Lecții de …tristețe la Ploiești

Pe 22 octombrie 2010 a avut loc un concert lecție la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești. Anunțat chiar din luna septembrie, concertul părea să fie tot ceea ce nu se poate face  în sala de clasă: audierea  adevăratei muzici acolo, la ea acasă. Ca urmare, elevi din multe școli și licee ploieștene însoțiți de profesorii  lor au ajuns la Casa de cultură.

Orchestra Filarmonicii a intrat pe scenă. Oameni triști cu priviri pierdute.  Nimic din entuziasmul pe care ar trebui să-l insufle muzica. Nimic din bucuria care ar trebui să te cuprindă atunci când vioara, flautul sau oboiul vibrează pentru a  da  glas lui Mozart, Beethoven sau Vivaldi.

Un concert în care toți au interpretat dar nimic nu a vibrat. Pianista și violonistul parcă erau rupți de orchestră; membrii orchestrei cântau dar parcă nu erau acolo; nici dirijorul nu părea să fie mai prezent și a trecut aproape neobservat. Nimic din sufletul acelor oameni de muzică nu ieșea la vedere. Nu putea să iasă sau nu mai avea puterea să iasă. Acesta a fost sentimentul care m-a însoțit cât am stat în acea sală.

Am fost de multe ori în sala Filarmonicii ploieștene dar niciodată nu am plecat de acolo cu o astfel de tristețe amară în suflet. Și nu datorită oamenilor care fac parte din orchestră și nici soliștilor care au urcat pe scenă ci datorită unei politici dezastruoase care a transformat arta, muzica îndeosebi, în   coșul de gunoi al politicienilor adică mult mai jos decât era în comunism.

Nesimțirea financiară fără margini se vede  pe  proiectele afișate pe toate gardurile Ploieștiului pentru ceva ce ar trebui să intre în atribuțiile de zi cu zi ale primarului și nimeni nu spune că  Ploieștiul nu avea nevoie de asfaltări și autobuze eco. Dar e ca și cum violonistul ar anunța că de mîine inițiază un mare proiect în care își propune să….cânte la vioară. În schimb, cultura Ploieștiului se va reduce cât de curând doar la „spectacole” cu guriști și maneliști  în cadrul festivalurilor de tip chiolhan cu cașcavele, țuici și vin. Oare cine spunea: „Dă-i poporului pâine și circ”? Juvenal?

Chiar și numai intrarea  la concertul Filarmonicii printre comercianții de bluze, bikinii, papuci și mărgele cu sclipici mi-a produs  o imensă tristețe și dezamăgire. Atât de jos am ajuns: să educăm tânăra generație prin și pentru muzică trecând-o prin furcile caudine ale comerțului stradal de 38.  Până și numele „Casa de cultură” devine un nonsens. Unde mai are CULTURA vreo casă?

Toate astea s-au întâmplat  după ce la Liceul de Artă „Carmen Silva” din Ploiești, cu o zi înainte, ascultasem niște elevi extraordinari pregătiți de profesori excepționali și care urcaseră pe scena mică a sălii de festivități cu toată eticheta și eleganța pe care trebuie să o aibă arta muzicală.

Cei care conduc azi Ploieștiul (și țara) nu au nevoie de cultură și nu au nevoie  pentru că habar nu au de ce ar fi nevoie de cultură. Educația lor a rămas la stadiul de manelism și dorința lor  vădită este ca toți să-l „îmbrățișăm”.

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: