Votul alb e prea mult

 vot alb? cât de alb?                                         Am căutat colegiul in care se află strada mea din orașul Ploiești. Și l-am găsit. Colegiul 11. Și am găsit și candidații. Nici un nume nu – mi spune nimic. Sunt niște nume albe. Candidații au nume dar pentru mine sunt doar niște litere înșirate pe niște panouri sau pe niște afișe. În spatele lor nu am timp să descopăr nimic.

Când să descopăr de fapt? Până mai ieri nu știam nici colegiul. După ziua de „ieri” sunt la fel de nedumerită ca alaltăieri. Am net, am acces la ziare, în fiecare dimineață citesc știrile, ascult radio-ul și privesc știrile la televiziuni. Și asta tot nu mă aduce în situația de a-i cunoaște pe candidații din colegiul meu(?). Oare ce fac cei care nu au acces decât la televiziunea națională sau nici la aceea fiindcă nu au curent?

Și, cu toate astea, pe 30 noiembrie ar trebui, prin votul meu, să le încredințez (din nou și a câta oară?) o parte din destinele cartierului, orașului, țării mele. Cum să fac asta?  Câte partide atâția candidați. Câți candidați, atâtea slogane. Unele mai idioate ca altele. De genul „ei cu ei, noi cu voi”. Cine fiind ei? Cine fiind noi? Cine fiind voi? Parcă aș fi într-un film SF.

Dacă a fost vreun moment în care, cineva inclusiv eu, și-a imaginat că votul uninominal va aduce vreo clarificare în legea alegerilor din România, acestă lună noiembrie a spulberat totul la modul definitiv. Bătrânii spun că-ți trebuie o viață să cunoști pe cineva și tot nu poți spune că știi totul despre persoana respectivă. Și noi, românii, ar trebui să știm, nu totul ci, măcar principalele calități și (eventual) defecte ale candidaților din colegiul nostru: vreo 12-14. Aberant, nu? Teatrul absurdului se joacă pe scena României de cca.19 – 20 de ani. Și are succes!

Și suntem în data de 10 noiembrie. Adică în următoarele 20 de zile ar trebui să iau „enciclopedia” candidaților și să – mi iau și vreo 2 săptămâni de concediu ca să o studiez. Să ascult toate sloganele și să decid care e mai realist. Să am încredere (cuvânt mare)  în  niște oameni pe care nici măcar nu i-am văzut  în viața mea. De ce aș face asta? Experiența mea de până acum îmi spune cu totul altceva.

Un Parlament iresponsabil și un guvern care nu e în stare să respecte legile și constituția;  un Președinte care ba are, ba nu are dreptate și instituții ale statului care în loc să mă (ne) protejeze, să mă ajute, să mă susțină, nu fac nimic, dar absolut nimic; sisteme ale societății total nefuncționale: sănătate, învățământ; lideri de diverse culori politice care agită spiritele și învrăjbesc categoriile sociale pe principiul deja cunoscut: „Dezbină și stăpânește” și …puteți să continuați singuri din proprie experiență.

De aceea nu cred că vreunul merită votul meu. Ce să votez și de ce? Și mai cred că votul alb e prea mult.

Anunțuri
Articol anterior
Lasă un comentariu

2 comentarii

  1. Cred ca tine si de noroc…in colegiul meu e un candidat perfect votabil, la deputati; la senatori e mai problematic…cel mai simplu e sa ne decidem in cabina de vot: intoarcem buletinul pe toate partile si ala care pare sa fie mai putin ticalos ala sa ia stampila in fata;)

  2. Deci, apelăm la ruleta…rusească. Unde or fi beneficiile acelea legate de uninominal?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: