Între moartea lui Knut și loialitatea câinilor japonezi…

… se întinde vast și cotropitor o lume de…oameni.

Oameni pe uscat, oameni pe apă, oameni în aer. O lume (de oameni) care aleargă nebună către un viitor secol și mileniu al tehnologiilor fantastic de performante. O lume (de oameni) care nu are timp să privească în urmă, care nu mai are timp de fapte mărunte, care nu mai înțelege rosturile, vieții și propriei umanități.

KnutMoartea simpaticului urs polar Knut e poate un semnal: nimeni nu poate trăi singur oricâtă grijă i-ar purta ceilalți, oricare ar fi aceștia, dacă el e dincolo de gratii. Vizibile sau invizibile. Și sunt convinsă că a murit de …SINGURĂTATE. Din păcate  el nu a avut un prieten …japonez.

De partea cealaltă a lumii loialitatea câinilor japonezi ar trebui să ne pună pe gânduri mai mult decât distructivul cutremur  sau furibundul  tsunami. Cum am ajuns (noi, oamenii) în situația ca lecțiile importante să vină de la animale și umanitatea să se transforme (doar) într-un cuvânt de dicționar?Câinele care nu și-a părărsit prietenul

Între cele două momente nu se prefigurează nimic pașnic printre oameni.  A început un nou război.  Alianța crede că ăsta e cel mai bun lucru de făcut. Eu aș spune că toată civilizația noastră se reduce la un mare ZERO dacă nu reușim, în secolul XXI, să producem altceva în afară de moarte.  Adică, niște oameni de pe planeta noastră, decid la masa (rotundă) cum să omoare alți oameni.

Finanțe uriașe și o mașinărie de război imensă s-a pus în mișcare împotriva lui Ghadafi și (se prefigurează) a altor lideri din lumea arabă. Oare vor muri numai vinovații? Greu de crezut. Oare cei care vor rămâne o vor duce mai bine? Democrația va triumfa? Care democrație?

Și, în timp de rachetele de milioane de dolari cad ploaie în Libia, Elizabeth Taylor a murit. A luat cu ea o lume întreagă, o lume de vis, o lume de miracole, o lume a frumuseții și în același timp a dramelor umane. O LUME.

Nici prin țara numită România nu se mai găsesc la raft cele câteva trăsături care să facă din  populație oameni: morală, principii solide, cinste, corectitudine, adevăr, etc. Noi ne mulțumim cu circurile de rigoare: rasiștii ies la drumul mare, ungurii cântă imnul țării în care nu stau dar în care vor să plece cu tot cu bucata care le-ar conveni mai mult, dimensiunile șpăgilor se lățesc la miliarde de euro, politicienii se dau în aceeași stambă veche – vezi Severin-, cozile revin (de ce oare l-am asasinat pe Ceaușescu?) apocaliptic, Boc se crede invincibil iar președintele – omul providențial.

O singură certitudine: nu am învățat nimic din nici o istorie.

 

Reclame

Culmea cinismului: țara e în criză și președintele ei se ocupă de un partid.

 "Eu în principal îmi menţin mandatul pe acest partid, nu pe altul. N-am altul, decât acest partid… ", a spus Traian Băsescu la întâlnirea cu partidul. "Ultimul sondaj arată încredere la 11%. Marja de eroare e de +/- 3%. Ca orice…iau soluţia critică. Şi dacă e de -3%. De aici..8. Cum ajung la peste 30%?".

Președintele care nu e al tuturor românilorD-nul președinte jucător al tuturor românilor a făcut o demonstrație de cinism crunt în ultimele câteva zile. Speriat de gândul că a scăzut în sondaje (s-a prăbușit mai bine zis) alături de partidul său „drag” a alergat disperat pe la Parlament, guvern și  Vila Lac doar, doar o reuși vreo creștere miraculoasă. Tot în sondaje. După cum se observă din citat, dumnealui ia totul la modul personal: am partid, am mandat pe acest partid, iau soluția, cum ajung la 30%. Nici un moment nu se gândește președintele la toți românii din România. Am putea spune liniștiți: nici nu-i pasă. De nici unul. Principala sa problemă sunt procentele personale și cele ale partidului.

Și mai are o problemă: cum să le crească. Păi ar cam fi simplu dacă Băsescu nu s-ar fi transformat în …de toate și n-ar fi luat măsuri care n-au avut nici o legătură cu criza ci doar cu tăierea. Orice economist mai prost (fie și neeconomist) ar fi putut proceda ca Băsescu+guvernul României. Un prim-ministru adevărat (și implicit un președinte) s-ar fi sfătuit cu consilieri valoroși, cu economiști de prestigiu, s-ar fi asigurat că măsurile luate nu vor avea efectele groaznice de după aplicare. Așa totul s-a redus doar la procentele lor.

Poate ar trebui să-i spunem președintelui că Ceaușescu a încercat să-și crească „procentele” din balconul Comitetului Central dând poporului 100 de lei la salariu. Și nu a mai fost de ajuns. Nu după ce poporul fusese înfometat ani la rând. Crede cineva că e vreo diferență între înfometarea de atunci și înfometarea de acum? Eu personal nu cred. E același tip de înfometare. Nu are nici o importanță că acum există mărfurile și ele sunt de neatins pentru tot mai mulți dintre noi.

Dragi români totul e OK: Am ieșit din criză. Noi.

În țara cu 22.000.000 de locuitori în care muncesc vreo 5-6.000.000 și sunt pensionați vreo 5.500.000 restul trebuie să trăiască din ceva. Oare din ce dacă se tot taie? Statul taie, privatizatul taie, economia stă, președintele își ia costume noi fiindcă nu trebuie să fie ros în coate. Restul pot.

”Eu am vrut să fie această formulă de guvernare, şi nu e român să nu mă facă responsabil pe mine şi când îi creşte pensia şi când îi scade pensia. Primul pe care îl înjură, dacă nu reuşeşte să spună Boc, Băsescu spune sigur". Așa e și așa va fi până la sfârșitul mandatului băsescian. Sigur că i se va asigura și lui Boc un loc.

Zâmbetul lui Boc înainte de demisie

Blaga: guvernul…”trebuie să se ţină de cuvânt şi să termine cu măsurile dure", deoarece "nu se poate întinde prea mult aţa, că s-ar putea rupe". Mare dreptate are!

Țara nu mai are președinte. Are un om (doi) pe pârtie.

Revenirea la decență

 

Încet și sigur ne dăm seama că România nu mai are nici o instituție care să o reprezinte cu adevărat. Probabil că vom ajunge la sfârșitul mandatului băsescian de la starea de agregare la starea gregară și țara va intra în disoluție.

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă (prin absurd sau… nu chiar) România de azi  ar fi pusă în situația de a lua vreo decizie majoră în ceea ce privește viitorul ei, existența ei, granițele ei. Pe cine s-ar putea baza cetățenii?

Băsescu pe pârtie

  • Pe președintele care vine în fața națiunii, pe pârtie, să justifice absența sa și a mesajului de Anul Nou prin faptul că un (niciun) primar nu l-a invitat în/la piață? De când un președinte de țară, fie ea și România, cere voie sau are nevoie de primar ca să-l invite în piață? De când șeful unui stat trebuie să-și rostească discursurile în piața publică? De când s-au inversat rolurile și primarul unui oraș/sector e mai sus decât președintele? Explicația puerilă legată de imaginea cu steagurile cred că îi face rău doar președintelui, altfel se găseau o mie de variante pentru ca un studio al televiziunii române (plătite de noi) să arate solemn și sărbătoresc în același timp pentru așa o ocazie.

Nici mesajul transmis (totuși) de televiziunea pe care o plătim degeaba, nu arată mai bine. Discursul președintelui care începe cu „Dragi români !” nu cred că a însemnat ceva pentru nici un român. Nu a impresionat și cred că puțini români au simțit că, de la înălțimea instituției prezidențiale, au primit într-adevăr un mesaj. Doar vorbe goale urmate rapid (la început de an) de explicațiile dure de cum anume vor rămâne fără slujbe alte zeci de mii de cetățeni fiindcă statul nu-i mai… suportă. Explicația era: statul nu poate face nimic pentru ei fiindcă nu mai trăim în comunism iar domeniul privat trebuie (adică e obligatoriu?) să-i absoarbă.

Cred că e o problemă și cu cei care stau consilieri pe lângă președinția României  fiindcă nu își justifică existența și salariile (mari) pentru ceea ce fac. Altfel m-aș fi așteptat ca cineva, un consilier anume, să scrie cu simț de răspundere (și consultându-l pe președinte) un discurs care să ajungă acolo unde trebuie: la inimile și sufletele românilor (cred că cer prea mult, nu-i așa?). Discurs care să le dea încredere că președintele veghează asupra țării și că este garantul CONSTITUȚIEI; care să nu pară o înșirare de vorbe lungi,  goale și deprimante dintr-o scrisoare de complezență. Optimismul simulat de președinte nu face decât să amăgească o națiune întreagă: greul a trecut va fi …soare. Mă îndoiesc. Trecutul m-a învățat că nici președintele, nici consilierii săi, nici primul ministru, nici guvernul n-au știut nimic: de criză, de lungimea ei, de efectele ei, de măsurile care trebuie luate, de oamenii care au rămas fără slujbe, de, de, de…

"Dragi români! Anul care se apropie să îl începem cu speranţă, iar anul care se încheie să ni-l amintim cu înţelepciune. La începutul drumului în noul an, le urez românilor din ţară şi de pretutindeni să aibă încredere în puterile lor. A fost un an greu, însă avem motive să fim optimişti când ne gândim la resursa extraordinară a României – oamenii săi. Să avem încredere în forţa, creativitatea şi determinarea cetăţenilor României!Vremurile dificile reclamă decizii dificile menite să ofere o şansă mai bună în viitor. România are şansa prosperităţii, dacă avem forţa să luăm deciziile corecte în avantajul generaţiilor viitoare", a mai spus el. "Gândurile mele se îndreaptă în mod deosebit către cei mai tineri. Le doresc să beneficieze de o şcoală modernă, care să reînvie tradiţia învăţământului românesc şi care să le ofere educaţia de care au nevoie şi pe care o merită. Tuturor românilor, un gând bun! Multă sănătate, La Mulţi Ani!"

  • …sau  pe premierul Emil Boc care a considerat că românii nu merită altceva decât niște vorbe aruncate (culmea!) tot de pe  pârtia de schi. Și explicația dumnealui (în legătură cu ieșirea în mijlocul oamenilor în noapte de Anul Nou) a fost și mai neverosimilă decât a președintelui: "așa au organizat cei de la hotel". Poate ar fi fost mai bine dacă nu transmitea nici un mesaj fiindcă referirea la problemele națiunii (pe pârtia de la Predeal) prin asocierea cu proverbele mi-a făcut de-a dreptul rău.

Premierul Boc pe pârtia de unde se țin discursurile pentru români

"După vreme rea vine şi vreme bună, ăsta e cel mai bun mesaj pentru 2011 şi, încetul cu încetul, ne ducem spre direcţia bună, partea cea mai grea o lăsăm în urmă. La mulţi ani!"

Cu alte cuvinte organizarea de la hotel a fost defectuoasă fiindcă managerul nu s-a gândit să prevadă o ieșire afară, în mijlocul cetățenilor veniți să petreacă, a premierului. Cred că ar trebui demis pentru asta.

Mă întreb cum au primit românii care au rămas fără slujbe în anul care a trecut și care nu și-au permis să plece pe pârtiile de schi sau în vacanță, mesajele primilor oameni din stat?

De asta este nevoie ca cei care conduc o țară să aibă decența fi la locul potrivit în astfel de situații. Adică revenirea la decență ar fi pasul care ne-ar demonstra că președintele, guvernul și parlamentul fac ceea ce trebuie pentru țară.

Gaudeamus 2010. Ca la târg.

Adică lume, luuuumeeeeeeee. Multă lume. Ca și la Bookfest, în vară, târgul de carte de la sfârșitul lui noiembrie a adunat în pavilionul de la Romexpo tot felul de cărți și oameni. Era chiar un sentiment binefăcător să vezi, la intrarea în pavilion, o mare de oameni care forfoteau, nu în căutarea vreunor alimente ieftine, ci în căutarea cărților bune…și, dacă era posibil, și ieftine. Și au fost.

IMG_3193

Și fiindcă acolo, la târg, te aștepți întotdeauna să găseși niște chilipiruri sau doar ceva ce îți doreai de mult și nu aveai, pornești în căutarea lor. Ocolul târgului, ca să vezi doar ce se întâmpla pe acolo, dura vreo 2 ore. Așa am aflat că unii vindeau cafea iar alții prezentau cadouri deosebite, unii veniseră cu cărți foarte vechi iar alții cu hărți.

O editură prezenta tot felul de însemne și chiar un costum de mason. La capitolul „Pentru copii” toată lumea stătea foarte bine și se întreceau în a oferi jucării, CD-uri, DVD-uri, cărți și  jocuri la care generații de copii de acum câțiva ani nici nu visau.

IMG_3172IMG_3198CadouriIMG_3240IMG_3245

După ce începeai să te obișnuiești cu atmosfera târgului ajungeai să și cumperi  sau să te oprești la lansările de carte. La etajul I și ceva al târgului, d-na Carmen – Mușat Coman tocmai lansase noua ei carte „Cum s-a făcut de am rămas la cratiță” la editura care-i aparține „Cununi de stele”. Un succes, ținând seama că femeile care tocmai treceau pe acolo țineau să o felicite. Ce-i drept că titlul cărții era o invitație la lectură pentru femei dar ar putea fi un cadou, mai puțin obișnuit, pentru bărbați. Poate de Crăciun?

IMG_3185IMG_3186

Colindarea târgului mi-a adus și o plăcută surpriză la capitolul muzică. De undeva a răsărit în calea mea un stand mic cu CD-uri. Acolo am avut bucuria să achiziționez Oratoriile lui Paul Constantinescu în cea mai actuală interpretare.

Surprizele nu se terminaseră încă.  La standul editurii “Adevarul” m-am oprit să cumpăr unele dintre DVD – urile ce-mi lipseau și cartea lui Grigore Cartianu „Crimele revoluției”. Din aglomerația îngrozitoare și buimăceala vânzătorilor care nu mai făceau față, unii se alegeau cu teancuri de cărți alții cu teancuri de filme dar și cu ceva în plus.

Cartianu dădea autografe așa că urmai o coadă la care puteai „povesti” cu „colegii” de coadă despre politică sau personajele cărții, timpurile grele sau criza din România.

IMG_3223IMG_3226

Pe când coada își urma cursul  am descoperit că eram  vremelnici „vecini” cu … premierul Emil Boc aflat în vizită la târg.

IMG_3217IMG_3219

Explorarea standurilor târgului a continuat deși cu greu te puteai mișca prin aglomerație. Peste tot afișe, lansări, muzică sau anunțuri. În lumea care se îngrămădea chiar în fața mea l-am descoperit pe Liiceanu care participa la lansarea unei cărți a lui Mario Varga Llosa.

IMG_3235

Prin public am descoperit-o și pe Ana Blandiana.

IMG_3237

Probabil că vizita prin târgul de cărți ar fi putut continua mult mai multe ore și aș fi descoperit, la fiecare ocol, câte ceva interesant. Din păcate orice lucru bun e destinat să se termine…repede.

IMG_3203IMG_3208IMG_3210IMG_3231IMG_3269

IMG_3262

IMG_3300

%d blogeri au apreciat asta: