În fiecare zi ne îngrozim de câte ceva…

pexels-photo-38934.jpeg

Zilnic ne îngrozim!

Azi e la rând doctorul Burnei despre care, sinceră să fiu, nu am auzit cât de mare era și ce operații excepționale făcea, dar nici nu pot să spun că mi-era total necunoscut. Probabil aura aceea de profesor doctor cu experiență și cu impozanță, poate prestanță(?), din ce în ce mai mare a ajuns și până la mine cam ca unda de la marginea apei în care ai aruncat piatra. Cu toate acestea, șocul arestării lui m-a izbit ca și când l-aș fi cunoscut. 

Între părerea mamei de copil mutilat pe viață și clamând faptul că doctorul Burnei a experimentat pe copilul ei și cea a unui alt doctor care s-a interferat în presa cu o opinie foarte favorabilă doctorului Burnei invocând legislația permisivă de la data operației, azi am reușit să citesc aproape un „roman” despre „îngerul copiilor” atât într-o scrisoare publicată pe „Casa jurnalistului”, scrisoare venind de la un fost rezident al doctorului Burnei cât și în alte articole mai favorabile sau mai puțin favorabile lui.

Citez din articolul „Scrisoarea unui medic care a lucrat cu doctorul Burnei”„Mă întreb dacă aţi avut vreodată îndoieli în legătură cu soliditatea subiectului la care v-aţi înhămat? În perioada în care tatonaţi tema. Sper că nu sunt naiv şi că nu eraţi purtată doar de febra dezvoltării unui scandal potenţial, fiind servită progresiv cu coroborări satisfăcătoare. Îndrăznesc să cred că aţi fost purtată de un spirit investigativ franc şi determinant, pentru că subiectul în orice ţară vestică ar avea potenţialul unei bombe care merită detonată. Vă confirm, subiectul e cât se poate de bine fondat. Ştiu că sunteţi conştientă de amploarea catastrofei, dar vă asigur că aţi publicat un caz. Unul. Presupun că sunt sute sau mii.Așa scrie Roman Marchitan care are 36 de ani și este chirurg ortoped la spitalul din Marmande, în sud-vestul Franței reporterului de la „Casa jurnalistului” care s-a ocupat de caz.  (Notă: am păstrat sublinierile textului)

Pe mine, cuvintele de mai sus m-au îngrozit mai mult decât toată scrisoarea care, dacă vrem să știm cum funcționează mafia din sistemul medical, trebuie musai citită. Aș putea să citez lungi fragmente din ea fiindcă materialele celor de la site-ul respectiv sunt la liber dar nu voi face asta. E munca lor și înțeleg să o respect.

Cu toate acestea activitatea acestui doctor, dacă toate cele spuse se dovedesc a fi adevărate iar probele deja găsite încep să confirme unele aspecte, e doar vârful unui aisberg pe care noi, românii, nici nu l-am văzut până acum, darămite să știm că există. Și asta dintr-un motiv simplu și care multora (citește „o majoritate covârșitoare”) li se pare că e bine să fie pus deasupra principiilor care ar trebui să guverneze actul medical: nu te supui, pierzi. Pierzi tot: ani de facultate, muncă, respect, un post în spital, un rezidențiat, etc. Culmea e că această supunere nici nu trebuie impusă, e ca un fel de… taci și faci la fel cu ceilalți.  Prin asta nu pot să spun că îi blamez total pe cei care fac asta fiindcă nu știi niciodată cum e să fii în pielea celui obligat să o facă și nu toți sunt dispuși să piardă tot într-o viață destul de scurtă ca a noastră. Însuși autorul scrisorii recunoaște că se simte vinovat (are și de ce) și de aceea s-a hotărât să scrie, dar asta nu îi mai ajută în nici un fel pe cei care s-au „așezat” pe masa de operație încrezători și plini de speranță la o viață normală și nici nu visau că sunt, uneori, cobai.

Ca să fim foarte corecți nimeni dintre noi, cei neînrolați în sistemul medical, nu știm cum funcționează exact lucrurile. Auzim însă destule ca să ne facem o idee și ideea e că sistemul funcționează cam mafiot: pornind de la șpăgile date în spital oricui până la înființarea unor clinici căpușă ca doctorii să-și mai scoată un ban. Mai ales cel de stat. Asta nu înseamnă că nu există acolo destui medici care își fac datoria. Mă întreb cam câți mai există? Că e important! 

Zilele trecute mă (mai) îngrozeam de Florin Secureanu, alt medic nemernic (scuze!) nemedic. Un fel de pramatie așezată șef într-un mare spital și despre care procurorii anticoruptie sustin că „…a conceput si a pus in aplicare o schema prin care sustrăgea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului.”  Și dacă ar fi doar faptul că a delapidat poate ai putea să crezi că ăsta era scopul lui în viață (și, într-un fel, să-l ierți: „banul ochiul dracului!”) dar nu, doctorul își permitea să „vorbească” cu angajații subordonați cam cum fac pirandele prinse în vreo încăierare stradală sau ca membrii vreunui clan interlop. Aici chiar aș putea să spun că nu-i înțeleg pe cei care i-au permis asta dar și asta mă îngrozește. Ce cultură profesională, ce educație, ce interferențe sociale, ce etică a actului medical putea să aibă un astfel de ….doctor dacă la el totul se subordona banului, domnișoarei/doamnei Vrăbi sau umilirii, cu vulgarisme greu de imaginat, a angajaților spitalului? Care erau angajații spitalului nu ai lui.

Pe de altă parte în jurul lui Secureanu (până și numele pare predestinat!) exista un cerc de apropiați: colegi, prieteni, rude. Cum funcționa legătura asta Secureanu – restul lumii? Le dădea doar ordine? Ei se supuneau? Le vorbea vulgar și ei nu îndrăzneau să replice? Toți acceptau cu capul plecat sau mai erau și niște răzvrătiți? Făceau chefuri împreună? Se duceau în concedii? Se vizitau?  După care venea Secureanu și exclama cu patos vulgar în vreun birou sau în vreun salon, „B*****-*ș  p***!” și toată lumea era OK?

Și ultima mare întrebare cu derivate: nimeni nu știa ce face Secureanu? Nu avea chiar nici un șef? Nu avea chiar nici o autoritate deasupra lui? Fiindcă, dacă toate răspunsurile sunt exact cele la care mă gândesc, chiar trebuie să ne îngrozim.

S-ar putea ca în curând groaza noastră să atingă cote inimaginabile dacă admitem faptul că orice reclamație de malpraxis ajunge, mai întâi sau poate definitiv, la „Colegiul medicilor” care trebuie să stabilească dacă a fost sau nu a fost „malpraxis”. Și după cum am constatat deseori în ultimi ani (99,9% din cazuri) verdictul e că „nu a fost” pentru că, nu-i așa, medicul e și el om și are dreptul să greșească și de ce ar trebui ca asta să fie o piedică în calea dezvoltării lui profesionale?

colegiul-medicilor-romaniaAvem un sistem medical care nu se autoreglează ca, de altfel, majoritatea „sistemelor” preluate din comunismul care ne-a pus nația pe butuci. În alte țări și pe alte continente nici un Secureanu n-ar fi rezistat atâția ani șef și, foarte probabil nici medic, dacă Colegiul medicilor de acolo ar fi luat în discuție un astfel de comportament. Chiar așa: unde a fost Colegiul medicilor în toți anii ăștia? Ăsta (colegiul) nu se sesizează și din oficiu? Întreb.

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: