Fals și uz de fals în imagine de…Fond (MI)

„Ne confruntam cu posibilitatea unei generatii pierdute de tineri, care ar putea fi condamnati sa sufere toata viata din cauza somajului si conditiilor sociale. Crearea de locuri de munca trebuie sa fie o prioritate nu numai in tarile dezvoltate, ci si in cele sarace", a afirmat seful FMI adică, Dominique Strauss-Kahn făcând referire la revoltele din Egipt și alte state africane.

Ca să vezi ce noutăți ne mai spune acest domn! Cred că uită dumnealui cum tot dădea sfaturi pentru români în care nu se regăsea „povestea” cu crearea locurilor de muncă ci o alta cu șomaj masiv fiindcă (chipurile) sunt prea mulți care se alimentează de la  statul cel viteaz alimentat de fond.

"Este dramatic că în ţări ca Grecia, Irlanda, Letonia, Ungaria şi România situaţia trebuie redresată, pentru că nu mai putem continua aşa. Încetarea de plăţi este iminentă. Prăpastia este chiar în faţă. Nu cred în faliment. Cred că solidaritatea europeană va duce la evitarea acestui lucru, dar asta presupune politici dure, iar aceste ţări sunt în continuare cele mai vulnerabile, mai sărace, aflate în cel mai mare pericol. De aceea trebuie adoptate programe care să protejeze cheltuielile sociale", a  mai declarat directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn cu ceva timp în urmă.

Este clar că grija acestui domn nu sunt oamenii, ci banii. E și normal (?) fiindcă Fondul dă bani și-i mai vrea și înapoi. Dar, brusc, și-a adus aminte că prin țările pe care le tot împrumută mai există și oameni. Aceștia ar avea nevoie de niște condiții măcar decente: un loc de muncă, o locuință, școli, spitale,etc. Altfel se transformă în generații pierdute și se revoltă. Țările africane având ca lider de „piață revoltată” Egiptul dau, bănuiesc, un prost exemplu. Fondul nu vrea decât stabilitate indiferent de regim: democrat, nedemocrat, autoritar, tiranic, etc. Altfel există 99% șanse ca banii să nu se mai întoarcă în visteriile sale.

Generațiile pierdute au slabe șanse să se transforme în generații câștigătoare iar folosirea condiționalului optativ din discursul d-nului Kahn e o palidă speranță. Cine să transforme o generație tânără în una de succes dacă în 18-20-25 de ani ea a devenit analfabetă, săracă, limitată, înfometată?

De remarcat că discursul anterior al d-nul director de fond impunea țărilor vizate „protejarea cheltuielilor sociale”, nu a oamenilor. Ce să facă Fondul cu oamenii pe care i-a transformat în șomeri? De acolo nu vin bani. Și o țară cu forță de muncă nefolosită e mereu la cheremul fondului. Ca să trăiască și el un pic.

Concluzia e una singură: se practică falsitatea la nivel înalt. Instituțiile financiare (mari și foarte mari) de exemplu nu se dau în lături de la afișarea de imagini personale care nu corespund realității. Pot chiar să filozofeze pe tema momentului (popoare revoltate) afișând o îngrijorare empatică față de generațiile pierdute de tineri dar….FONDUL rămâne: banul contează.

Update pentru România tot cu FMI: nu ne ajungea că suntem împrumutați până la urmașii urmașilor noștri în veacul vecilor, mai vine FMI- ul (Jeffrey Franks), din nou și de curând, și ne spune (cam) fără ocolișuri: economia nu duduie cum am sperat (nici nu cred că au sperat asta) și ar  mai trebui să faceți ceva cu prețul la gaze. Mult mai mare ar fi mai bine. Zis și făcut că doar nu era guvernul de marionete să se pună cu FeMeI-ul care experimentează pe nații mici tot felul de metode de a strânge cureaua …lată. Și uite așa am ajuns să golim magazinele de zahăr, ulei și orez fiindcă nu putem să ne facem stocuri de gaze naturale.

Cât de curând va veni FMI-ul cu episodul (probabil) final: ce să faci cu pușca după ce ai folosit cureaua lată.

Anunțuri
Articol anterior
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: