Realitatea e „omul statistic”

După revoluția din 89 ne-am obișnuit cu de toate. Ca să trecem de multe praguri psihologice ni s-au administrat diverse pastile. Pastila prețului alcătuit cu 49 și 99 de bani a fost printre primele. Era prețul  produsului sub pragul psihologic?,  rafturile se goleau și se mai golesc și azi.  Altă pastilă la fel de eficientă s-a dovedit a fi cea cu „gratis”. Se dă produsul cutare care costă atât dar, atenție, lângă el aveți unul gratis. Prima vedere a gratuităților a cam luat oamenii pe nepregătie și  rafturile s-au golit. Și astăzi pastilele funcționează dar între timp am mai primit și altele.

Niște „pastile” psihologice s-au dovedit a fi și sondajele. Diverse instituții sau institute de sondare de care nu auzise nimeni (adică oamenii reali) trimiteau (și trimit) pe piață tot felul de sondaje menite să ne arate că nu stăm chiar așa cum gândeam noi, cei aflați de cealaltă parte a realității. Fiindcă sper că a înțeles toată lumea: există două realități.

În sondaje ieșea la iveală „Omul statistic”.  Acesta e foarte bun la toate.  E reprezentativ, e  sărac și bogat în același timp, e la oraș și la țară, e tânăr și vârstnic, e liberal și comunist, e…de toate.

„Omul statistic”  e ideal pentru o guvernare. Se așează pe hârtie și face tot ceea ce ar trebui să facă omul real dar… niciodată nu provoacă nimic. Se comportă exemplar.  Trăiește în România …pe hârtie. Familia lui e, de obicei, compusă din 3,4 membri fiindcă nu-și permite să aibă cel puțin 2 copii. Așa că staticile arată că el are 1,4 copii. Nu e sărac fiindcă statistica nu-i dă voie dar nici bogat fiindcă aceeași statistică îl obligă să împartă iahtul cu cel sărac. El are în coșul zilnic mereu câte ceva: 2/3 de ou, un procent de lapte, se hrănește cu niște kilograme de carne (anual mai puține decât alții dar…are), legumele le cumpără moderat și le împarte întregii familii pe bucățele, zahărul și făina nu-i lipsesc fiind dozate în concordanță cu statisticile, are întotdeauna ceva bani pentru sănătate, cultură, vacanțe și, cel mai important,  nu are pretenții, idei, nu se revoltă, nu se opune.  Trece liniștit dintr-o statistică în alta fiindcă, se pare, din ce în ce mai mulți au nevoie de el. Statistic

Bănuiesc că nimeni nu se așteaptă ca „omului statistic” să moară. Ar fi imposibil. De-asta declar că „omul statistic” e nemuritor. Ocazional el poate fi victimă, poate deveni și infractor, poate muri puțin dar e imediat înviat de alte statistici și sondaje. La capitolul politică omul nostru e cam confuz dar asta prinde bine la guvernare. Poate dacă ar trăi, statistic vorbind, în altă țară ar avea o doctrină, o ideologie, niște principii, un procentaj oarecare de morală. În România nu se întâmplă asta iar „omul statistic” e mereu în căutarea alegerilor care ar avea loc „duminica următoare”.

„Omul statistic” e bun și pentru UE.  Acolo nu merge orice om  așa că „omul statistic” se mută în rapoartele trimse de România către toate forurile din UE și așa apare țara cu 22 de milioane de locuitori, aproape foarte bine. Să nu-ți vină să crezi. Își ocupă locul cuvenit în ierarhiile propuse de Europa. Probabil de-asta am intrat în UE și în NATO. Omul nostru și-a făcut bine treaba. De-asta vrem în Schengen dar aici am dat peste „oameni statistici” care n-au știut deloc să se comporte. Au creat o imagine „falsă” și nici n-au știut să „colaboreze” cu „oamenii statistici” bulgari.  Să fie ăsta primul lor semn de revoltă?

Realitatea propriu-zisă nu mai contează fiindcă leit-motivul zecilor de personaje (probabil la fel de statistice) care se perindă pe la televiziuni subliniază zilnic „da, dar statisticile arată că…”.

Trăim în Matrix.

Anunțuri
Lasă un comentariu

4 comentarii

  1. Așa m-am gândit și eu. Ce ne mai trebuie oameni reali. Cei statistici sunt aproape perfecți. mai avem ceva de lucru la ei după care vom intra și în Schengen. După aceea îi exportăm.

  2. Din pacate ai dreptate. Pacat insa ca oamenii din statistici mai au drept de vot.

  3. Sigur ca am dreptate si, din pacate, i s-a dat drept de vot acestui „om statistic”. Dacă nu ne dezmeticim repede în 2012 el va vota în locul nostru și în nici un caz pentru noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: