Farsa zilei, lunii, anului: Livia Stanciu–președintele ÎCCJ

imageLivia Stanciu, adică doamna Livia Stanciu, adică Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție este, de ceva vreme, o farsă pentru că zilele trecute cineva, o persoană nevinovată, tocmai a ieșit din arestul în care a stat 6 luni fiindcă instanța a constatat că d-na farsoare Livia Stanciu a dat declarații mincinoase, a indus în eroare organele abilitate. Cum s-a întâmplat asta: simplu. Livia Stanciu a depus o  o plîngere la DNA, în care o acuza pe Mariana Rarinca de şantaj, precizînd că aceasta îi solicită suma de 20.000 euro, altfel va da publicităţii date compromiţătoare referitoare la familia sa. Asta se întâmpla acum vreun an.

Între timp d-na Președintă a ÎCCJ și-a văzut de treaba ei la înalta curte în timp ce Mariana Rarinca a „înfundat pușcăria”, cum ar zice un român neaoș.

Nimeni nu s-a învrednicit să afle dacă Livia Stanciu avea dreptate și nici să demonstreze nevinovăția d-nei Rarinca și, ca urmare, Mariana Rarinca a fost condamnată la 3 ani cu suspendare.

Noroc că d-na Rarinca nu s-a lăsat și a mers mai departe. Așa se face că la aproape un an de la arestarea ei, femeia devine liberă printr-o sentință definitivă.

Cu toate acestea eu, cetățean al României îmi pun o simplă întrebare: cum poate d-na Livia Stanciu să mai înfăptuiască, încă, justiția din poziția în care se află, dacă domnia – sa a falsificat grosolan datele dintr-o reclamație, falsificare cu consecințe grave asupra unui alt cetățean nevinovat?

Cum poate? Cât poate? Mai poate?

În luna mai 2014 d-na farsoare completa declarația de avere din care reiese că e curată ca lacrima (asta fiind un lucru bun), neavând decât o Dacie și un Matiz, un amărât de apartament prin Galați dar… cu un câștig anual de 273.818 în 2013 probabil, adică vreo 60.800 euro. Venitul acesta îi revine ca judecător președinte al ÎCCJ, activitate didactică la Institutul Național al Magistraturii și Consiliul Superior al Magistraturii – o îndemnizație. Uite-așa, Livia Stanciu predă lecții de …justiție și câștigă bani din asta. Oare ce îi învață pe studenții săi? Cum să faci declarații false?

La câte show-uri pe această temă au făcut televiziunile în aceste zile nu cred că a mai rămas ceva de spus. În același timp există temeinica suspiciune că Livia Stanciu nu va fi „bărbată” înaintându-și demisia de onoare din funcția pe care, cu oroare, o deține încă.

Cine o poate demite? Cine poate spăla onoarea ÎCCJ? Se mai poate spăla ceva? Nu de alta dar, citez de pe site-ul instituției:

„Conform art. 18 din Legea nr. 304/2004  privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în România funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala ţării. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa supremă în ierarhia instanţelor judecătoreşti din România şi are, în principal, competenţa de a judeca recursul în casaţie şi de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.” Sublinierea îmi aparține.

Deci ÎCCJ e SINGURA instanță supremă a României și are competența de a judeca…etc. Păi nu e asta farsa zilei, lunii, anului chiar, în condițiile în care președintele instanței supreme minte aruncând astfel un om în pușcărie? Poate cineva, nu știm cine s-a dat drept președintele ÎCCJ? Poate un lup s-a îmbrăcat în oaie? Poate lupul se dă drept Scufița roșie? Poate farsa nici nu mai e farsă, așa cum ne-au demonstrat deja zecile de arestați pentru fraude de milioane de euro în timp ce noi duceam criza în spate!

Unde este statul de drept?

Anunțuri
Articol următor
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: