Se pare că țara e în …degringoladă. Șeitan nu crede.

Scrie Crin Antonescu pe blogul lui mai prin luna iulie: „România arată ca un stat în derivă.

Răspuns: România nu „arată”, România este (un stat) în derivă. Cred că nici stat nu mai este (Tokes abia așteaptă) și de-asta am pus cuvântul în paranteză. Din nefericire pentru noi, cei care nu avem acces pe la înaltele fețe din guvern și parlament, există oameni care mai cred încă (unii naivi) că cei de acolo nu știu ce se întâmplă pe aici, pe jos. Fals, total fals. Toți știu ce se întâmplă iar acum și impulsionează ceea ce se întâmplă.

Aceasta nu e o coada, este o ...fantomă de coadă.

Guvernul, cu toți miniștrii aceia care doar par de paie, se ocupă – fundamental – cu pusul paielor pe foc. „Dacă românii au prea mult timp să se gândească că asta e cea mai proastă guvernare, le vom oferi o mostră de alergare și stat la cozi ca să nu mai aibă timp de asta” citat posibil din, eventual, Șeitan. (așa zisele declarații la orice…nimic și nebunia ce se prefigurează lunar) .  Convingerea mea este că există chiar o strategie ( bine pusă la punct) de a da în fiecare zi declarații contradictorii în legătură cu salariile, pensiile, creșterea și descreșterea lor pentru a menține o stare de confuzie totală.

Salariile nu vor crește decât pe la sfârșitul lui 2011 începutul lui 2012, fiindcă niște partide (alcătuite din analfabeți culturali, fără principii, fără morală, fără nimic) se bazează, din nou, pe voturile unui popor …anihilat. Și le vor/va câștiga. Cei cu salarii mici (fiindcă numai ei vor avea dreptul să primească salarii mărite) îi vor vota. Ceilalți, fiindcă au salarii mari în opinia lui Boc, Șeitan și Vlădescu, probabil vor fi trecuți la categoria: „sug sângele poporului”.

Alba- neagra cu salariile

Ca să nu uit: De ce există o lege salarizării unice și se „face” o alta, dacă Boc stabilește că, la anul, salariile mici vor crește mult și „alea mari” vor crește foarte puțin? Așa și-a propus actualul guvern să facă legea salarizării unice? Femeia de serviciu cu 4-5 clase să ajungă egala profesorului universitar, medicului chirurg, savantului, poetului? Se dorește o lege unică cu salarii unice, cu contribuții unice, fiindcă actualii guvernanți nu au învățat în viața lor regula de 3 simplă și nici nu sunt în stare? Sau poate n-au învățat că există procentele? Sau poate nu știu că s-au inventat calculatoare extrem de performante? Sau se dorește revenirea la comunism fiindcă pe  președintele țării nu-l interesează această țară de mâna a doua cu niște indivizi pe post de popor?Ce bine era când toți erau la fel de egali deși unii erau mai egali!

….și o coadă nu e coadă până Șeitan nu o declară oficial „coadă”. 50 de inși (care stau 4-5 ore la un ghișeu) sunt imposibil de transformat în coadă. Este o „inițiere”, o aberație, o născocire a presei, orice, numai coadă nu.

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: