Site-ul Casei Naționale de Pensii Publice. Pagina: Misiunea CNPP

      În acest an, 2016, am avut ghinionul să aflu pe propria piele și nervi cum funcționează sistemul de pensii în „felia” sectorului 1 București, trebuind să depun (deși legea nu prevede asta dar birocrația da) un dosar pentru recalculare, adică trecerea la pensie pentru limită de vârstă.

         Și spun asta fiindca nu am avut de-a face decât cu ei, adică cu cei de la sectorul 1. Inițial mă gândisem că, dacă tot mi-am rezolvat treaba, să nu mai scriu nimic. Între timp, o remarcă a curierului care mi-a adus decizia de pensionare m-au făcut să-mi schimb părerea. Astea și cuvintele unui pensionar, foarte probabil de vreo 80 de ani, care, dintr-un schimb de vorbe cu mine la ghișeul unic al sectorului 1 pensii, mi-a replicat: „eu aștept de un an recalcularea pensiei”. Trebuie să recunosc că l-am privit cu milă dar fără să realizez cât adevăr grăia. Eu gândeam (la 3 luni distanță de la depunerea dosarului ) că omul sigur a greșit ceva de nu i-au calculat încă „recalcularea”. Greșit! Total greșit!   Odiseea începuse dar eu nu știam.
          Începutul adevărat a fost la debutul lui iunie 2016 când, fiindcă la nici un telefon al Casei de Pensii sector 1, nu răspundea nimeni (parcă suna în gol), am făcut drumul la Pensii. 10 kilometri dus, 10 kilometri întors, posibilitate de parcare pe bulevardul Lacul Tei – zero. Învârtit pe bulevard mult, parcat în cele din urmă pe o străduță îngustă, venit pe jos 2 statii de mașină înapoi. O adevărată aventură în jungla urbană!
           La pensii, ghișeul unic, ca de obicei, aglomerat rezonabil dar cu șanse mari să stai cel puțin o oră, ceea ce am și făcut. După așteptarea de rigoare aflu ce trebuie să depun la dosar și, într-o doară, întreb de ce nu am primit (de 2 ani de zile) taloanele CFR? Răspuns prompt și, cum ar zice presa de scandal, halucinant: „Fiindcă nu le-ați solicitat. Trebuie să faceți o cerere. Când va întoarceți cu dosarul o depuneți.” No comment! Nici nu aveam cu cine fiindcă funcționara, care-și ia liniștită salariul și are program fix, îți transmite clar că ea nu știe nimic, nu poate face nimic și trebuie să mergi, probabil, la alt ghișeu.
        Așa că după o oră de stat la coadă am „rezolvat” în 3 minute. Dacă puteam să vorbesc la telefon poate nu mai făceam 20 de kilometri ca să aflu asta. În 3 zile revin cu dosarul. Iar 20 de kilometri, iar nici un loc de parcare, iar coada de la capăt… Ajung, depun dosarul, depun cererea pentru dreptul care mi se cuvenea, respectiv taloanele CFR, și mi se solicită și 2 taloane de pensie pentru… siguranță, să fie atașate la dosar. Care dosar e în sistem deja fiindcă altfel nu mi-aș lua pensia. Plec relativ liniștită. Cu atâtea acte la dosar mă gândesc că va merge repede: „cam în 3 luni ” spusese ghișeista. Aveam să aflu că termenul legal e 45 de zile. Ce mai contează?

         Trec cele 3 luni și…nimic. Zero. Încerc să sun la telefon. Nimic. Zero. O iau de la capăt în septembrie. 10 km dus, parcat cu greu pe o altă străduță, mers pe jos mult, ajuns la ghișeu, coada mare și răbdare. Aici am aflat că cele 3 luni ale mele de așteptare sunt, de fapt, un mizilic. Omul, pensionarul care părea că are vreo 80 de ani și că vine la pensii în fiecare lună (poate de asta îmbătrânise premartur) îmi spune cu glas tremurând: „eu aștept de un an de zile recalcularea”.

       La ghișeu am stat degeaba o oră. Pardon, nu degeaba total. Am aflat de la funcționara care se uita cu ochi de expert în calculator, că da, dosarul e gata.  Urmează un dialog (oare?) între mine și „interfața” de la ghișeu:

-„Și pensia, întreb eu?”

-„Așteptați.”

-„Cât să aștept?”

-„Poate la sfârșitul lunii.”

„Doamnă, zic, îmi spuneți și mie care e termenul legal de rezolvare a dosarului?”

Tăcere luuuungă.

        Doamna îmi spune, în schimb, că asta e: „din nefericire nu avem oameni!” Replica mea a fost că eu, „din nefericire”, nu am bani deci, nu știu cine e mai nefericit în situația dată. Din nou plec cu convingerea că, dacă dosarul e rezolvat va veni și decizia și apoi pensia. Greșit total, total, total!

     Așteptarea îmi pune nervii la încercare dar mă enervez și mai rău, în primul rând fiindcă la o căutare pe internet deși găsești site-ul de la Pensii și nu e chiar clar ce poți face și ce nu cu el. Pentru că mă hotărâsem să fac ceva am scris o petiție, de fapt era o reclamație pură, și m-am gândit să o trimit online până să ajung din nou la Pensii. Și o trimit. La finalul lunii octombrie. Nici nu mai știu la câte instituții am trimis-o dar știu sigur că am trimis-o, în primul rând, directorilor de la Pensii. Și, stupoare! Toți mi-au răspuns în afară de cei de la…(ghiciți?) pensii. Răspunsurile erau de tot râsul și, bineînțeles că nu rezolvau nimic ci doar dădeau sfaturi.

          În noiembrie, mai precis pe 1 noiembrie, mă hotărăsc să iau, din nou drumul pensiilor. Nu mai explic cei 20 de kilometri fiindcă nu se schimbase nimic, nici pe drum, nici la ghișeu. La ghișeu însă era o altă…funcționară care ținea locul celeilalte. După așteptarea de rigoare aflu de la …înlocuitoare că da, e rezolvat dar… de ce nu aștept?

     -„Să știți, îmi spune cam ritos de vreo câteva ori, că decizia s-a dat pe 17 octombrie, adică subliniez, pe 17 octombrie.” Cu alte cuvinte, de ce vreți pensia acum, că de-abia s-a dat decizia?

     Eu, siderată, nu înțelegeam de ce s-a dat la o lună de la rezolvarea dosarului. Probabil directorul/directorii or fi avut alte treburi, ca omul toamna. Probabil funcționarii or fi fost „in corpore”, în concedii prelungite. Probabil au uitat că făcusem dosar și cerere. În plus, această a doua ghișeistă, mi-a transmis clar să aștept firma de curierat. Așa am aflat că deciziile astea nu pot veni cu Poșta română ci cu o firmă de curierat. Care e probabil plătită pe contract să facă asta.

        Când îmi pierdusem orice speranță că decizia sau pensia vor mai ajunge la mine, mă hotărăsc să merg într-o audiență la directorul instituției ca să aflu de ce nu s-a respectat termenul legal și de ce nu mi-am primit pensia la timp, mai ales că eu m-am conformat și aberațiilor, și birocrației, dar și termenului corect pentru depunerea dosarului (pe care nici nu trebuia să îl depun). Între timp se făcuse 16 noiembrie și mai aveam doar 6 luni ca să fac anul, adică să depășească dosarul termenul legal cu 10 luni și jumătate.

    Sun la pensii și, ce să vezi?, la a doua încercare răspunde cineva. Victorie! Miracol! Spun, bineînțeles, că vreau o audiență la director. Funcționara îmi răspunde imediat (parcă mi s-a părut și puțin amuzată) că „trebuie să veniți aici”. Nu-mi cred urechilor! Adică, la pensii? ”Da. Trebuie să faceți o cerere cu datele personale și să scrieți motivul pentru care solicitați audiența.” Unde-i presa de scandal?, mă gândeam. Halucinant! Aberant! Oricum, numai normal nu. Cine o fi directorul de la Pensii care nu poate da audiențe decât dacă omul face cerere personal și se duce până acolo fizic? Păi…și directorul ce face? Stă și așteaptă. Dacă vine Moș Crăciun? Altceva nu cred că face. Ba face: așteaptă ca omul respectiv să se lipsească de audiență auzind că trebuie să vină personal de 2 ori.

           În acel moment m-am întrebat dacă și pensionarul acela foarte în vârstă o fi făcut cerere să intre în audiență sau o fi așteptând mila instituției publice, a funcționarilor sau a directorului? Nu am reușit cu audiența dar, schimbând cumva vorba, funcționara de la telefon mi-a făcut legătura la „Plăți” de unde am aflat cu stupoare că decizia e gata, vine, și vin și drepturile bănești restante prin poștă. Mi-a indicat chiar și perioada. Ca să vezi și să nu crezi! Asta după ce i-am dat numărul dosarului. Doar atât! Simplu.

Într-un loc unde „grija față de om” ar trebui să fie la cote maxime, directorul are nevoie de cerere depusă personal pentru audiență. Ca să nu uit pe site-ul lor există o mulțime de „servicii electronice” care în realitate nu funcționează sau nu funcționează bine, dar mai există și MISIUNEA CNPP, citez:

Casa Naţională de Pensii Publice este instituţia publică din România care acordă pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale cuvenite persoanelor cuprinse în sistemul public de pensii şi al accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, prin intermediul caselor teritoriale de pensii.

Casa Naţională de Pensii Publice îndrumă metodologic casele de pensii sectoriale care administrează drepturile de pensie ale personalului militar, înfiinţate prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, Casa Naţională de Pensii Publice acordă o serie de indemnizaţii cu caracter reparatoriu, stabilite prin legi speciale.

Ca instituţie publică autonomă cu rol fundamental în susţinerea financiară a persoanelor vârstnice, Casa Naţională de Pensii Publice are misiunea de a furniza servicii publice de calitate.

Sublinierile îmi aparțin și spun totul despre ce „face” CNPP și ce misiune are. Un fel de sarcini de serviciu din câte văd. Astea nu se pot numi „misiune”.

Serviciile publice de calitate ar fi așa: orice problemă legată de pensii se rezolvă în termenul legal, nu în ani de zile; pensionarul/pensionarii nu trebuie să se ploconească pentru a-și primi drepturile, nici să se umilescă făcând cereri acolo unde nu e cazul, depunând dosare dacă legea nu o cere; pensionarii nu trebuie puși pe drumuri decât dacă e ceva cu totul și cu totul special, altfel se numește umilire; audiențele să se rezolve prin înregistrarea la telefon, nu făcând drumuri la casa de pensii; directorul să fie la dispoziția pensionarilor, subliniez asta, (fiind o instituție publică) și nu invers.

           Și ar mai fi multe dar cred că aș depăși adevărata Odisee și nu vreau să concurez cu ea pentru niște…E prima oară când regret că nu pot să pun pe hârtie epitetele pe care le-ar merita. Educația nu mă lasă.

P.S. În aceeași zi în care am încercat înscrierea în audiență am primit decizia.