Forrest Gump de… România

Filmele bune creează personaje puternice, creează modele, creează fenomene. De exemplu „Forrest Gump”. Tom Hanks este actorul care se identifică cu personajul. Si se identifică în asa măsură că aproape te întrebi dacă e Tom Hanks sau e Forrest Gump.
Cu ceva timp în urmă mi-a fost dat să mă aflu în prejma unui tânăr român care se întorcea în țară, de undeva de la muncă, din străinătate. Ascultându-l, pe parcursul multelor ore petrecute în autocar, încercam să-mi dau seama cu cine seamănă. Nu am reușit atunci.
Rând pe rând îmi defilau prin fața ochilor trăsături, pe care, parcă le cunoșteam. Inteligența, care nu era punctul lui forte, era dublată permanent de o ambiție persuasivă și plină de bun simț. Faptul că nu terminase decât cu greu doar o școală oarecare nu-l făcea deloc să se simtă inferior, lucru rar întâlnit la această categorie de tineri ai zilelor noastre. Nici faptul că renunțase la lucrul în ”firma” tatălui său care era oier nu părea să-i aducă vreo părere de rău. Considerase acea muncă, total nesatisfăcătoare, neinteresantă și mult prea grea. Alesese, cu curaj, să plece în străinătate ca să facă bani. Nu știa limba, nu știa ce-l așteaptă, nu știa nici o meserie dar știa ceva: ”Dacă îmi arăți, învăț”. Asta părea să fi fost deviza lui și, acum după vreo 2 ani, se lăuda, fără îngâmfare, că învinsese. Luase singur o decizie importantă și era convins că hotărâse bine.
Învățase meserie muncind. Părea că vorbește ca un cunoscător, aproape ca un profesionist, despre alinierea plăcilor de gresie, aditivi și chituri, despre satisfacția pe care o vedea pe chipul patronului când lucrarea era bună. Cecurile cu salariul îi intrau direct în bancă și nu erau bani puțini. Știa să facă socoteli complicate cu banii câștigați, socoteli pe care la școală nu le-ar fi știut. Avea un stil de viață auster dar nu dus la extrem. O bere cu colegii de muncă, câteva haine decente, o bicicletă ca să ajungă mai repede la serviciu, cadouri pentru familia sa. Își drămuia cheltuielile cu grijă pentru a-și construi cândva o casă. În România. Și… se grăbea să se întoarcă la muncă fiindcă patronul îl desemnase să-i țină locul pe perioada concediului său.
Era, într-un amestec de naivitate și puțină lăudăroșenie, conștient și îngrijorat că s-ar putea să nu facă față încrederii acordate de patron fiindcă lucra cu oameni. Trebuia să fie pentru o perioadă șeful echipei. Și oamenii trebuiau îndrumați. N-ar fi vrut să dea greș. N-ar fi dorit să fie mai prejos decât ceea ce fusese până atunci sau să creadă cineva că va fi neglijent sau indulgent în munca sa. Aproape nimic nu-i întuneca acea inocență sau naivitate specifice tinereții, și nimic nu părea să-l tulbure peste măsură sau să-l abată din drum. Avea câteva principii pe care le urma fără filozofii complicate, fără implicații existențiale, fără să creadă că i se cuvine totul ci doar că, alegând acest drum, într – zi va avea ce-și dorește. Determinare și perseverență, simplitate și corectitudine, munca și satisfacția muncii, un țel în viață și o viață pe care să ți-o ”construiești” așa cum vrei sau așa cum trebuie.
La 22 de ani își aranjase și viața din România: o viitoare soție, foarte tânără (17-18 ani), aleasă fiindcă se dovedise a fi muncitoare și dintr-o familie ce se confruntase cu greutăți, îl aștepta acasă de 2 ani. Vorbea cu mândrie de ea și-i lăuda hotărârea de a-l aștepta până când el s-ar fi întors fiindcă ”era plecat să facă bani”.
Toate cele de mai sus nu m-ar fi dus poate cu gândul la Forrest Gump dacă nu aș fi avut în permanență alături și exemplul opus. Tânărul (vreo 27 de ani) care nu terminase liceul și care declara senin: ”N-am înțeles nimic din toată școala”; cu o inteligență peste medie dar pe care nu o folosise și nici acum nu o folosea; la nimic; deși plecat la muncă nu părea să fi muncit ceva; cu destui bani în buzunar dar care se duceau pe băutură, după cum se lăuda și dădea pe gât cele diverse licori de la bere și vin până la lichior și wisky; care nu înțelegea cum să nu te ”distrezi” acum când ești tânăr (citește: băutură, femei, manele, baruri, discoteci, 40 de țigări pe zi, chiar și ”iarbă”); cu o prietenă care, lăsată în România, îl părăsise pentru cel mai bun prieten al său și lista ar putea continua. În capul listei ar fi că, la vârsta lui, nu avea un loc de muncă sau un țel în viață.
Anunțuri
Articol anterior
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: