Transfigurarea lui Geoană

Legea care obligă pe toți cei care se află în slujbe plătite de la stat (și chiar în companii private) să-și facă anual un control medical ce include și o evaluare psihologică sau psihiatrică nu s-a născut decât din realitate. Mai precis din anumite manifestări ce dădeau de gândit oamenilor ce se considerau normali în contextul în care ceilalți făceau lucruri în contradicție cu normalul.

Dacă e să filozofăm, multe atitudini și acțiuni ale multor oameni par normale dar numai în contextul răsturnării valorilor obișnuite și înlocuirii lor cu altele, exorbitante, incitante sau considerate noi, moderne și mult mai actuale.

Cu toate acestea, anumite atitudini și „salturi” oratorice par de-a dreptul anormale dacă privești mult mai atent persoana și iei în considerare comportamentul și  stilul de a vorbi al acesteia din trecutul nu prea îndepărtat.

Nu este mai puțin adevărat că trecerea de la normal la anormal și invers (poate mai puțin) se poate face fără nici un avertisment în vremuri tulburi. Și noi trăim niște vremuri tulburi ținând cont de febra alegerilor care încinge orice spirit și aduce candidații în pragul disperării. Tulburarea poate atinge limitele paroxismului și poate degenera. În ce…asta rămâne de văzut dar… am privit o mostră foarte recent.

Dacă privim cu atenție și cu un ochi critic și realist vom observa transfigurarea lui Geoană care se reflectă (expresiv de altfel) nu numai pe propria figură ci capătă accente de perplexitate pe chipurile lui Robert Turcescu și Cozmin Gușă.

Să fie oare această transfigurare legată de NASA? De convorbirile cu americanii? Să fie legată de alegerile din România? Să fie legată de majorările salariale promise? Să fie oare definitivă?

Click aici! Transfigurarea lui Geoană

Anunțuri
Articol anterior
Articol următor
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: