Ne mănâncă câinii[1]

Bunica mea, care de mult nu mai e printre noi, avea o inteligență nativă de excepție.  Asta combinată cu  experiența de viață destul de dură o  făcea să vadă lucrurile în mod realist și, fără să se ascundă în spatele unor vorbe măgulitoare, spunea frust  lucrurilor pe nume și nu se îngrijora pentru eventuala postură în care ar fi fost pus interlocutorul.

Expresia ei preferată era chiar cea din titlu: „ne/vă  mănâncă câinii.” Asta spunea de fiecare dată când cineva din familie sau dintre prieteni se dovedea lipsit de inteligența necesară  rezolvării  unei situații, acţiona la voia întâmplării fără  să se gândească  la consecinţe sau pur și simplu dovedea o prostie fără margini și nu învăța nimic din toate întâmplările prin care trecuse de-a lungul vieții.

IMG_2483

Vorba asta era de fapt expresia sinceră a gândirii ei referitoare la prostia de care dădeau dovadă cei vizaţi dar nu cred că și-a imaginat vreodată că  expresia se va dovedi atât  de realistă încât câinii să mănânce, la propriu, oamenii doar fiindcă România are actualmente o  clasă politică dominată de lăcomie, prostie și lașitate.

Îndemnul lui Mihai Constantinescu, „iubiți și câinii vagabonzi!” a luat-o razna de vreo câțiva ani  încoace și a dovedit clasa politică  românească (care, culmea!, nu iubește câinii vagabonzi altfel ar fi făcut ceva pentru ei și pentru noi), câinii demni de iubit devenind "canibalii" României. 

Marii iubitori de animale, cu sau fără  stăpân, îi  iubesc doar la televizor (ce bine dă pe ecran!) și cât mai departe de casa lor iar asociațiile care „protejează” animalele se dovedesc aproape total inutile. Cele mai multe „latră” prin ziare, reviste și pe internet doar pentru a câștiga bani și sponsorizări dar când vine vorba de a munci în folosul animalelor și spre binele comunității se mulțumesc să dea exemple de vreo 2 câini adoptați și de vreo 3 pisici salvate.

Nimic nu e așezat pe un făgaș normal și nimic nu pare să intre în normalitate.

Facem un referendum pentru care cheltuim nu știu câte milioane ca să dea populația un răspuns la ceva ce trebuiau de mult să facă politicienii: să muncească în folosul comunității care i-a ales. Cu banii aruncați pe „fereastra” referendumului se puteau rezolva problemele legate de maidanezii Bucureștiului. Și apoi: la ce ne folosește un referendum pentru București? Alte orașe nu se află în aceeași situație? Acolo ce se face? Maidanezii rămân pe străzi?

Pe de altă parte, la ce o să ne folosească (în eventualitatea în care răspunsul la referendum va fi „DA – eutanasiem câinii vagabonzi”) măcelul acesta? Garantează cineva că nu se va ivi o altă generație de câini vagabonzi pe stradă? Garantează cineva că primarii vor avea mai multă grijă de orașul lor? Garantează cineva că „iubitorii” de animale nu vor da drumul pe stradă altor cățeluși doar „ca să trăiască și ei, săracii…” fiindcă nu mai pot să-i întrețină?

Nu cred că garantează nimeni fiindcă n-am văzut încă nici un politician care să – și respecte promisiunile. Dar absolut nici unul. Parcă sunt trași toți pe același calapod prost care-i face buni de votat în capanie electorală și total incapabili să facă ce au promis atunci când acced în parlament, guvern, administrație locală sau mai știu eu ce posturi bune de muls bani de la stat.

Între timp maidanezii devin o specie aparte și, probabil, nevoiți fiind să supraviețuiască se întorc la originile lor: organizarea în haite și lupta pentru hrană. Lupta asta nu are nimic de-a face cu normele morale ale societății în care trăim iar câinii nu au probleme de conștiință. Așa se face că doar în ultimele vreo 2 săptămâni am constatat că, dacă trebuie să supraviețuiască, lupta e pe viață și pe moarte. Întâmplările următoare sunt reale, m-au oripilat,  și s-au petrecut în două locuri diferite: prima dată chiar la ghena din spatele blocului meu și a doua oară pe litoralul românesc (plin de câini vagabonzi).

Câinii mari sau doar mai puternici și înfometați au mâncat, la propriu, cățelușii abia născuți, abandonați de stăpânii care  nu doresc să aibă pe lângă casă mai mult de un câine. Unde-o fi iubirea de animale?

O altă întâmplare care ne-a oripilat pe toți cei care locuim în zonă a fost cea de acum vreo doi ani. O cățea maidaneză avea la un moment dat vreo 4-5 căței. Când au început să meargă și să iasă din culcuș cățeaua i-a cam abandonat. Venea din ce în ce mai rar și nu prea îi lăsa să sugă. Cel mai mic dintre cățeluși era și cel mai oropsit: cățeaua nu-l lăsa deloc să sugă și-l mușca sau îl bătea groaznic. Ceilalți căței n-au stat mult pe gânduri să facă același lucru ori de câte ori cel mic voia și el să mănânce. În fiecare zi îi auzeam schelălăielile groaznice  de câteva zeci de ori și era ceva care îți rupea sufletul. De fiecare dată avem impresia că va muri. Nu prea aveam ce să facem fiindcă ceilalți cățelandri deveniseră agresivi, așa că într-o zi, cineva a chemat hingherii. Au „plecat” cu toții spre o destinație necunoscută.

Concluzia mea: mult mai bine ar fi să „eutanasiem” întreaga clasă politică ori de câte ori nu-și repsectă promisiunile, fie și pe cele mai insignifiante. De ce să promiți dacă nu ai de gând să faci? Asta e o minciună grosoloană și, în fond, creează politicienilor o imagine falsă. Ei nu sunt niciodată ceea ce par a fi. Se dau buni deși sunt răi, se dau miloși deși sunt perverși, se dau cinstiți dar sunt hoți, se dau orice numai să …dea bine. Acum se dau toți foarte preocupați de soarta noastră și a maidanezilor. Probabil le va trece în vreo săptămână, două.


[1] Cu scuzele de rigoare pentru cacofonie. Aceasta e expresia.

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: