cornul și laptele nu se va putea realiza decât în câteva județe; elevii din Vaslui vor intra în școli dărăpănate; pactul pentru educație e doar pe…hârtie (ce noutate!); în județele afectate de inundații probabil copii nu vor mai începe deloc școala; etc.

Dar, elevii din județul Iași vor avea…microbuze. Ele, microbuzele, îi vor transporta pe elevi la și de la școală. Probabil pân când li se termină primăriilor benzina sau motorina, cum s-a mai întâmplat și în alte județe. Sau până dă un viscol mai serios.

Important este însă faptul că  cele 10.000 de școli (40% din totalul școlilor din România ) nu vor avea autorizație de funcționare. Da, dar elevii și cadrele didactice vor învăța acolo. Cum vor învăța? Păi să ne gândim. Vor veni zilnic la școală dar probabil că nu vor avea apă curentă. Toaletele vor funcționa pe undeva în aer liber, fără apă și fără condiții igienice. Clasele vor fi încălzite după un program special care include… căldura proprie. Când elevii sunt mulți și căldura e pe măsură în clase. Unele școli vor fi în pericol de a se prăbuși în întregime sau doar unii pereți. Așa că va fi ca în filmele de aventuri să stai la școală. Atent în permanență să nu cumva să fii strivit.

De ce nu au autorizație de funcționare cele 10.000 de școli? Și de ce se deschid aceste școli dacă nu au autorizație de funcționare? Acei elevi  și cadre didactice nu au aceleași drepturi ca și cei din restul de 14.000 de școli? Nu există o lege? Și, dacă legea mai funcționează, de ce nu se aplică?

Deci, să înțelegem ce nu s-a făcut? Directorii de școli ar fi trebuit să primească niște fonduri. Nu le-au primit. Primarii ar fi trebuit să aloce niște fonduri (bani, mulți bani). Nu le -au alocat. Cineva, de obicei nu știm cine, ar fi trebuit să facă niște licitații. Nu le-a făcut. Sau le-a făcut prea târziu, ca în fiecare an. Ministerul Educației ar fi trebuit să monitorizeze situația din curtea proprie, respectiv din sistemul românesc de învățământ, fiind direct interesat ca elevii și cadrele didactice să aibă asigurate toate condițiile pentru a-și desfășura activitatea. Nu a monitorizat nimic fiindcă vine campania electorală care este mult mai importantă. Cum se poate vedea cu ochiul liber.

Un exemplu este relevant. Pe la începutul anului  mare tevatură, mare. Să se ia în dezbatere proiectul noii legi a învățământului, care tronează și acum pe site-ul M.E.C.T. S-a luat în dezbatere dar… chiar de atunci am prevăzut că nu se va ajunge nicăieri. Și tot fiindcă e an electoral. Pentru a schimba ceva în sistemul nostru de învățământ trebuie voință politică, un parlament hotărât să facă ceva (nu să doarmă) și un guvern pus pe treabă nu pe căpătuială.(Vezi demisii și demiteri, miniștri iresponsabili etc.) Și noi nu o avem (voința politică) fiindcă nu avem și nu am avut decât guverne amalgamate care nu-și pot impune această voință politică și un parlament de care putem chiar să ne lipsim. Și nici nu suntem Polonia sau Suedia. Suntem balcanici:„las’ că merge și așa!” Și … merge. Prost, dar merge.

Propun ministerului /ministerelor (al învățământului, al sănătății, al muncii ) să citească volumele din seria „ Harry Potter”. Poate învață niscaiva vrăjitorii și oferă elevilor din România, doar prin pură magie, condiții bune pentru a învăța. Altfel ar trebui să facă multă muncă… vara  pentru a avea școli ca lumea în septembrie și așa ceva nu se poartă la noi.

 

Alternative la…

Beautiful yellow roses Trandafirul Petunii Trandafirul „bea” apa  Flori Necunoscuta Cactuși                                 Nice - France   …. tot ce ne scârbește. La „luptele” partidelor, la „ciolanele” fluturate prin fața celor ce pot fi ușor aburiți, la tot ce n-ar trebui să facă ratingul televiziunilor: femei îmbrăcate sumar (citește dezbrăcate), tragediile personale ale oamenilor privite iscoditor prin obiectivul camerei de filmat, sărăcia privită ca un  subiect senzațional sau de senzație, bălăcăreala în direct și la o oră de vârf pe orice temă și cu orice oameni etc.

Scandal

               Nu putem trăi fără scandal.Și acest lucru poate fi ușor demonstrat. În fiecare zi pe posturile de radio și televiziune, în ziare sau reviste, în direct sau pe ocolite se iscă, aproape din senin, câte o ”furtună”. Politică, cel mai des. Artistică, atunci când nu mai avem subiecte. Ecologică, când se dorește arătarea feței noastre europene. De data asta subiectul este nu prea fierbinte dar se poate exploata la maxim: copiatul. La examene. În fapt, la bacalaureat. Greu de separat ce e fraudă de ce nu e fraudă. Dar … o vorbă românească zice: „Nu iese fum fără foc”.

                   Așa se face că Bacalaureatul de anul acesta a dat prea tare în fiert și nu reușește deloc să stingă focul „copiatului”. Fumul se întinde pe la minister, inspectorate, comisii și contestații. Nu se va stinge prea curand focul dar nici nu vom vedea vinovați. Se vor găsi totuși câțiva țapi ispășitori fiindcă oamenii trebuie să simtă că „ s-a făcut dreptate”.Cândva.

%d blogeri au apreciat asta: