Citeam acum câteva zile articolul „România în chiloți” – „un tablou” în tușe scurte și precise cum numai Andrei Pleșu știe să facă pentru a reda cât se poate de plastic și realist ceea ce macină zilnic fața României. La finalul articolului Pleșu comenta, citez: „Altfel, ideea că realul e nemărginit şi că toate compartimentele sale sunt la fel de ”legitime” ne va îngădui, în curînd, să transformăm privatul în privată şi, de dragul comodităţii, să umblăm pe stradă în chiloţi. Şi asta ar fi doar începutul.”

Din păcate constatările lui Andrei Pleșu tind să se arate mai curând de cât ne-am fi dorit sau decât și-ar fi dorit chiar autorul articolului, adică de …ieri.

Spun asta deoarece înțelegerea unui mod de comportament în spațiul lumii civilizate de către mulți dintre conaționalii noștri are urmări nefaste dacă privești zilnic toate emisiunile de tip bigbrother de pe micul ecran. În fapt, care emisiuni se mai situează în afara celor de tip bigbrother? Câte emisiuni de cultură există și câte de informare? Câte jurnale de știri sunt „de știri” și câte de scandaluri (bătăi, sex, divorțuri, amantlâcuri, etc.) ?

Apropo de „România în chiloți” a d-nului Pleșu: eu am privit  stupefiată de vreo câteva ori în ultimele luni la „România în … pijamale”. Experiența cea mai șocantă am avut-o într-un supermarket.

Mă aflam la cumpărături într-o dimineață pe la 10.00. Luna octombrie, nu era foarte frig afară, ba chiar era o atmosferă plăcută. La raionul de legume – fructe m-am oprit să „vizionez” niște roșii. Stând și „contemplând” roșiile realizez că lângă mine, îmbrăcată cam gros, era o…hai să zic (mult spus) doamnă. Totuși ceva nu era în regulă. Îmi îndrept privirea spre …doamnă și constat că era îmbrăcată destul de „pufos”, iar ceea ce mi se păruse a fi un palton era în realitate halatul de baie, mare, bleu și flaușat.

Poate n-aș fi fost chiar așa de uimită dacă n-aș fi privit spre picioare unde am constatat cu stupoare că d-na era îmbrăcată „pur și simplu” cu pijamamalele (cu floricele, stil 38, decolorate și scămoșate) și în picioare avea ultimul „răcnet” în materie  de încălțăminte: papucii de casă din plastic, și ei cam obosiți. D-na fără să fie deranjată de privirile mele (fiindcă culmea!, nu multe persoane considerau că e nepotrivit îmbrăcată) făcea cumpărături pentru micul dejun. S-a așezat tacticos la casă și-a achitat cumpărăturile tot în pijamale.

De atunci am avut ocazia să mai observ de vreo câteva ori „fenomenul pijamalelor” pe stradă. O tânără care se îngrijește foarte conștiincios de maidanezii rămași fără stăpân din cartierul meu, iese zilnic la această acțiune caritabilă tot în pijamale. Care pijamale sunt cam subțiri și transparente dând o „viziune” asupra lenjeriei intime pe care o poartă sau nu, au diverse desene haioase și nu se asortează deloc cu geaca de piele și cizmele lungi.

Așa că trăim în această Românie din ce în ce mai dezgolită, mai fără jenă și mai intimă pe străzi iar articolul lui Andrei Pleșu pune degetul pe rană.

PS Mâine „doamna” în pijamale va veni, cel mai probabil, la supermarket în costum de baie fiindcă e …vară și se …poartă.