A început săptămâna mare și toată lumea a început să se agite cu cumpărăturile destinate sărbătorilor pascale. Ce-i drept e o perioadă dificilă fiindcă, în afară de alergatul de rigoare pentru a cumpăra tot ceea ce îți trebuie, trebuie să mai suporți și tot felul de „obstacole” care îți dau peste cap timpul și nervii.

Azi am avut de-a face cu surprizele de sărbători pregătite de SELGROS. Nu e prima dată când merg la acest CASH&CARRY și găsesc un munte de indiferență (ca să fiu indulgentă) față de clienți.

Azi m-am enervat chiar de la intrare fiindcă doream să cumpăr câteva dulciuri pentru copii. Nu prea am reușit fiindcă majoritatea produselor nu aveau preț și e greu să te încadrezi în buget tot alergând prin magazin după cititoarele de coduri de bare. La unul din produse am întrebat un…„băgător de seamă” unde e prețul. Mi l-a arătat subliniind: „nu-l vedeți? E jos.” Jos însemnând la vreo 10-15 cm de pardoseală, deși standul avea vreo 170-180 cm. Ce fel manager este cel care nu e în stare să pună prețuri la nivelul la care pot fi citite și vizualizate cu ușurință?

La raftul cu unt și drojdie a fost iar un moment dificil. Cu untul am rezolvat-o relativ repede, dar cu drojdia, nu. Drojdia  avea vreo 3 prețuri dar problema era că nici un cod nu corespundea și așa am ajuns să mai fac un drum la cititor pentru 6 cubulețe de drojdie, îndrumată de alți angajați aflați întâmplător pe acolo.

Mai departe am ajuns să caut apa plată prin magazin fiindcă niciodată nu știi dacă e acolo unde stă de obicei sau e pusă pe vreun alt rând în ideea de a „interfera” cu cei care, deși nu au nevoie de apă plată, s-ar opri să o cumpere. O tâmpenie!

La raionul cu mălai și făină am ajuns să mă „înfăinez” toată deoarece marfa care se vinde la bucată e destul de sus și cu greu o poți prelua de acolo.

Pachetul de nervi pe care l-am „achiziționat” în magazin s-a umplut până la refuz la casă. Prima casă la care m-am așezat a însemnat primul ghinion. Vreo 3 casiere se chinuiau să dezlege încurcatele ițe ale facturilor unui client și nu reușeau deloc. După vreo 10 minute, clientul  respectiv (nu angajata) m-a atenționat că stau degeaba și că ar fi bine să mă mut la altă casă. M-am mutat luându-mi bruma de produse și am nimerit cum nu se poate mai prost: noua casieră nu se pricepea la scanat produse, scanerul de mână nu mergea, tastarea codurilor se făcea cu mâna dar nici așa nu mergea, individa suna la telefon să vină cineva și tot așa. Când am ajuns eu cu produsele aceeași fază. Cu chiu, cu vai a reușit să introducă pe listă produsele dar a constatat că un pachețel cu dulciuri și o jucărie nu aveau cod. Alt telefon, altă așteptare. Aici am explodat și i-am reproșat casierei că stăteam de aproape o oră să cumpăr câteva produse și a trebuit să mai stau și la casă vreo 20 de minute.

Când în cele din urmă s-a deplasat cineva să ne spună cât costă produsul, individa nu avea nici un stres. Nu o interesa că există clienți nemulțumiți sau că nu aveau prețuri în magazin, era foarte nemulțumită că nu i s-a spus că e vorba de un pluș (jucăria) și că a trebuit să facă ea drumul degeaba.

Așa că, azi, la SELGROS, deși clienții erau foarte puțini, am reușit să achiziționez, pe lângă puținele produse, un „pachet de nervi special”, datorită muntelui de nesimțire de care dau dovadă angajații în frunte cu managerii. Anul trecut prin vară se tot lăudau casierii și diverși indivizi în haine negre aflați în magazin cât de bine le va fi clienților după reamenajarea acestuia. Reamenajarea a venit, a trecut și degeaba! Acolo unde pe nimeni nu interesează clientul ci doar profitul, totul e un vax!

Și mă întreb: oare „SELGROS – Profitul tău zilnic!” are și profit? Din ce? Bine că nu mă duc în fiecare zi la Selgros că ajungeam la Spitalul 9!