De ce nu pot să-mi iau Ferrari

 

În planurile mele de viață de după Revoluția din 1989 (oare o fi fost vreo revoluție?) intra și…cumpărarea unei mașini … de curse, de firmă, de care nu te puteai atinge în comunism, etc. „Planurile” mele au fost date complet peste cap fiindcă îmi imaginasem că, profesor fiind, guvernul și Parlamentul României (noi)  vor face „totul” ca să scoată învățământul și educația din prăpastia în care  le aruncase comunismul (unde au supraviețuit totuși câteva decenii). 

Greșit! Toți miniștrii, parlamentarii, înalții funcționari, rude apropiate sau mai depărtate lor (că e o treabă de familie asta),  au înțeles  repede că în momentul în care vor ajunge acolo, pe acele scaune dotate cu funcții din care nu e bine să te lași „doborât”, trebuie să te comporți așa cum ai învățat de mic: una să faci alta să spui/arăți sau să proiectezi – votezi – aplici, cel puțin 2 tipuri de legi: una pentru cei „ mulți și, de preferință,  intelectuali”, alta pentru cei „aleși/votați  și, de preferință, parțial sau total aroganți, needucați, mediocri, analfabeți (alegeți categoria sau adăugați alta!) ”. 

Așa s-a făcut că, de-a lungul celor 20 de ani de când trăim în epoca postrevoluționară, profesorii au primit constant: „n-avem bani!”,„dacă vă dăm atât (?) sare economia în aer!”,„știm că salariile sunt mici dar e…criză!”,  „aveți dreptul la tichete de masă dar legea asta nu se poate aplica!”, „vă vom da banii câștigați în instanță, eșalonat, în 3 ani”, „la negocieri s-a obținut un spor de 5% , adică  contravaloarea unui chibrit” etc.  Adică……..

Ce se întâmpla în „restul lumii bugetare”? Mergând pe „firul guvernărilor înapoi” aflăm, uimiți (oare?), că șefii din MAI au niște averi din care pot să-și cumpere Ferarri iar eu nu pot.  Guvernul BocGuvernul Boc (ăla de striga în gura mare contra „cumulatorilor” de pensii cu salarii și a „pensiilor nesimțite”) dă prime și mai nesimțite  fiindcă sunt prevăzute în legi  (și cu legea nu te joci! zicea Pogea) iar eu nu primesc fiindcă e …criză. Ridzi poate să cheltuie din banii bugetului  sume maaaaaaaaaari iar eu, dacă mă duc cu trenul la București, trebuie să decontez contravaloarea biletului făcând un dosar de hârtii și, la final, s-ar putea  să ajung și în tribunal fiindcă am depășit termenul și n-am făcut licitație pentru bilet. Și nu după ancheta DNA ci a doua zi.

Cum s-a procedat pentru ca în România să existe bugetari obișnuiți (supraviețuitori) și bugetari ca-n basme (adică împărați și fiii lor)? Exact după schema de mai jos:

Marian Sârbu

„Ministerul Muncii face eforturi pentru a armoniza nivelul de salarii, pentru toţi cei plătiţi de la buget, aşa că indiferent de anumite nemulţumiri, noi vom continua dialogul. În şedinţa de Guvern, miercuri, va fi o a doua lectură a proiectului de lege, după care acesta va intra în dezbatere publică. Chiar dacă în mare parte propunerile în ceea ce priveşte grila de salarizare vor fi păstrate, aceasta ar putea suferi modificări", a declarat ministrul Marian Sârbu.( pe 5 iulie 2009)

Cum va armoniza Ministerul Muncii nivelul de salarii?

Uite-așa: profesorii vor fi plătiți la fel ca până acum, la ei nu se va aplica nici un fel de lege care prevede vreo mărire de salariu, vom avea grijă să aibă strictul necesar ca să poată totuși veni la școală, atunci când se vor revolta vom sta la „negocieri” cu sindicatele și le vom propune niște coeficienți minimali în paralel cu  niște criterii  de performanță intangibile. (Atenție, aceste criterii nu se vor aplica tuturor bugetarilor!)

Toate astea vor fi în armonie deplină cu celălalt nivel de salarii:

Îi avem pe cei din MAI  și de ei avem nevoie fiindcă altfel averile noastre sunt în pericol, ne calcă hoții, trebuie să stea cineva și la pașapoarte când e vreo situație de genul Haissam, primele magistraţilor şi grefierilor, funcţionarior publici de la nivel central şi local, poliţiştilor şi angajaţilor din penitenciare  trebuie (musai) plătite fiindcă sunt prevăzute în lege.

Vă întrebați unde e armonia? Răspunsul e la fel de simplu. Pentru a-i conduce (citește manipula) pe „cei mulți” e nevoie de „cei puțini”. „Cei puțini” trebuie plătiți muuuult  ca să nu ajugă în categoria „celor mulți” și să-și piardă interesul. Cine poate da banii? Cel care dintotdeauna s-a dovedit a fi cel mai prost manager: STATUL. În cazul de față: STATUL NOSTRU. Trebuie să recunoaștem că, de atâția ani de zile (20),  s-a stabilit un echilibru perfect (aș numi-o armonie)între aceste 2 categorii. Și chiar între sindicatele celor 2 categorii dacă unele au reușit să impună primele (vacanță, miel, porc, murături) în lege iar altele, nu.

Acesta ( Marian Sârbu n.n.) a precizat că ultimile discuţii cu reprezentanţii tuturor categoriilor sociale care mai vor anumite ajustări, vor avea loc în cursul verii, astfel încât, în toamnă, legea să fie adoptată. Ministrul Muncii este convins că legea salarizării unice va fi bună, precizând totodată că îşi va asuma întreaga responsabilitate. (tot pe 5 iulie 2009)

Din acestă cauză eu nu pot să-mi iau Ferarri. N-am nimerit în categoria de bugetari care pot să-și ia Ferrai.

Acest „amănunt” nu mă mai îngrijorează fiindcă am auzit că avem mașini Ferrari în România și m-am gândit să înființez o asociație a celor care sunt bugetari (multi) și vor să privească live ( doar din când în când fiindcă și asta costă) câte un Ferrari.

„Asociația Bugetarilor Privitori La Autostrada (lunga de 1 km si adâncă  cât Groapa Marianelor de au intrat în ea atâția bani și nu poate înainta deloc) cu Ferrari” va fi o asociație nonprofit fiindcă altfel aș intra în vizorul (larg deschis pentru cei muuulți) al DNA-ului. Doritorii se pot înscrie în asociație numai dacă fac dovada că:  de 20 de ani au fost în categoria „bugetarilor mulți” și n-au primit prime de: vacanță, miel, porc, murături, tichete de masă deși aveau dreptul. Toți membrii asociației vor avea dreptul (dacă vor avea banii necesari) să – și cumpere o mașinuță jucărie Ferrari. Îi avertizăm că aceste  mașinuțe pot fi extrem de scumpe!

Pogea. Altul care da multe....asigurari.Ar mai fi o mică problemă: de ce e convins acest ministru că legea salarizării unice  (diferențiată pe categorii și aplicabilă cu dispense fiindcă „unii sunt mai egali”, nu?) e așa de bună? Și ce dacă își asumă responsabilitatea? Primesc eu ceva? Am eu salariu, nu decent (fiindcă nu mai vreau să fie decent), ci pe măsura pregătirii mele? Sau asumarea asta este dată ca să doarmă dumnealui cu conștiința împăcată și noi să așteptăm să se demonstreze (viața să ne demonstreze crunt) peste vreo 4 ani că… legea nu e chiar atât de bună și că…degeaba și-a asumat răspunderea?

Eu aș vrea ca ministrul muncii sau cel al finanțelor să nu fie  “convins” (așa la modul frivol, ca și când ar sta la o bere) ci să știe foarte bine ce a elaborat: un proiect de lege „beton”.  Adică oricine ar încerca să-i găsească vreo hibă să nu poată face asta. Adică, aș mai vrea ca un ministru să vină să-mi spună că a muncit zi și noapte pentru a crea un proiect de lege după ce a consultat tot ce se putea consulta  (în alte legi, în alte țări), după ce consilierii lui au analizat pe toate părțile, toate posibilitățile, pentru toate categoriile de bugetari și acum au venit să pună pe masă proiectul. Altfel suntem pe…Titanic. Comandantul spune pasagerilor cu emfaza specifică momentului  că se află pe un vapor „cum n-a mai fost” și că e imposibil să se scufunde. Realitatea a bătut orice recorduri cu Titanicul. Fiindcă și ei au avut un „ministru”căpitan  care spunea că e …convins doar pentru că habar nu avea ce se află în spatele vorbelor sale. Vom avea soarta Titanicului și am o certitudine: numai noi (bugetarii multi).

O precizare: nu înseamnă că celelate catgorii de „bugetari mulți” au dus-o mai bine sau au avut alte legi. Vezi: Sănătatea, Cultura, Cercetarea.

Anunțuri
Articol anterior
Lasă un comentariu

1 comentariu

  1. Visul de a avea ferrari ramane :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: