Suspendarea (deja)suspendatului e în suspensie

Ca și CONSTITUȚIA.

De vreo lună de zile și mai bine se face vorbire despre o nouă suspendare a Președintelui Traian Băsescu. Ba că a încălcat Constituția înfățișându-se cu PMP –ul Elenei, ba că umblă cu …fofârlica pe la Bruxelles, ba că se bagă în treburi care nu sunt de competența președintelui, etc. Teoretic vorbind s-ar putea ca toți cei care crâcnesc împotriva lui să aibă dreptate. Practic nimic nu s-a schimbat fiindcă există o instituție (înaltă) care ar trebui să observe și să „dea de știre” că, într-adevăr, președintele a încălcat (sau nu) legea fundamentală a țării, CONSTITUȚIA, respectiv, Curtea Constituțională.

Această Curte Constituțională se și declară „garantul supremației Constituției”. Cum? Ce face Curtea ca legea fundamentală a țării să fie fundamentală pentru toți și pentru oricare cetățean, fie el nea Gheorghe din Maglavit sau Președintele. Eu înțeleg că această Curte Constituțională[1] ar trebui, dacă încă nu are în atribuții, să fie prima care află și înștiințează că cineva, oricine, a încălcat (sau nu) Constituția. Curtea își arogă însă competențe care n-au nici o legătură cu ce ar trebui să facă.

image

Pe de altă parte există o întreagă și lungăăăăă discuție dacă să fie sau să nu fie suspendat președintele (mai ceva decât celebrul „To be, or not to be” hamletian).  O chestiune idioată. Cum poți să vii cu argumente privind suspendarea și cealaltă parte să vină cu argumente că nu e utilă acum? Ce treabă are utilitatea când e vorba de încălcarea Constituției? Despre ce e vorba? De vreo furculiță, vreun scaun, vreo ușă, maculatură?

Suntem în plin comic (poate tragic?) caragialesc pentru că:

1. Dacă președintele a încălcat într-adevăr Constituția deși nici o instanță nu s-a pronunțat în acest fel (Tăriceanu nefiind vreo instanță), atunci nu are nici o importanță discuția despre utilitatea  suspendării iar problema că mai sunt 2 luni, 2 săptămâni sau doar 2 zile, ore  până la final de mandat devine….futilă. E doar o încercare grosolană de a suspenda însăși Constituția  pretextând că nu e util pentru țară. Și ce dacă?  Încălcarea Constituției trebuie pedepsită și nu cred că e, absolut deloc, important câte zile de mandat mai are președintele sau cât de utilă e suspendarea. Poate ar trebui să modificăm chiar legile în acest sens.

2. Dacă președintele nu a încălcat Constituția (iarăși nici o instanță nu s-a pronunțat nici în acest sens) toate celelalte discuții sunt la fel: futile, inutile, burlești chiar.

Mă gândesc la „seriozitatea” cu care lucrează parlamentarii noștri care și-ar fi dorit o nouă vacanță și, probabil, ca să nu plece deja „obosiți” în vacanța în care nu vor face nimic pretextând că fac campanie electorală, încep printr-o moțăială cu suspendarea. E absolut clar că nu sunt mulți cei care doresc o nouă suspendare, deci nu încălcarea Constituției îi frământă pe ei.


[1] Și CC nu are astfel de atribuții. Ea poate să hotărască, verifice, vegheze, constate și, atenție, să dea aviz consultativ pentru propunerea de suspendare a Președintelui conform site-ului CC http://www.ccr.ro/Rol-i-atribuii

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: