Întoarcerea în timpuri comuniste

În cadrul unui proiect din care fac parte (Comenius) a fost inclusă și o întâlnire  care urma să se desfășoare  într-o fostă țară comunistă și, în același timp, membră a fostei URSS: Lituania. Am plecat acolo cu scopuri bine precizate,  mai ales pe domeniile educațional și cultural.

Gazdele s-au pregătit bine și au încercat să ne deschidă „porți” către tot ceea ce înseamnă viața în Lituania de azi dar și cum era viața în fosta republică sovietică. Așa că  un dintre vizite a fost o …întoarcere în timp. Ca tabloul să fie complet până și vremea și-a adus contribuția  ei la  zugrăvirea acesteia.

Am călătorit  spre Druskininkai, în apropiere de granița cu Polonia la vreo 120 de km de Vilnius. Înainte de a ajunge acolo ne-am oprit la „Grutas Park” sau „Gruto Parkas”. Pentru toți ceilalți participanți la proiect care veneau din țări în care comunismul părea o „poveste”,  popasul se prefigura interesant.  Nu și pentru noi (cei din România) care am văzut, am trăit, am supraviețuit.

Lituanienii ne-au spus că parcul este o afacere și că ea aparține unui întreprinzător care s-a gândit că „marile realizări” comuniste nu trebuie să se piardă fără să aducă un beneficiu cuiva.  Așa că respectivul a adunat toate statuile amplasate prin Lituania în vremea ocupației sovietice într-un parc de zeci de hectare (poate chiar sute), a creat un magazin cu suveniruri (uniforme, cravate de pionier, insigne, steaguri, lozinci etc.), a ridicat  un restaurant și o sala de ședințe de partid comunist și …gata istoria. Biletul de intrare costă aproape 6 euro și trebuie să recunosc că n-aș fi dat nici măcar un cent ca să văd ceea ce trăisem deja. Culmea ironiei a trebuit să plătesc totuși pentru asta. Am și propus gazdelor, fără nici o glumă, ca cei ce vin din foste țări comuniste să aibă acces gratuit dacă vor să intre. Eu n-aș fi vrut dar nu am avut de ales fiind vorba de activități comune.

 Pentru colegii noștri din Norvegia, Anglia, Spania, Turcia, Italia, vizita era deja o aventură.  Deși Spania avea o experiență în istorie comunistă, tânărul profesor venit de acolo nu părea să știe ce înseamnă asta. La intrare trona un vagon de tren cu locomotiva aferentă care transporta cândva deportații în Siberia. Alături se aflau, impregnate în ciment, urme de bocanci sovietici  lângă de urmele unor  anvelope de mașini și  camioane din anii ocupației.  Intrarea prin porțile greoaie de fier ale parcului s-a făcut  pe o vreme friguroasă, cu lapoviță, ninsoare  și  vânt,  sub un cer întunecat. Nuanțele de gri au fost la ordinea zilei.

Frumusețea naturală a parcului nu se putea decât intui în acea zi mohorâtă, așa că am urmat traseul impus prin indicatoare și am revăzut, cu un fel de răscolitoare revoltă, masivele blocuri de piatră din care se iveau chipurile prea bine cunoscute nouă: Marx, Engels, Lenin, Stalin în zeci de variante. Ca totul să capete cât mai exact atmosfera acelor timpuri, lângă restaurantul de la intrare se afla, la post și amenințător, soldatul sovietic model.  Dimensiunile statuii te striveau aproape fizic.

 

După ce am urmat cam un sfert din traseu am ajuns acolo unde se…„plămădea” doctrina partidului comunist: în sala de ședință și/sau bibliotecă încălzită cu godinul de fier.

Afară trona bustul imens al liderului bolșevic V. I. Lenin care părea gata să pornească la luptă împotriva dușmanului, oricare ar fi fost el, sau să predice cu avânt revoluționar despre proletariat și conștiința revoluționară.

 

Nici statuia lui I.V. Stalin  nu avea dimensiuni mici.  Cu toate acestea acolo, printre copaci și pe o asemenea vreme, cu apa scurgându-se de-a lungul ei părea o… rătăcire.

N-am avut timpul necesar să privim cu foarte mare atenție statuile parcului dar auzeam frecvent excalmațiile colegilor din celelalte țări atunci când mai aflau de la noi sau de la translatoarea noastră (o profesoară de engleză) ororile petrecute în acele timpuri și care nu erau de loc povești, așa cum aproape toți credeau. Călătorind înapoi, în timp,  prin ploaia amestecată cu lapoviță am constatat că nimic nu fusese uitat din decorul  întunecat al acelor vremuri. Se aflau acolo posturile de pază înconjurate de șanțuri de apă și  fire electrificate, adăposturile improvizate din paie, tancurile și aruncătoare de grenade sau obuze, camioanele și mașinile vechi,  farfuriile și cănile de tablă, decorațiile comuniste, godinul ce încălzea încăperile friguroase, etc.

Nu fusese uitat nici drapelul roșu cu celebra lozincă proletară scrisă în lituaniană: „Proletari din toate țările, uniți-vă!”

În cele din urmă, sătui de comunism și ocupație sovietică,  ne-am oprit la restaurantul „Nostalgija” unde exista pavoazarea de tip comunist, godinul care încălzea atmosfera și un menu cu cele vreo 3 feluri de mâncare și băuturi care se puteau servi dacă am fi fost niște veritabili nostalgici ai comunismului (și nu eram). Printre ele se aflau…. peștele (probabil veșnicul  stavrid) și cremvurștii. Noi am optat pentru varianata modernă a menu-ului.

Vizita în timp s-a încheiat când am pășit, din nou,  prin porțile de fier, groase și grele  care străjuiau intrarea. În centru lor se afla, gravată în metalul masiv, stema comunistă.

Ar mai fi de spus doar atât: că expoziția adăpostită în acest parc este destul de controversată în Lituania, mulți fiind cei care nu consideră nici moral nici etic, ca cineva să câștige bani din „amintirile” acelor timpuri și că statuile din parc sunt în număr impresionant față de dimensiunile țării.

Etichete Technorati: Lenin,Stalin,Marx,Engels,Gruto park,Lituania,Vilnius,simboluri comuniste,bolșevic.