Pădurea de argint

„De treci codri de aramă, de departe vezi albind
Ş-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint.”

Acestea sunt versurile care mi-au venit în minte la vederea pădurilor înșirate frumos de-a lungul Văii Prahovei într-o (cam) geroasă dimineață de decembrie 2010. Zăpada și chiciura se luaseră la întrecere să facă din brazii așezați pe vârfuri un peisaj de basm.

Soarele își revărsa marea de raze peste munți și văi fără a topi cristalele de gheață ci doar făcându-le să pară veritabile. Nici geamul trenului care abia se târa pe calea ferată nu a putut împiedica aparatul foto să surprindă acest peisaj.

IMG_4513

Din mersul trenului puteai observa în voie munții golași cu zăpada prăvălită pe pantele abrupte sau norii  ușori și lăptoși care traversau lent văile și pantele „mângâind” totul cu umbra lor trecătoare.

IMG_4509IMG_4510

Dacă priveai cu atenție observai păduri întregi de brazi pudrați (îmi imaginam o  imensă și invizibilă „mână” ) cu cristale de chiciură strălucitoare. Linia neclară care desparte pădurile de foioase de cele de conifere se observa acum bine. Brazii păreau sculptați  în cristal.

IMG_4525

IMG_4521

IMG_4530

Trenul care mă ducea într-o mică plimbare la Brașov părea un bun mijloc de transport când m-am urcat în el. La prima vedere nu părea a fi accelerat și mi-a demonstrat că nici nu era. Doar în Mersul trenurilor are această pretenție. În realitate am mers la Brașov cu…Mocănița. 3 ore de la Ploiești la Brașov și invers. O nimica toată!

Poate CFR călători ar trebui să-și schimbe numele în „CFR – călătorul leneș”, altfel e contraindicat să-ți imaginezi măcar că ai putea să pleci în călătorie de afaceri sau din motive personale spre vreo destinație fiindcă riști să ajungi acolo cu nervii întinși și gata pentru terapia la psiholog.

Colaj Piata Sfatului

IMG_4540IMG_4542IMG_4552IMG_4554IMG_4558IMG_4563IMG_4565

Poate nu aș fi scris aceste rânduri dacă n-aș fi avut un șoc la întoarcerea din Brașov. După o plimbare mai mult decât relaxantă prin Brașovul acoperit frumos de zăpadă a urmat întoarcerea tot cu trenul. Așa că la gara din Brașov am experimentat o groaznică …ședință din terapia de șoc românească: așteptarea în sala gării.

Intrarea în gară însemna și inhalarea mirosului (aproape pestilențial) care domina aerul rece. Mă întrebam cum ar fi fost dacă afară erau vreo 35-40 de grade? Imensul spațiu al sălii era dominat de grupuri de (mai mult sau mai puțin) călători. La etaj își stabilise tabăra o șatră supradimensionată pentru gară: vreo 35-40 de indivizi cu cel puțin vreo 7-8 copii care se jucau de mama focului pe scările transformate în  tobogan.

Prin imediata apropiere a locului unde stăteam s-au perindat rând pe rând: „colindătorii”, indivizi cu dizabilități, cerșetori, practicantele celei mai vechi meserii din lume, bețivi cu sticlele la vedere, puști care n-aveau mai mult de 13-14 ani și care păreau plecați de mult de acasă, fumători înrăiți care se așezau prin colțuri pentru a nu fi văzuți, căutători prin gunoaie, etc.

Peste toate aceste personaje se profila din când în când, fugitiv și meteoric, un polițist care urca și cobora scara interioară, în cam vreo 2 minute, „supraveghind” cu o privire largă spațiul. Și atât.

Din păcate sau poate din fericire nu mi-a venit ideea de a fotografia „peisajul” dezolant, în tonuri de gri intens și cu mirosuri grele al gării din Brașov.

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: