Frozen. În România.

După zăpada căzută de curând, România a intrat sub imperiul gerului.

Exceptând anunțurile panicarde și întreruperile frecvente (cam la 5 minute) ale televiziunilor cu „Breaking news” pe tema…iernii, eu zic să privim un moment și la „arta” cu care gerul a modelat frunzele pomilor, crengile copacilor, acele pinilor sau brazilor. Adevărate minuni a așezat acolo gerul.

E ceva ce-mi aduce aminte de copilărie și de zilele în care, fericiți, ne jucam în zăpezi, uneori mai mari ca acum, ne dădeam pe gheață sau pe derdeluș, alergam prin nămeți și nu ne făceam griji că zăpada ne intra prin mănuși, căciuli sau ghete îmbibându-le cu apă. Cel mai frumos era că nici măcar părinții nu-și făceau astfel de griji.

Și pe atunci, nimeni nu părea că se îngrijorează exagerat că…ninge mult sau că vine gerul. Era, pur și simplu, iarnă.

Ce să (mai) faci la Sinaia?

De vreo 2-3 ani de zile tot revin la Sinaia și nu doar în plimbare ci în sejururi de 7-10 zile. Statul la Sinaia, în sine, e benefic. Scapi de aglomerația Bucureștiului, inspiri aer montan, faci lungi plimbări care ajută la refacerea neuronilor tociți pe la magazine, cozi sau instituții bucureștene.

După ce ai aflat cum e Sinaia o dată, de două ori, de trei ori…începi să te întrebi cum arată, de fapt, Sinaia? Bifezi pe listă Peleșul și parcul Ghica, muzeele și cărările montane, telegondola și telecabina, trenulețul roșu și cel albastru, etc. dar ce mai poți face la Sinaia?

Păi, aproape nimic. Ieși la o plimbare în oraș, centrul Sinăii adică, și constați că pavajul arată rău și 3 muncitori refac 3 dale în 3 ore. Unde i-am lăsat acolo i-am găsit. Te lovești (oarecum) de niște chioșcuri hexagonale imense închise din toate părțile și vopsite în culoarea armatei române. Oare ce sunt? Nici un răspuns. În primele zile când le-am văzut instalate tot așteptam să se deschidă. Au trecut de atunci 2 ani. De prin presă am aflat că au fost făcute cu fonduri europene. Și nimeni nu întreabă de ce? Dacă te mai plimbi prin cei vreo 2 km de centru dai peste…cabinele telefonice londoneze, roșii și încuiate. Pe ele scrie clar: Info Sinaia. Înăuntru-gol total. Adică nici o informație.

Dacă nu vii la Sinaia să stai la hotel „all inclusive” ci preferi o vilă, din când în când, constați că mai ai nevoie și de câte ceva: mâncare, fructe, legume, șampon…Te declari mulțumit când dai peste Mega Image și Billa. Greșit! Prin Billa poți să te…plimbi, prin Mega Image poți doar să te strecori și să speri că nu trântești vreo sticlă cu preț exorbitant. Cel mai prost stă însă…piața pe care eu nici n-aș numi-o piață. 2 individe aflate într-o falsă concurență caută să-ți vândă marfă proastă drept bună și proaspătă iar alături de ele, coborând niște scări infernale, te trezești în paradisul lui 38, adică tot marfă proastă și foarte proastă, vândută ca fiind „de cea mai bună calitate”. Mai erau și niște brânzeturi expuse într-o vitrină deloc îmbietoare dar vânzătorul era…plecat. Din păcate am uitat să fotografiez „piața” din orașul turistic Sinaia, perla (?) Văii Prahovei. În rest, totul e bine la Sinaia.

Strada Cumpătu, pe care am ajuns să o cunoaștem fiindcă pe acolo stăm de obicei, se continuă cu strada George Enescu și arată (iulie 2016) ca după război. Se fac ceva lucrări masive în zonă dar nu asta ar deranja șoferii turistici sau nu. Utilajele grele aduse pentru montarea unor betoane imense au distrus drumul dar, mai ales, au distrus brazii care mărgineau prima parte a străzii. I-au rupt fără milă după ce fuseseră tăiați ca să nu ajungă la liniile de înaltă tensiune. Pentru restul străzii se lucrează fără nici o grijă pentru protejarea trotuarelor sau a străzii propriu-zise: un utilaj extrem de greu a distrus o porțiune de trotuar, un altul și-a trântit o bucată de câteva tone de metal pe caldarâm, noroiul se întinde pe strada cu asfalt vechi, iar șanțurile acoperite parțial vor face probabil „victime” printre anvelopele mașinilor cât de curand.

Această prezentare necesită JavaScript.

Peisajul dezolant e completat de case vechi lăsate în paragină, de vile nelocuite de ani de zile și restaurante abandonate, de câini vagabonzi plini de purici și căpușe, de mizerie pe marginea drumului și un pod de legătură care nu e absolut deloc întreținut. Cred că e singurul care face legătura între Sinaia și cartierul Cumpătu.

La intrarea pe pod un panou ruginit avertizează pe eventualii cetățeni certați cu legea să nu arunce aici gunoaie. Ce să vezi?, nimeni nu-l ia în seamă. Marginile râului Prahova sunt pline de gunoaie și se aruncă frecvent acolo. Ce să mai vorbim de pod! Dacă îl străbați pe jos te îngrozești: balustradele sunt ruginite, cu bare lipsă, cu surpături în pământ și asfalt, cu iarba crescută cât balustrada, cu trotuare distruse, etc. Cu alte cuvinte, primăria sau cei de la Drumuri și poduri nu au făcut nimic pentru întreținerea lui. Dar nimic. În plus eu am ajuns să mă întreb dacă nu cumva utilajele acelea foarte grele și mașinile cu diverse betoane nu or fi trecut chiar pe el? Oare chiar au făcut asta? 

Tot pe strada aceasta există și un gard după care se află o rezervație: „Arinișul de la Sinaia”, se mai află,  Stațiunea Didactică și de Cercetări Ecologice  și, mai sus, pe strada George Enescu, Casa memorială „George Enescu”. Cu toate acestea primarul reales, Vlad Oprea, și între timp trimis în judecată a stat din 2004 pe fotoliul moale și cald (bănuiesc) din primărie. Cam degeaba. Mă întreb (inutil) de ce a fost reales?

Această prezentare necesită JavaScript.

Primarul din Sinaia rămas fără primărie și trimis în judecată. Asta din aberațiile legilor noastre.

Ședința foto cu…șopârlă

Sedinta foto cu...soparla (1)Sedinta foto cu...soparla (2)Sedinta foto cu...soparla (3)Sedinta foto cu...soparla (4)Sedinta foto cu...soparla (5)Sedinta foto cu...soparla (6)Sedinta foto cu...soparla (7)Sedinta foto cu...soparla (8)Sedinta foto cu...soparla (9)Sedinta foto cu...soparla (10)Sedinta foto cu...soparla (11)Sedinta foto cu...soparla (12)Sedinta foto cu...soparla (13)

În pădure la Băneasa

O plimbare prin pădurea de la Băneasa m-a umplut de bucurie și admirație, într-o frumoasă și destul de răcoroasă zi de primăvară, zi în care toată pădurea părea că se trezește la viață.

De cum pășeai spre ea, un covor „fermecat” de culoare violet ți se așternea la picioare. Mii, milioane probabil, de viorele înflorite, plăpânde dar destul de viguroase să reziste în bătaia vântului se întreceau să devină stăpânele absolute ale pământului reavăn de sub copaci.

DSCN2919

DSCN2936DSCN2937

Ici și colo se mai ițea câte un brebenel cu ciorchini de flori colorate mai discret dar nu prididea să domine peste viorelele atotstăpânitoare.

DSCN2953DSCN2954DSCN2956

Covorul violet era totuși pătat, ici și colo, de galbenul strălucitor sau albul altor flori care începeau să se deschidă învăluite de…căldura timidă  venită din cer.

DSCN2921DSCN2929DSCN2930DSCN2938DSCN2940

În toată „marea” asta violet un singur ghiocel, parfumat, înalt și alb, ieșise mai târziu de sub covorul de frunze uscate și nici nu se dumirea de ce e acolo.

Copacii stăteau… în expectativă. Nu știau dacă ar fi cazul să lase mugurii firavi să se deschidă la razele palide sau să mai aștepte ca soarele să le încălzească ramurile tinere și trunchiurile bătrâne, până în străfunduri, acolo unde curge seva nouă.

DSCN2946DSCN2949DSCN2950DSCN2961

Doar cornul, vestitor de primăvară timpurie, făcuse pasul: lăsase mugurii galbeni să se deschidă și să parfumeze discret aerul.

DSCN2967

O mână de flori a poposit și în casa mea.

DSCN2972DSCN2973

La Marea Neagră…românească

Curcubeul se înalță printre nori

DSCN1115

DSCN1122

Albastrul mării

DSCN1136

Castele de nisip (nu din Spania)

DSCN1138DSCN1148

Leit-motiv marin cu scoici

DSCN1143DSCN1144

Pescărușii

DSCN1150DSCN1152DSCN1153

Nori amenințători

DSCN1163

Destine

DSCN1182

Odgoane și stânci

DSCN1196DSCN1197

Superbul răsărit…

DSCN1201

România pitorească și nu prea

La Sinaia, perla Văii Prahovei, călătorul zilelor noastre ar trebui să găsească acel farmec al unei stațiuni montane, cândva elegante și „respirând” parcă un aer regal. În loc de asta, eu, călător pentru câteva zile, prin Sinaia am găsit un oraș prăfuit, escavat intens și plin de gropi, cu spații comerciale în paragină și cu (multe) așa – zise magazine de suveniruri pline de chinezării scumpe și proaste.

Parcul Ghica mai păstrează o parte a acelui farmec de care vorbeam mai sus, dar intrarea în parc (din drumul care străbate orașul) se face printre chioșcuri de suc și pateuri, vânzători ambulanți și firme de închiriere de echipamente, niște porți în paragină, adică un fel de țigăneală.

Fiindcă, în plin sezon turistic (!), la Sinaia se execută (citește: mai mult se stă degeaba) diverse lucrări, o parte a bulevardului Carol, una esențială, e închisă. Căile ocolitoare, pline de de gropi,  există degeaba  fiindcă nimeni (primărie, poliție, ADPP) nu s-a învrednicit să pună indicatoare multe și corecte care să dirijeze circulația. Așa se face că șoferii înnebuniți apelează la taximetriști după ce se învârt cu orele pe străzile în pantă din Sinaia. Nu mai vorbesc de faptul că străzile nu au marcaje la vedere, așa că nu poți ști dacă te afli pe strada Mihail Kogălniceanu, Theodor Aman, Furnica sau Aosta. E vorba de străzile lungi care ar trebui să fie marcate din loc în loc, în așa fel încât șoferii să știe dacă se află pe drumul bun sau se învârt în cerc.

Nu – mi mai amintesc cum arăta altădată drumul care duce la Cota 1400 (nu l-am mai parcurs de mult) dar e sigur că farmecul lui stătea în peisajele care îți tăiau respirația, măreția brazilor cărora aproape nu le vedeai vârful, desișul pădurii, clipocitul pâraielor și aerul acela inconfundabil pe care-l respirai și care-ți umplea plămânii de miros de cetină.

Nici asta nu mai e ce-a fost odată. Pe tot drumul de cotă se construiește, aș zice „în draci”. Han lângă han, hotel lângă hotel, vilă lângă vilă, există terenuri de vânzare peste tot, există case de vacanță, există tot ce vrei și ce nu vrei și, în curând, drumul de cotă va rămâne o amintire. Din dorința ca oricine să se poată caza la munte și să respire aerul curat al pădurilor, oricine va vedea doar case, vile, hoteluri, șiruri nesfârșite de mașini „presărate” cu huruielile ATV-urilor și asfalt, mult asfalt. Și va respira …gaze de eșapament.

În toată această dezamăgire a existat totuși și un moment luminos și binevenit: cazarea la „Foișorul cu flori”, un mic hotel care oferă servicii excepționale și nu face rabat la calitate. Harta localizare Foișorul cu flori

Iată și câteva fotografii cu hotelul dar și câteva peisaje surprinse (încă) pe drumul care duce spre Cota 1400 sau spre minunații munți pe care nu prea știm să-i ocrotim sau să-i valorificăm. Spun asta deoarece un element vizibil permanent pe drumurile Sinăii sunt…gunoaiele. Containere de plastic sau sticle, resturi de construcții sau resturi menajere, pungi sau saci, toate zac pe la margine de drum sau chiar pe drum.

Foișorul cu flori

DSCN1052-001IMAG0259

Foisorul cu flori 3

DSCN1019DSCN1023DSCN1034DSCN1038DSCN1039DSCN1043DSCN1046DSCN1075DSCN1079DSCN1080

IMAG0260IMAG0261

Și flori. DSCN1058DSCN1061DSCN1062DSCN1063DSCN1066DSCN1067DSCN1068

Să privim de aproape

Astăzi am avut ocazia să fotografiez foarte de aproape un fluture  splendid. Cu toate că (și) „neamul” lui e responsabil de invazia de fluturi din Ploiești care tot roiesc de câteva zile prin toate colțurile orașului, eu tot cred că arată excepțional. Între timp am aflat că se numește „Amata phegea” și este din neamul moliilor, adică n-ar fi chiar un fluture. Privit foarte de aproape ai impresia că este din catifea de culoarea negru albăstrui.

Roiurile de molii de prin centrul orașului care intră peste tot (case, mașini, ochi) nu par însă la fel de frumoase și unora le amintesc chiar de filmele horror.

Și totuși….așa arată fluturele care (ce să-i faci?) chiar intrase pe fereastra larg deschisă.

Amata Phegea (1)

Amata Phegea (8)

Detaliu aripă - Amata Phegea (8)

Un drum banal…

…cu maci roșii…

DSCN2730DSCN2732DSCN2734DSCN2731DSCN2733DSCN2736DSCN2735DSCN2737DSCN2739DSCN2738

Oare vine primăvara?

Primavara timida (1)Primavara timida (2)Primavara timida (3)Primavara timida (4)Primavara timida (5)

„Mais où sont les neiges d’antan?”

Zice poetul. Sigur e vorba despre ilustrul Francois Villon ale cărui versuri au devenit de-a dreptul folclor.

Prince, n’enquerez de semaine
Où elles sont, ni de cet an,
Que ce refrain ne vous remaine:
Mais où sont les neiges d’antan?”

Și iată că zăpezile de altădată au revenit. În forță. Și am avut, pe lângă ceea ce ne doream – o iarnă ca-n povești și un coșmar care părea, și mai pare încă, fără sfârșit. Imaginile de mai jos arată doar cum s-a așternut mantia groasă și albă de zăpadă care a acoperit mașini și străzi, pomi și alei, un oraș ca multe altele.

Frasinii din spatele blocului 14 febr.2012Iarna cartierelor romanestiIngropata in zapada 14 febr.2012NămetiPe stradă

Soarele printre nori - CopySub greutatea zapeziiTrotuar pe Spatar Milescu2_14 febr.2012